Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu

Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu

Lavinia Betea
  • 2990 lei
În stoc

Wishlist

Cartea pornește de la un document de excepție descoperit în arhivele fostului regim comunist (păstrate la Arhivele Naționale Istorice Centrale): agenda zilnică de întâlniri a Elenei Ceaușescu în 1989. Bazându-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat și din partid, ci și întreaga rețea a puterii în ultimul an al comunismului românesc. Cu ajutorul lucrărilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central și al memoriilor unor foști înalți demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an întreg din viața Elenei Ceaușescu. Asistăm astfel la transformarea savantei de renume mondial în „sinistra soție” a „odiosului dictator”.

În 1989, puterea din România apărea ca un balaur cu două capete. Când își ținea discursurile, Nicolae Ceaușescu întorcea privirile către soție ca și cum ar fi căutat aprobarea pe fața ei. Evita chiar luarea unei decizii fără consultarea prealabila a consoartei, de teamă ca nu cumva să-l critice după aceea. Prin șeful Cancelariei CC, Tovarășa instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, președintelui României ori comandantului suprem al forțelor armate.

Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia să treacă mai întâi pe la ea. Și-a ferit mereu bărbatul și de influențele subalternilor direcți ori mai îndepărtați. Și s-a îngrijit să ajungă grabnic în biroul lui de fiecare dată când afla că vreunul dintre colaboratorii apropiați intrase acolo. Elena Ceaușescu a devenit astfel „marele filtru instituțional al președintelui României”. Și, prin nemărginita posibilitate a rotirii, promovării, eliberării din funcții și sancționării membrilor nomenclaturii, Tovarășa a devenit mai temută decât Tovarășul.


Etichete: Alexandria Librării, Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu, Lavinia Betea, Editura Corint, Istorie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Nu striga niciodată ajutor

Nu striga niciodată ajutor

Mircea Cărtărescu


2900 lei

Viața (re)începe după 50 de ani
Istoria apelor

Istoria apelor

Maja Lunde


3700 lei

Dintotdeauna tu

Dintotdeauna tu

Colleen Hoover


5290 lei

Corupt

Corupt

Penelope Douglas


5490 lei

Aprinde-mă (Atingerea lui Juliette, vol. 3)
Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu
Ceaușescu și epoca sa

Ceaușescu și epoca sa

Lavinia Betea


7990 lei

I se spunea Machiavelli

I se spunea Machiavelli

Lavinia Betea


6990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.