Să fie clar de la bun început că nu am nimic împotriva porcului – „acest animal special” cu grohăit fin, oricum mult mai rafinat decât noi în materie de simţ tactil şi de miros. Dar să fie clar, de asemenea: urăsc jinduirea zaharisită şi făţărnicia umanitară a celor pe care prietenii noştri anglo-saxoni îi numesc „formal urban middle class” din era postindustrială. (...) Ghicim cu uşurinţă de ce tehno-populismul măguleşte josniciile şi laşităţile omului mediu şi mai ales cele ale avangardei sale tehnico-comerciale, ale acestor mici tâlhari de prin porturi, iniţiaţi în econometrie, ale tuturor acelor prototipuri puţin ispititoare, la care se lăcomesc institutele de prognoză, ale unor „mâncători de oameni” în 4 x 4, al căror simţ critic nu îl întrece cu mult pe cel al unui limbric şi care mestecă, cât e ziua de lungă, expresiile lor favorite: „nu trebuie să visăm”, „eu, spre deosebire de ceilalţi.”
(Gilles Châtelet)
Cartea pe care o ţii în mână e propriul tău portret. Pentru că e chipul noilor clase medii. Sau, cum spune Châtelet, al contingentelor de oameni obişnuiţi încartiruiţi în marile metropole. Cei al căror bun simţ s-a stricat în conformism ori chiar aderare entuziastă la egoismul dezindividualizării şi la centrismul totalitar desocializant. Ceea ce numim acum „liberalism”, uneori adăugându-i în cercurile psitacismului stângist, prefixul „neo”. Găseşti aici o descriere a mentalităţii claselor de mijloc, a căror sărăcire intelectuală şi afectivă din anii '90 a precedat şi a pregătit pauperizarea lor economică ulterioară.
E o incursiune stilistic swiftiană, cu armele conceptuale ale fenomenologiei şi ale ecologiei mentale, asupra distrugerilor instituţiilor sociale postbelice, zguduite azi mai abitir decât atunci. O scriere purtată de mânie şi de nădejde! Pentru că Gilles Châtelet avusese încredere în rezervele tale de răbdare, de luciditate şi de revoltă!
(Claudiu Gaiu)
