Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Austro-Ungaria – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, România) a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române.


Adam și Eva
Calvarul
Ciuleandra

Ciuleandra

..


20,00 lei

Ciuleandra

Ciuleandra

Romanul Ciuleandra se prezintă înșelător, la o privire și o lectură fugare, că povestea unei crime senzaționale. Puiu Faranga își ucide nevasta, frumoasă Mădălina, devenită Madeleine prin emancipare. Tatăl, Policarp Faranga, om bogat și influent, plănuiește să-și interneze fiul într-un ospiciu, să întrețînă aparențele unei nebunii că explicație acoperitoare și să-l salveze astfel de la un proces rușinos și o condamnare severă, care i-ar ruină poziția socială.Tatăl Policarp Faranga voia să acrediteze ideea unei clipe de nebunie, a unui moment trecător de întunecare a minții, când fiul sau, recuperabil și reintegrabil social, a comis crimă. De aceea, tatăl insistă complice că fiul să simuleze nebunia, pentru a i se diminua responsabilitatea. întorsătură dramatică survine în capitolul XXII, când Puiu Faranga refuză subterfugiul nebuniei episodice și al simulării ei, pentru a-și asumă nebunia integrală sau structurală. El se confesează doctorului psihiatru Ursu, care îl supraveghează și tratează:„Din toate astea trebuie să reții, doctore - relua Puiu cu un nou avant - că motivul crimei e o dispoziție criminală foarte puternică, înțelegi? Eu, când m-au adus aici, în primele momente de tulburare, nu-mi dădeam seama cum am putut savarsi o crimă atât de odioasă. Ei bine, azi, după trei săptămâni de meditații necontenite, sunt lămurit. Adevărul adevărat e că sunt nebun! M-am constatat eu însumi, doctore! Nu o clipă de nebunie, cum credea sau voia să facă să se creadă bietul tată, ci o nebunie definitivă și iremediabilă! Din nenorocire asta e realitatea, doctore!”..


18,00 lei

Ciuleandra

Ciuleandra

Deşi a fost în general bine primit imediat după apariţie de cri­tica de întâmpinare în exerciţiu (au scris favorabil Perpes­si­cius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naraţiune de performanţă, la nivelul capo­do­perelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) şi Pădurea spân­zuraţilor (1922). Criticii (în mod special Pompiliu Constan­ti­nes­cu) i-au reproşat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzaţională, fie artificiozitatea conflictului melo­dra­matic. Autorul însuşi a mărturisit în jurnal uşurinţa cu care a scris micul roman într-o perioadă de tatonare şi mo­bi­li­za­re a eforturilor de construcţie pentru Răscoala. Transcrie­rea finală a romanului, în august 1927, a avut totuşi dificul­tă­ţi­le ei, datorită îndoielilor autorului, suspiciunii că naraţiunea su­feră de artificialitate: „Parcă e ceva livresc în viaţa pe care o tră­iesc figurile“ – notează scriitorul în jurnal la data de 8 au­gust 1927 (v. Opere 17, p. 6). Printr-o excepţie de la credinţa rebreniană statornică în arta majoră serioasă, animată de o sem­nificaţie morală clară, Ciuleandra „ar fi o demonstraţie a artei privită ca simplu joc: nu vrea să propovăduiască şi nici să-ţi lase vreun învăţământ. Nu vrea decât să amuze în sensul larg al cuvântului“ (ibidem, p. 6). Autorul nu-şi abandonează însă ro­manul sub umbrela nesatisfăcătoare a ideii de joc, adică de „o­peră de artă prea pură sau prea sintetică“, pentru că l-ar des­tina astfel categoriei minore de simple „experienţe de la­bo­rator“. Liviu Rebreanu îşi explicitează în jurnal adevărata investiţie de semnificaţie: „Ciuleandra asta, pentru mine e o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare, e cazul, des repetat, al iubirii până la crimă...“ (Opere 17, p. 7). Orgolios, după apariţia cărţii nu agrea opiniile cri­ti­ce care nu o tratau cu încredere şi cu suficientă seriozitate.în postumitatea prozatorului, aprecieri aproape unanime si­­tuează apariţia romanului Ciuleandra din 1927 într-un mo­ment de depresiune valorică a creaţiei rebreniene. între Pă­du­rea spânzuraţilor, roman apărut în 1922, şi Răscoala din 1932, deci de-a lungul unui întreg deceniu, apar trei romane ale lui Rebreanu, considerate de mai mică importanţă: Adam şi Eva, în 1925, Ciuleandra, în 1927, şi Crăişorul Horia, în 1929. Nu intru în detaliile extrem de interesante ale acestor eva­luări. Amintesc numai că diagrama postumă a recon­si­de­ră­ri­lor a pus într-o altă lumină, mai favorabilă, cel puţin ro­ma­ne­le Adam şi Eva şi Ciuleandra. în ceea ce mă priveşte, am esti­mat că micul roman Ciuleandra a urcat spectaculos în apre­cieri: eu îl văd foarte aproape, dacă nu chiar egalul, capo­do­perelor indubitabile Ion şi Pădurea spânzuraţilor...


17,90 lei

? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.