Chipuri ale raului in lumea de astazi. Fictiunea ca necesitate vitala. Mario Vargas Llosa in dialog cu Gabriel Liiceanu
Flaubert spunea: A scrie e un mod de a trai. Ei bine, eu sunt dovada vie ca asa este. Eu traiesc scriind. Munca imi organizeaza viata, ma apara de frustrari, de esecuri, de obstacolele pe care le infruntam toti in viata de zi cu zi. Munca imi ordoneaza tot ce mi se intampla, bune si rele, oamenii pe care ii cunosc, lucrurile pe care le vad, le citesc, le visez si, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar sa am impresia ca tot ce fac nu are, in ultima instanta, alta ratiune de a fi decat propria-mi munca. Caci totul e determinat de pagina pe care o scriu. - Mario Vargas Llosa
Ce m-a tulburat cu adevarat pe parcursul dialogurilor mele cu Mario Vargas Llosa a fost gandul ca aveam in fata pe unul dintre semizeii traditionali pe care ii numeam "clasici". Straniu era sa descopar ca un asemenea personaj, facut pe alt tipar decat al nostru, putea sa aiba calitatea cu totul nedivina de a fi contemporanul meu. Putea fi zarit la o adica undeva, pe o strada din Paris sau Londra, asemeni unui Cervantes sau Tolstoi rataciti in secolul meu, deposedati de rama temporala a geniului si speriindu-ma asemeni unei naluci care schimbase dimensiunea lui illo tempore cu aceea profana a timpului meu... si, apoi, Vargas Llosa sosise pe neasteptate, parand ca se intruchipase din insasi nelinistea primei mele lecturi. Aparitia lui avea ceva din frumusetea unui dieu en crepuscule... - Gabriel Liiceanu
