Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Franţa, hegemonie sau declin?

Franţa, hegemonie sau declin?

Lucian Boia
  • 2600 lei
În stoc

Wishlist
În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină“.Cercetând o multitudine de evenimente, de serii statistice revelatoare sau de aspecte semnificative ale peisajului cultural din Franţa, Lucian Boia scoate în evidenţă câteva constante ale drumului parcurs de la statutul de naţiune hegemonică a Europei la cel de putere de rang secund ocupat astăzi. Răspunzător de acest declin ar fi, potrivit autorului, un complex de cauze, între care tendinţa spre conservatorism social şi economic, pe care nici măcar Revoluţia n-a reuşit s-o schimbe, şi îndeosebi declinul demografic, început încă în secolul al XVIII-lea şi accentuat până într-o perioadă recentă, revirimentul actual venind cam târziu. Istoricul nu ezită să ducă analiza până în zilele noastre, încercând să facă o adevarată istorie a prezentului, în care, fără să formuleze predicţii, sondează avantajele potenţiale ale Franţei în contextul actualei crize economice internaţionale şi al mondializarii.
  • Autor: Lucian Boia
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9789735035341
  • Număr pagini: 236
  • Ediție: II
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2012

Etichete: Franţa, hegemonie sau declin, Lucian Boia, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Cum am trecut prin comunism

Cum am trecut prin comunism

Lucian Boia


2700 lei

Cum am trecut prin comunism

Cum am trecut prin comunism

Lucian Boia


2700 lei

Un joc fără reguli

Un joc fără reguli

Lucian Boia


2000 lei

Balcic. Micul paradis al României Mari
Scurtă istorie a dezastrelor naturale
Napoleon III cel neiubit

Napoleon III cel neiubit

Lucian Boia


3100 lei

Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune
Strania istorie a comunismului românesc

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.