Enigma capitalului a fost scrisă exact la un an după criza economică din 2008, care continuă și azi, și a fost publicat în SUA, în 2010. Este o operă ce tratează despre problemele și bolile contemporaneității, iar una dintre cele mai strident-apăsătoare este observația conform căreia „capitalul este prea puternic, iar munca prea slabă”. Apariția acestei cărți în limba română este un demers salutar, binevenit.
După cum o spune și Harvey, pe urmele lui Marx, nu trebuie să ridicăm altare în numele idealismului, dar nu trebuie să uităm că ideile sunt o forță materială a istoriei. Enigma capitalului este o astfel de carte: aruncă semințe și idei în lume.
Aurelian Giugăl
Încercând să se confrunte cu fibrilațiile inimii corpului politic, economiștii, afaceriștii și politicienii noștri, în lipsa unei conceptualizări a naturii sistemice a fluxului de capital, fie au dezgropat practici antice, fie au aplicat concepții postmoderne. Pe de o parte, speculanții și instituțiile internaționale de creditare continuă să extragă, ca niște lipitori, cât mai mult din seva tuturor popoarelor lumii, indiferent cât de sărăcite ar fi ele, prin așa-numitele programe de „ajustare structurală” și tot felul de alte stratageme (cum ar fi să dubleze brusc comisioanele pentru cardurile bancare). Pe de altă parte, bancherii băncilor centrale își inundă economiile și supraîncarcă corpul politic mondial cu lichidități în exces, în speranța că astfel de transfuzii de urgență vor vindeca o maladie care cere un diagnostic și o intervenție mult mai radicale.
David Harvey
Politicile capitaliste incoerente din trecut au fost stăvilite de o gamă vastă de lupte duse de cei exploatați și deposedați pentru justiție, drepturi și o ordine socială mai etică și mai democratică. De-a lungul ultimilor 40 de ani, cadrele instituționale organizate ale acestor forme de rezistență împotriva misiunii decivilizatoare a capitalismului au fost sfărâmate, lăsând în urmă un amestec straniu de instituții vechi și noi care întâmpină dificultăți în articularea unei opoziții închegate sau a unui program alternativ coerent. Aceasta e o situație de rău augur la fel de mult pentru capital, cât și pentru oameni. Ea conduce la politici în cheia „după mine potopul”, în care bogații își imaginează că pot pluti în siguranță în arcele lor bine-înarmate și bine-aprovizionate (oare asta semnifică furtul global de teren?), lăsându-ne pe noi, ceilalți, să ne descurcăm cu potopul. Însă bogații nu pot spera vreodată să plutească deasupra lumii pe care capitalul o creează, pentru că literalmente nu există vreun loc în care să se poată ascunde.
David Harvey
