Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vrăjitorul din Davos

Vrăjitorul din Davos

Modeste Schwartz
  • 3490 lei
În stoc

Wishlist
Traducător: Diana-Teodora Rîtea. Cel mai român dintre filozofii francezi de azi, Modeste Schwartz se autodescrie ca ”singurul gânditor cu adevărat reacționar al vremurilor noastre”. Înainte de succesul Vrăjitorului din Davos, munca lui analitică a fost premiată de instituțiile auxiliare ale globalismului occidental, sub forma de concedieri și de expulzări. La momentul publicării sale, în vara anului 2020, cartea ”Covid-19: Marea Resetare”, semnată în principal de către fondatorul Forumului de la Davos, Klaus Schwab, fără a trece neobservată, nici nu a fost vreun mare eveniment editorial. Asta pentru că toată lumea- atât cei naivi care au înghițit totul pe nemestecate, cât și semidocții care au luat totul ca pe ”o exagerare a guvernelor”- credeau că deja au ”ieșit de sub Covid”. Toată lumea, sau mai degrabă: aproape toată lumea. Modeste Schwartz, care știa la ce se poate aștepta, se exilează încă din septembrie în Belarus, iar în noiembrie trece în Suedia. Cu toate acestea, începând cu toamna anului 2020, opinia multora despre această broșură aproape invizibilă din vară, se schimbă brusc. Se ivește că economistul destul de puțin citit Schwab - nefiind nici medic - profețise continuarea (bine-numitei) ”drameI covidiene” cu mai multă precizie decât epidemiologul potențial candidat la Nobel, Raoult. În orice caz - făcând abstracție de detaliile virologice, nu foarte clare - ceea ce prezice el, oricum, în mod desăvârșit, este reacția respectivelor guverne la toamna 2020 - considerată încă, în vară, de către mulți optimiști ca fiind una ”exagerată”. Dar care este secretul său? Sau poate că predicțiile sale sunt, în realitate, niște ordine? Ceea ce ar da conceptului de ”profeție autoîmplinită” un sens până la urmă foarte apropiat de ”conspirație”... Și dacă n-a existat nicio ”reacție exagerată”? Și dacă scopul ”izolării”, al ”măștilor”, al „vaccinelor„ și, în general, al ”noii normalități” n-avea nimic de-a face în realitate cu sănătatea publică?

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Vrăjitorul din Davos, Modeste Schwartz, Alexandria Publishing House

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.