Liviu Rebreanu

Într-un acces de furie, Puiu Faranga își sugrumă soția. Ultimul descendent al unei familii de vază, crescut în răsfăț și educat la școli înalte din Occident, Puiu nu pare să-și fi găsit vreun rost în viață, în afara petrecerilor și aventurilor galante. Este sau nu responsabil Puiu Faranga de uciderea Mădălinei? Este întrebarea la care se caută răspuns de-a lungul întregii construcții narative.Consecvent tematicii întregii sale opere – prăpastia dintre stările sociale și felul în care cei care au avere și poziție privilegiată dispun de cei umili după bunul plac –, Rebreanu concentrează în acest roman de mici dimensiuni acțiune, caractere, psihologie în evoluție, critică socială și unghiuri de abordare care fac din Ciuleandra o culme a măiestriei sale artistice...

Cred ca Liviu Rebreanu a scris dupa un program  propriu, care tinea seama de orizontul de asteptare si de gustul publicului, si in egala masura de exploatarea propriei experiente in sens strict, biografic, si in sens larg, de acumulare culturala. […] Perechea de romane contradictorii ale rascoalelor Craisorul si Rascoala arata un autor sensibil la miscarile subterane, ce jaloneaza istoria europeana intr-un secol al maselor. Cert, cele doua romane ar trebui revizitate in lumina adusa de noile abordari ale istoriei secrete: rascoala din 1784 si legaturile lui Horea cu masoneria, mecanismul declansator al insangeratului an 1907 ce a combinat servicii secrete, planuri imperiale, interese politice oculte. - Elisabeta Lasconi..

Un roman de dragoste camuflat intr-un roman politic...

«Ion e opera unui poet epic care cântă cu solemnitate condițiile generale ale vieții, nașterea, nunta, moartea. Romanul e făcut din cânturi, vădit cadențate în stilul marilor epopei...“ „Hora în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala pentru zestre, nunta țărănească și nunta învățătorească, nașterea la câmp a copilului Anei, moartea bătrânului Dumitru Moarcăș, spân­zurarea cârciu­marului și a Anei, sunt momente din calen­darul sempitern al satului, mișcătoare prin calitatea lor elementară. Ion e un poem epic, solemn ca un fluviu american, o capodoperă de măreție liniștită.“»George Călinescu..

Ion..

Puterea de fascinatie a stilului lui Rebreanu rezida in finetea si ineditul constructiei, in plasticitatea imaginii in stare sa comunice concret un timp si un spatiu atat de abstracte. Drama care zguduie din temelii viata satului Pripas e declansata de transformarea spectrului permanent al saraciei intr-o teroare apocaliptica, adevarata obsesie a tanarului erou al romanului. Asemenea altui personaj al aceluiasi roman, si lui Ion „parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul“. Brutalizat de conditiile vitrege in care traieste si purtand in suflet o dragoste strivita, Ion devine nesimtitor la tot ce se petrece in jurul sau. (Lucian Pricop)..

Scriitor român, director al Teatrului Național, președinte al Asociației Scriitorilor din România, Rebreanu a fost primul dintre cei 13 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și al Ludovicai, ambii descendenții unor familii de țărani liberi („grăniceri") de pe Valea Someșului. Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Îl consemnează revista Luceafărul, din Sibiu, condusă de O. Goga și de O. Taslauanu, către sfârșitul anului 1908, apoi, în anul următor, revista Convorbiri critice, la București, unde tânărul prozator se stabilise, încercând să se afirme în viață literară românească. ln anul 1910, este desemnat să ocupe funcția de secretar de redacție, la Falanga liferara și artistică, condusă de M. Dragomirescu, funcție pe care o va deține și la Convorbiri critice. În 1911, este numit secretar al Teatrului Național din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorui instituției.  Până la apariția primului sau român, lon (1920), a publicat câteva volume de nuvele (Frământări, 1912; Golanii, 1916; Mărturisire, 1916; Rafulala, 1919). În decembrie 1928, este numit director al Teatrului Național din București.  Predilecția analitică a scriitorului începe să se contureze, pe spații epice mai întinse, în nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de Primul Război Mondial (Catastrofă, Ițic Ștrul-Dezertor, Calvarul).  Liviu Rebreanu, întemeietorul romanului românesc modern, a cărui opera se caracterizează printr-o diversitate tematică, a surprins în scrierile sale o multitudine de aspecte umane, reușind să prezinte viață în complexitatea ei, socială și psihologică. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului român obiectiv din literatură română, lon, și al primului român de analiză psihologică din proză românească, Pădurea spânzuraților. ..

Opera lui Rebreanu a pătruns de mult şi definitiv în conştiinţa publicului şi a fost defrişată şi descifrată la toate nivelurile de semnificaţie: de la analiza didactică, din cartea de lectură, până la interpretarea scientistă şi chiar analiză structuralistă. Toţi criticii interbelici s-au pronunţat asupra romanelor Ion, Răscoala sau Pădurea spânzuraţilor, iar timpul nostru a adus şi monografiile (Al. Piru, Lucian Raicu, Al. Săndulescu, Aurel Sasu, Stancu Ilin).Structura romanului se exprimă precis: există două voci sau „glasuri”, cum decide titulatura capitolelor, exprimări subterane ale instinctului ori ale conştiinţei colective: unul al erosului (libidoul refulat) şi altul al posesiunii pământurilor (glas al puterii şi dominaţiei). Subconştientul nu răspunde decât comenzii sexuale. Existenţa în comun îi impune însă lui Ion ca un imperativ social averea, proprietatea pământurilor. S-a observat, pământul nu e un scop ci un mijloc, dar un mijloc de a se integra comunităţii, celorlalţi care nu admit altă situaţie socială decât posesiunea. Ion rămâne un „intrus”, mereu în afara obştii. Numai pământul i-ar putea acorda această calitate. Atunci trebuie să-l obţină, dar nu-l poate acapara decât sacrificând instinctul erotic încarnat de altcineva decât de fata care „reprezintă” pământurile (adică inconştientul colectiv). Ion are o psihologie scindată, în permanent conflict şi, de aceea, nu „există”, socialmente vorbind, ca om conştientizat, fiind „manipulat” de sub şi supra – EGO-ul individualizant.Ion, ca fiinţă psihologică, este dislocat între două obsesii succesive, între două voci compensatoare, una a supraconştientului colectiv, alta a subconştientului individual, expresii subterane ale instinctului. Coexistenţa socială îi predictează necesitatea posesiunii pământului. Voinţa de putere, adică de a avea ţarina sa, nu reprezintă decât ambiţia de a se reîncadra mediului, de a fi ca toţi ceilalţi, adică de a se subordona normelor sociale ale supra-egoului.Ion trăieşte însă într-o lume care pune mai presus de bogăţie sentimentul mândriei, cultul onoarei.Dedicaţia Celor mulţi umili capătă o nouă îndreptăţire, citită fiind printr-o afirmaţie aşa de justă a lui Ortega Y. Gasset: «Cred că este indiferent dacă un romancier povesteşte viaţa unui croitor sau viaţa unui cuceritor al lumii. Un conţinut de roman e cu atât mai valoros şi mai valabil, cu cât poartă în sine mai multă substanţă de mit, adică e înrădăcinat în tainele, în subconştientul, în religia şi imaginaţia unui popor şi astfel, totodată, în imaginaţia omenirii întregi. Poetul e glasul, e gura celor care tac. Cu cât un poet e mai mare, cu atât e mai mare şi numărul acelora care, în tăcerea lor, vorbesc prin el».Într-adevăr, autorul este vorbit de cei mulţi umili, pe care îi face să trăiască într-o lume adăugată lumii - AURELIU GOCI..

În evoluția literaturii române se poate vorbi despre ,momentul Rebreanu". Pentru a pune în valoare contribuția romancierului, nuvelistului, dramaturgului și publicistului Liviu Rebreanu am construit o serie de autor care subsumează cărți foarte cunoscute, precum: lon, Răscoala, Pădurea spânzuraților, Ciuleandra, Adam,ci Eva, Gorila, dar și mai puțîn circulatele titluri: Amândoi, Calisorul, Jar, Metropole, Teatru, Calvarul. „Puterea de fascinație a stilului lui Rebreanu rezidă în finețea și ineditul construcției, în plasticitatea imaginii în stare să comunice concret un timp și un spațiu atât de abstracte. Drama care zguduie din temelii viață satului Pripas e declanșată de transformarea spectrului permanent al sărăciei într-o teroare apocaliptică, adevărată obsesie a tânărului erou al romanului. Asemenea altui personaj al aceluiași român, și lui Ion „părinții nu i-au dat decât sufletul dintr-insul”. Brutalizat de condițiile vitrege în care trăiește și purtând în suflet o dragoste strivită, Ion devine nesimțitor la tot ce se petrece în jurul sau.” (Lucian Pricop) ..

Ion este primul român obicetiv din literatură roamana, fiind apărut în anu 1920, după o lungă perioada de elaborare, așa cum însuși autoru menționează în finalul operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epoca,mai ales că nimic din creația nuvelistica de până a atunci nu anunță această evoluție spectaculoasă: "Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabilă dezvoltare a unui scriitor, care a început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor", notă de Eugen Lovinescu...

„În evoluția literaturii române se poate vorbi despre „momentul Rebreanu“. Pentru a pune în valoare contribuția romancierului, nuvelistului, dramaturgului și publicistului Liviu Rebreanu am construit o serie de autor care subsumează cărți foarte cunoscute, precum: Ion, Răscoală, Pădurea spânzuraților, Ciuleandra, Adam și Eva, Gorilă, dar și mai puțin circulatele titluri: Amândoi, Crăișorul, Jar, Metropole, Teatru, Calvarul.Nicăieri în literatura română viața satului n-a fost evocată cu atâta forță realistă, atât de viguros și pătrunzător. Condiția lui Ion rezuma tragedia istorică a țăranului fără pământ și dacă parvenirea socială a personajului este reprezentativă doar pentru o mică parte a acestei țărănimi, ambiția de care el este devorat definește sufletul țărănesc în general. Teribilă, sforțarea lui Ion de a-și depăși con¬diția capătă dimensiuni universale și înfrângerea sa în luptă cu soarta implacabilă aduce aminte de prăbușirea eroilor din tragediile antice. Povestea ascensiunii și surpării lui Ion aduna în cuprinsul ei, concentrată, închisă parcă într-un cerc, întreaga existență de altădată a Transilvaniei românești.” (Dumitru Micu)..

Liviu Rebreanu, întemeietorul romanului românesc modern, a cărui operă se caracterizează printr-o diversitate tematică, a surprins, în scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reușind să prezinte viața în complexitatea ei socială și psihologică. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura română, "Ion", și al primului roman de analiză psihologică din proza românească, "Pădurea spânzuraților"...

Primul roman al lui Liviu Rebreanu, "Ion", aduce in centru, ca un bloc de granit, figura taranului roman, prin intermediul personajului principal. Zvarcolirea traverseaza intreaga opera epica si putem afirma, fara greseala, ca este romanul unei patimi. (Prof. Victor Drujinin)..

"[...]Omul e un univers inchis cu legile-i proprii care-i comanda viata efemera, tot atat de departe de ceilalti oameni ca si un astru de ceilalti astrii, fara nici un mijloc de comunicare reala cu nimeni. Iluzia cumunitatii cu alti semeni te inseala numai pana in momentul unei mari zdruncinari sufletesti, cand, deodata, iti dai seama ca nici parintii, nici fratii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici macar intelege...[...]"..

"In favoarea lui Liviu Rebreanu, mai ales in Jar, pledeaza detasarea ironica a naratorului de lumea descrisa si de fiecare dintre personaje. Scenele incipiente din Jar, petrecerea din casa Rozmarin la care participa, convocate ca in Agatha Christie, toate personajele dramei spre expozitie, sunt impregnate cu sarcasmul autorului. El priveste acele personaje ca pe un insectar viu, din care nici protagonista, ulterioara victima a naivitatii si a senzualitatii sale, nu face exceptie. S-ar zice ca scriitorul este un savant extraterestru care contempla prin telescop o civilizatie aflata la distanta de multe milenii-evolutie". Horia Garbea..

In 1926, Liviu Rebreanu, ajuns la 41 de ani, era de un an presedinte al Societatii Scriitorilor Romani si una dintre personalitatile lumii culturale romanesti. Distinctia pe care suntem obisnuiti sa o facem intre cultura si politica nu functiona in interbelicul nostru, cum nu avea acoperire nici in secolele anterioare dupa logica interpretativa pe care o instituie (post)modernitatea. Presedintele unei asociatii de scriitori era implicit o instanta de putere, asa cum seful gruparii junimiste, altfel teoreticianul autonomiei estetice, isi exercita influenta gratie pozitiei culturale. Daca am convenit ca statutul profesional asaza individul intr-o ierarhie de influenta asupra societatii, trebuie spus, de asemenea, ca scriitorul face si prin textul/textele sau/sale un gest politic. In ’26-’27, cand Rebreanu calatoreste prin Europa isi exercita tot drepturile/datoriile politice si voiajeaza cu un bagaj politic, certitudinea ca este roman, care este un angrenaj organizat politiceste. Asa putem citi periplul din Metropole, volum care subsumeaza intalnirile cu alte realitati decat cele nationale, iubite de o maniera constanta, in ciuda contradictiilor pe care scriitorul-calator le cunoaste si le accepta destinic. „La Berlin, la Roma, la Paris duci cu tine toata tara ta cuprinsa in sufletul tau.“..