Gabriel Liiceanu

O idee care ne sucește mințile..

In prima poveste veti simti parfum de crini regali. In cea de-a doua un puternic miros de terebentina. A treia va aduce in auz un nume care zgarie si unul care mangaie. A patra e cu adieri de aripi nevazute. A cincea are miza si pariaza pe nenoroc. Prima are inocenta, umor, visare. A doua realism, ras, nerv. A treia, cu ironie, face poezie si economie (politica). A patra cade din fantastic in lumea noastra cea de toate zilele. Iar a cincea are trei capete de umbra. Cand Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana si Ioana Parvulescu sunt autorii povestilor, nu-i exclus sa faceti un coup de foudre pentru carte. Bucurati-va in tihna de ea. Face parte dintre acele lucruri rare care daca n-ar exista ar trebui inventate...

În prima poveste veți simți parfum de crini regali. În cea de-a doua un puternic miros de terebentină. A treia vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. A patra e cu adieri de aripi nevăzute. A cincea are miză și pariază pe nenoroc. Prima are inocență, umor, visare. A doua realism, râs, nerv. A treia, cu ironie, face poezie și economie (politică). A patra cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. Iar a cincea are trei capete de umbră. Când Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana și Ioana Pârvulescu sunt autorii poveștilor, nu-i exclus să faceți un coup de foudre pentru carte. Bucurați-vă în tihnă de ea. Face parte dintre acele lucruri rare care dacă n-ar exista ar trebui inventate...

Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operaţie, scrisorile continuă să se înlănţuie. Se agaţă mai întâi „ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex“, ce căutăm într-o lume în care părem destinaţi fericirii?..

Un tată îi scrie, înaintea unei operații dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operație, scrisorile continuă să se înlănțuie. Se agață mai întâi „ca iedera" de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex", ce căutăm într-o lume în care nu părem destinați fericirii?Protagonista scrisorilor este însă inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obișnuit, plin de griji, și chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvi.O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărți: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică „Dr. Lister 69", flash-uri din anii '50 și fleacurile vieții de zi cu zi. Dar și gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează „riscului de a avea un tată filozof".Din cele șaisprezece scrisori se conturează o viață și un cod. Sub protecția distanței și-a convenției epistolare, Gabriel Liiceanu găsește prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, să-și amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat și să ne răspundă. Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în „fiul" din titlu...

Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Deși aparențele sunt ale unei monografii compuse în marginea unei categorii estetice, ea anunță de fapt volumul care va apărea douăzeci de ani mai târziu ca împlinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limită. Tragicul e definit ca întâlnire a unei fiinţe conştiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită. Așadar, cu moartea ca limită de nedepășit.Însă ce sens poate avea înfruntarea unei limite de nedepășit? De ce e nevoie ca elanurile ființei noastre să fie măsurate prin tentativele depășirii unei limite care nu cunoaște un „dincolo“? S-ar putea – și aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic – ca întreaga noastră bogăție de ființă să vină din faptul că suntem singurii care trăim într-un dialog imposibil. Tragicul nu este orice „rău“. El este răul care deschide un orizont al binelui în stăruință; o nouă stare. Creezi o nouă stare prin simpla stăruință.Zece ani mai târziu, după ce citise Jurnalul de la Păltiniș și aflase că autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: „S-ar putea să plătiți cândva acest debut. On peut pas écrire impunément sur le tragique“...

Ceea ce uneste aceste trei eseuri este prestigiul pe care il au temele lor in viata noastra. Toate trei pleaca de la prezumtia ca, citindu-le, am putea dobandi un profit in privinta felului in care vom intelege sa traim. Vom deveni poate mai "intelegatori", mai "inteligenti" si, astfel, intr-o epoca a demagogiei dotate cu multiple resurse, mai greu manipulabili.Cu totii stim in chip intuitiv ce sunt minciuna, ura sau seductia. Dar, intorcand paginile acestei carti, s-ar putea ca, la sfarsit, sa ne trezim in cu totul alt punct decat eram inainte de a o fi deschis. Speranta autorului este ca, la capatul acestui exercitiu de lectura, cititorul ii va impartasi iluzia: aceea de a fi inteles. - Gabriel Liiceanu..

„Citind aceste pagini, mi-am dat seama că am tăcut bine atâţia ani de zile. Neputinţa de a mă exprima m-a făcut, desigur, nefericit, dar ceea ce până acum m-a împiedicat să vorbesc liber a fost tocmai «sentimentul conştient al insuficienţei personale».Veninul strâns în mine nu atinsese concentraţia necesară pentru a deveni leac. Eram pur şi simplu necopt. A trebuit să cunosc spaima cărnii şi lehamitea ultimă a sufletului, să mă desprind de oameni care plecând au luat părţi din mine, să-mi îngrop prieteni, să trăiesc o revoluţie şi să am şocul întâlnirii cu poporul meu, să mă destram, să mă detest, să mă înec în regrete şi remuşcări şi să mai vreau, totuşi, să mă adun din nou. Fără toate astea, orice pagină scrisă în nume propriu nu este decât o enormă pălăvrăgeală.“ (Gabriel LIICEANU)..