Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.


Ce gândește Dumnezeu?

Ce gândește Dumnezeu?

„Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANUIlustraţia de pe copertă: Pescar (simbol al lui Isus), mozaic, sec. VI, Biserica Sfinţilor Lot şi Procopius, Khirbet al-Mukhayyat (Nebo), Madaba, Iordania..


4500 lei

În stoc
Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie

Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie

Venim pe lume echipati cu "Dumnezeu", altfel spus cu nevoia de a da nume vastitatii, acelui "Ceva" gandit in toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfectiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e "cuierul" ontologic in care ne agatam nevoia de absolut, idealul, dorinta fierbinte, speranta si frica de moarte. Nu facem decat sa-l injosim cautandu-l prin ceruri, vazduhuri si galaxii. Pentru a-l gasi, ne-ajung galaxiile dinlauntru, "camarile infinite ale spiritului nostru". - Sf. Augustin Dumnezeu nu sta cu ochii pe tine, nu e arbitrul vietii tale. Nu pedepseste, nu rasplateste. Este doar reper si idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca sa poti apoi, avand masura a ce se cade si a ce nu, sa stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit sa te salte in ochii lui si sa sfarseasca rasplatitor cu un loc caldut in rai. Totul, in raportarea la el, se petrece pentru a te intoarce la tine. Dumnezeu nu te judeca, ci te ajuta sa te judeci prin ochii lui, ca si cum ar fi si s-ar uita la tine. Dumnezeu e "banca din cer" in care ne-am depus tot capitalul moral. Dar nu e bine sa crezi ca ai, in contul transcendentei, mai mult decat ai. Tot ce primesti primesti prin ricoseu din ideea orientativa de Dumnezeu. In tot ce faci. Tot prin el iti masori derapajele si caderile; la limita, ticalosiile de fiinta neingereasca. Insa e tare greu sa-ti reglezi de-a lungul vietii cantarul interior care-ti permite sa nu traiesti cu o falsa imagine de sine. Neexistand un tribunal divin, nu vei primi niciodata un certificat de buna purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ti da. N-ai cu cine negocia. Obligatia care-ti revine la iesirea din viata este - daca te-ai uitat bine la el - sa-ti fi numarat singur pacatele. - Gabriel  Liiceanu..


4500 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Declarație de iubire

Declarație de iubire

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ — GABRIEL LIICEANU..


6990 lei

În stoc
Declarație de iubire

Declarație de iubire

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ (Gabriel LIICEANU)..


6170 lei

În stoc
Dialoguri de duminică
Stoc epuizat
Vezi detalii
Dialoguri de duminică
În stoc
Epistolar

Epistolar

Aşa cum spune şi titlul, cititorul are în faţă o carte alcătuită din scrisori. Nu e prima de acest gen şi, desigur, nici ultima. Ceva o singularizează totuşi: prilejul care i-a dat naştere, grăuntele în jurul căruia s-au aşternut atâtea gânduri şi atâtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însă întotdeauna salvate de frumuseţea expresiei. Acest „grăunte" este o altă carte: Jurnalul de la Păltiniş. Despre el vorbesc în scrisorile lor, cu patimă şi însufleţire, cu omenească încrâncenare şi neomenească detaşare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: RADU BOGDAN, E.M. CIORAN, PETRU CREŢIA, ŞTEFAN AUG. DOINAŞ, ION IANOŞI, THOMAS KLEINIGER, GABRIEL LIICEANU, CONSTANTIN NOICA, ALEXANDRU PALEOLOGU, ANDREI PIPPIDI, ANDREI PLEŞU, MARIANA ŞORA, MARIN TARANGUL şi SORIN VIERU.Personajul central al acestei cărţi neobişnuite nu este însă nici Jurnalul care i-a dat naştere, nici autorul lui şi nici acela care a prilejuit jurnalul însuşi. Personajul central al Epistolarului este poştaşul. Fireşte nu cel din Arles, pictat de Van Gogh, care priveşte către cititor de pe copertă. Poştaşul de aici e unul nevăzut, mesager din stirpea lui Hermes, purtător nu al misivelor schimbate vreme de doi ani între personajele înzestrate cu stare civilă, ci al spiritului din care se împărtăşesc cu toţii. Lui i se datorează şi minunata potrivire a gândurilor, şi prezenţa momentului istoric în filigran, şi transfigurarea, în final, a tuturor resentimentelor. Lui i se cuvine, aşadar, să-i mulţumim...


3800 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă