Enescu, cel din Livenii botosaneni, a facut mai intai un stagiu vienez, dupa cum a beneficiat din plin si de protectia reginei-poete Carmen Sylva, al carei "copil de suflet" va fi fost. A studiat, apoi si si-a desfasurat activitatea in special la Paris, insa se va intoarce la Bucuresti in momentul de rascruce al biografiei sale, atunci cand a aflat ca marea iubire a vietii lui, Maruca Cantacuzino, incercase sa se sinucida si se desfigurase voluntar dupa ce fusese parasita de Nae Ionescu. Si, mai tarziu, in valtoarea evenimentelor pricinuite de a doua mare conflagratie mondiala si de consecintele ei politice, tot la Paris se va intoarce, impreuna cu nestatornica si tiranica printesa a inimii sale, de aceasta data pentru totdeauna, la apogeul unui destin, totusi, tragic. Dar Parisul nu a fost totul pentru el, dupa cum nici Cantacuzina prin alianta nu a fost singura femeie care i-a bantuit sufletul, atat viata de artist, cat si biografia sentimentala fiind mult mai complicate. Si, desigur, vioara, pianul, bagheta de dirijor sau portativul sunt, intru posteritate, cele mai importante repere existentiale ale sale. Considerandu-se "compozitor pana in maduva oaselor", Enescu a avut si o extraordinara cariera de violonist... Dincolo de elanurile patriotarde si de diferitele interpretari, biografia si cariera lui George Enescu sunt extrem de complexe, imposibil de redus la sabloane, de orice fel ar fi acestea. A fost un om si un artist fabulos, dar nu lipsit de controverse, fiind revendicat, deopotriva, de Academie si de francmasonerie. Dar a fost si ramane viu, dincolo de orice efigii comemorative...

Parintele avionului cu reactie - pe care l-a experimentat pentru prima oara in 1910, langa Paris - si descoperitorul efectului care ii poarta numele si care a revolutionat aeronautica, precum si autorul multor alte inventii din diferite domenii (inclusiv creatorul, pentru armata americana, al "aerodinei lenticulare" - primul OZN?), Coanda s-a nascut pe 7 iunie 1886, la Bucuresti, fiu al generalului si politicianului Constantin Coanda (prim-ministru in 1918) si al al frantuzoaicei Hayda Danet. Studiaza la Liceul Sf. Sava, dar faptul ca era amenintat cu corigenta la matematica(!) l-a facut pe tatal sau sa-l mute la Liceul Militar din Iasi, pentru a primi o educatie mai severa. Isi continua studiile la Scoala de Artilerie din Bucuresti, apoi pleaca in Germania, la Technische Hochschule din Charlottenburg, unde‑si obtine doctoratul. In 1906, la Paris, se infiinteaza Scoala Superioara de Aeronautica, la care Coanda se inscrie si o absolva ca sef de promotie. Lucreaza apoi pentru marele inginer francez Gustave Eiffel...

In perioada interbelica, la Curtea Regala a Romaniei au avut loc o sumedenie de intamplari de poveste, ale caror personaje principale au scris istorie, dar, nu o data, o istorie controversata. Missy (Maria) - cea mai exuberanta dintre Reginele Romaniei, insa razbunarea fiului ei, Carol al II-lea i-a fost fatala! Atipicul Print Nicolae, cadet al Marinei Britanice si inspector general al Armatei Romane, a fost fratele pe care Carol al II-lea l-a exilat pentru ca a indraznit sa faca exact ceea ce facuse si el, cuplandu-se cu o femeie care nu provenea dintr-o casa monarhica. Totodata, la Curte si-au facut loc si membrii Camarilei Regale, intre care Gavrila Marinescu, "politistul Regelui”, presedintele Federatiei Romane de Fotbal si cel mai eficient proxenet interbelic, dar si oamenii de afaceri Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Aristide Blank etc. In aceeasi perioada, incepe insa sa se afirme si cel care avea sa devina un altfel de personaj al regalitatii, care era si un sportiv precoce: incepand cu varsta de 6 ani, viitorul Regele Mihai I a condus 38 de automobile peste 2.000.000 de kilometric si s-a urcat prima oara intr-un aeroplan cand avea 8 ani… Toata aceasta lume avea sa se intoarca cu susul in jos si nimic nu avea sa mai fie la fel dupa 30 decembrie 1947!..

"Marea Doamna a teatrului romanesc", Lucia Sturdza Bulandra (1873-1961) a ajuns pe scena teatrului mai mult dintr-o intamplare. Era sortita meseriei de profesoara, dar, primind un rol intr-o piesa, destinul ei va cunoaște o intorsatura incredibila.  Descendenta a domnitorului moldovean Mihail Sturdza, i se va interzice de catre familie, care considera surprinzatoarea ei cariera drept una frivola, sa poarte acest nume pe scena. Se inscrie la Conservator in 1898. Studiaza arta dramatica, fiind indrumata de Aristizza Romanescu. Se recasatoreste, divortand de primul sot, C. Costescu, cu actorul Tony Bulandra, dupa ce joaca impreuna in filmul Amor fatal. Dupa mai multe piedici puse de actorii rivali, e data afara de la Teatrul National. Reuseste, insa, sa infiinteze cu sotul ei, in 1914, Teatrul Regina Maria, care in cele din urma se numi Compania Bulandra-Maximilian-Storin. Compania avea sa se destrame in 1940 din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Razboi Mondial. La scurt timp, Tony Bulandra moare. Lucia continua sa joace, sa faca spectacole si sa predea actoria. I se incredinteaza conducerea Teatrului Municipal din Capitala, functie pe care o va detine pana in 1961, cand si ea se stinge din viata. Dupa moartea sa, teatrul ii va purta numele...

Maria Tanase si iubirile ei controversate. Docu-drame si mituri urbane controversate, insotite de consemnari de presa si din alte surse legate de povestea unei femei unice"Marioara di la Gorj / ia la neica vreo doi zloti / si nu te iubi cu toti" - acestor versuri dintr-o melodie emblematica a Mariei Tanase li se pot atribui si anumite conotatii autobiografice, povestea celei mai importante voci din istoria cantecului romanesc (nu doar popular) rezervandu-ne inca destule surprize. Fata unor olteni pripasiti prin mahalaua bucuresteana Caramidari nu a apucat sa faca decat vreo trei-patru clase primare, s-a angajat la primul fast-food bucurestean (Automatele Herdan/Bufetul de 7 lei), a fost eliminata in semifinale la concursul Miss Romania pentru ca avea picioarele prea groase (!), a pozat pentru un incredibil pictorial nud cu tema legata de sah (pretext pentru legionari ca s-o interzica), a facut un avort la 16 ani si nu a mai putut avea niciodata copii, a avut relatii cu agenti secreti straini si este destul de posibil sa fi cochetat ea insasi cu unele operatiuni de spionaj, s-a iubit cu o multime de barbati (nu doar romani), a avut o legatura controversata cu Brancusi (care a alungat-o fara menajamente!), a contractat o casatorie formala, intretinandu-si barbatul - Clery Sachelarie - care-i tolera toate aventurile, se pare ca a beneficiat de favorurile lui Gheorghiu-Dej, care i-ar fi daruit o casa, si a fost turnata la Securitate de Pastorel Teodoreanu. Dar, mai presus de toate, a cantat absolut dumnezeieste si, dincolo de complicatiile ei biografice, asta nu i-o poate Iua nimeni!..

Maria Rosetti-Tescani (18 iulie 1878), tulburatoarea fata de boieri moldoveni, devenita printesa la 18 ani, a avut o biografie deopotriva tragica si fascinanta, iubindu-se in decursul vietii ei tumultuoase cu mai multi barbati celebri din istoria Romaniei (printul Mihail G. Cantacuzino, pianistul Dinu Lipatti, filosoful Nae Ionescu, violonistul si compozitorul George Enescu) dar fiind dusa pe culmile extazului si apoi inselata in cel mai oribil mod cu putinta de fiecare dintre acestia. Cunoscuta toata viata, dupa faimosul diminutiv si numele din prima casatorie, drept "Maruca" Cantacuzino, printesa a fost marcata de o prima drama, sinuciderea la varsta de 45 de ani a tatalui sau, boierul Dimitrie Rosetti, sub privirile neputincioase ale sotiei sale, Alice Jora (nepoata lui Costache Negri). Nefericita intamplare a tarat-o pe Maruca (pe atunci in pragul majoratului), o fire extrem de sensibila, care, ulterior, a recurs la o serie de sedinte de spiritism pentru a-si reintalni tatal la granita dintre lumi. Maruca, dependenta toata viata de aceste practici oculte, a avut si ea mai multe tentative de sinucidere si, dupa ce fost parasita de amantul ei pe care l-a iubit cel mai patimas, filosoful Nae Ionescu, s-a automutilat, turnandu-si acid sulfuric ("vitriol") pe fata. Doi ani i-a luat Printesei recuperarea dupa acest gest si, in tot acest timp, Enescu a fost cel care a ajutat-o sa isi revina. El a fost cel care a internat-o pe Maruca intr-un sanatoriu de boli nervoase de la Viena. El a ingrijit-o si a pus-o pe picioare si, dupa ce depresia Marucai s-a vindecat, a cerut-o de nevasta. Cei doi vechi amanti s-au casatorit pe 5 decembrie in 1937, cand compozitorul avea 56 de ani, iar Maria Cantacuzino se apropia de 60, la aproape trei decenii de cand se cunoscusera...

Cea mai cunoscuta "dama de companie" din prima jumatate a secolului trecut a fost, fara nicio urma de indoiala, faimoasa Mita Biciclista. Nascuta in anul 1885 la Ditesti, in Prahova, Mita, pe numele ei dinacte, Maria Mihaescu, era fiica a unei spalatorese care lucra la un instalator neamt. La vreo 14- 15 ani a fost remarcata si luata cu voia ei "in inceperea carierei de curtezana", fiind, mai intai, trimisa sa invete bunele maniere si sa deprinda limbile straine de la sursa. Ajunsa o tanara culta si educata la pension in strainatate, la Paris si Bruxelles, Maria Mihaescu l-a avut ca prim amant cu nume sonor pe Regele Leopold al Belgiei. Reintoarsa in tara, a devenit cunoscuta drept "Mita Biciclista" in anul 1898, cand a fost vazuta de ziaristul George Ranetti plimbandu-se cu bicicleta pe Calea Victoriei. Se spunea ca acesta era indragostit de ea, dar, pentru ca il respingea, a poreclit-o "MitaBiciclista", vrand sa-i ironizeze apucaturile sportive, neobisnuite pentru acea vreme.  O alta extravaganta de-a Mitei era si scaldatul in mare in costum de baie sumar, in perioada in care toata lumea buna care mergea in statiunea Carmen Sylva (adica la Eforie Sud de azi, fosta si "Baile Techirghiol-Movila") facea baie in public acoperindu-se cu un halat sau alte vesminte pudice.  A fost curtata de barbati celebri precum Nicolae Grigorescu sau Octavian Goga si chiar de Regele Ferdinand, despre care se stia ca i-a  facut cadou casa care se afla si astazi in apropiere de Piata Amzei si care ii poarta si numele. Un alt rege, Manuel al Portugaliei, chiar ar fi vrut sa o ia de nevasta. Dar marea ei pasiune a fost medicul legist Nicolae Minovici. Pana la urma, s-a casatorit cu un general, pe care il umilea constant, inclusiv trimitandu-l... la cersit pentru a-i face rost de bani.  La batranete, Mita Biciclista nu a mai ramas cu alte venituri decat chiria de pe urma casei daruite de Regele Ferdinand. Dupa nationalizarea imobilului, in timpul regimului comunist, a ramas si fara aceasta sursa de incasari. A murit saraca, la 83 de ani, in 1968, intr-o camaruta din casa primita de la Rege.....

Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negreAmsterdam nu este doar cel mai important oras olandez si o metropola europeana careia nu poti sa-i gasesti vreun termen de comparatie, ci si o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante si in informatii contradictorii, ceea ce, totusi, nu-i micsoreaza puterea de atractie, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalansa de cifre care se rostogoleau din toate directiile. Astfel, orasul numara in jur de 821.000 de locuitori, insa acestia apartin unui numar de 180 de nationalitati. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu masina mica. De aceea, pe langa atatea si atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiesti pe apa, asadar sunt deja 2.500 de case plutitoare, amenajate pe barci si barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuinta lacustra. Viata sufleteasca si confortul moral-volitional conteaza enorm si pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe si 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele si alte locatii similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri si concureaza serios, adesea surclasando, reteaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni si 25.000 dintre aceste mijloace de locomotie sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Si, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunostinte, atunci un poet va scrie o poezie si o va recita la inmormantarea ta.....

Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava. De la Dali si Gaudi la Ferran Adria, Messi si Hugh Hefner ...Cateva secvente fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui calator pasionat si pofticios: o catedrala imensa sub forma unui castel de nisip (fara nicio linie dreapta!), Iepurasi Playboy defiland la brat cu fondatorul celebrei reviste (de a carei editie in limba romana m-am ocupat o vreme), o paella mancata dupa vizitarea tulburatoarei case a lui Salvador Dali de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansata cu cei mai veseli pensionari din lume intr-o piata din Calella, sticla enorma de votca pe care voiau sa o cumpere doua adolescente englezoaice, explicatia faptului ca, la Boqueria, o bucata de jamon serrano de pe pulpa dreapta este mai scumpa decat cea de pe pulpa stanga(!), corrida interzisa parca anume ca sa-i faca in ciuda lui Hemingway (pe "ruta scriitorilor" pe care acesta a impartit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupery), o vizita pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarba il evoca pe Leo Messi, viata lui Joan Miro in Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul in care o vasluianca frumoasa a ajuns Prima Doamna a independentei ratate a regiunii si, desigur, regretul de a nu ma fi putut desfata niciodata cu preparatele de gastronomie moleculara / "deconstruita" de la elBulli...

Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Emilion vs.Sauternes, imposibila alegere Cand spui "Bordeaux", prima referinta nu poate fi decat vinul, aici fiind, in fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricica din aceasta regiune a Frantei ascunzandu-se, practic, o radacina de vita de vie, in fiecare satuc mai dichisit existand un Chateau (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decat o simpla crama), dar si in fiecare garage putand avea surpriza intalnirii cu cateva butoaie de stejar in care se innobileaza o licoare unica. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvantat de Bacchus/Dionysos! Numai ca atat de mare este diversitatea vinurilor exceptionale de aici incat unui muritor - fie el si "Cavaler al Vinului" - ii este peste puteri sa aleaga, de pilda, intre vin rosu si vin alb, intre sec sau vin dulce licoros, intre Merlot sau cupajul de Semillon si Sauvignon Blanc, intre Saint Emilion si Sauternes (dar si intre Sauternes si Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), intre Pauillac si Medoc ori intre Pomerol si Pessac-Leognan, intre Pauillac Chateau Margaux si Chateau d'Yquem sau, chiar, in ciuda aparentei asemanari sonore, intre Chateau Lafite Rotschild si Chateau Mouton Rotschild… Iar istoria Aquitaniei si a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexa pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind si alte deschideri fascinante spre acest taram incredibil...

Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o portie de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Si castiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa intelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin tara si sa innebunesti efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul national si tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovesti o zi si o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia... niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe peretii de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate si totusi incredibil de pasnice. De la verdele de smarald al vegetatiei rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fata casei sau de pasunea pe care pasc linistite vacutele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford si abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce... si rezultatul va fi acelasi, cel putin la o prima si euforica vedere: o tara frumoasa si curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-si piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea. De la acei vikingi fiorosi si obiceiurile lor aiuritoare ajungi peste un mileniu la Global City, trecand peste prabusirea Coloanei lui Nelson, afland lucruri incredibile despre James Joyce si alti Dubliners, intrebandu-te ce facea Dracula la Trinity College sau incercand sa afli cine se catara cu Bono si The Edge in Joshua Tree!? Sinead O'Connor? Dupa partide de gaelic football sau de hurling, o portie de fish and chips cu o bere neagra alaturi si, poate, mai tarziu, o Irish Coffee, poate sa insemne ca trebuie sa ramai de veghe-n Temple Bar.....

Rareori a plouat la Londra in cele cateva dati in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit si a Imperiului Britanic ramane un oras pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie si cultura, o incredibila scena artistica, totusi o lume care functioneaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obisnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei gratie unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfasoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa "la liber", am fost cazat in inima orasului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant si nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot si inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, si mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida rosie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de altii, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Si era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau masinile acelea rosii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Si, uite asa, vreo trei-patru soferi pakistanezi mustaciosi m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliti sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oras pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din directia care trebuie! - Dan-Silviu Boerescu..

Pierdut in New York. O suta de orase intr-unul singur. Din Brooklyn in Chinatown Sa fii american poate insemna o mie de lucruri. Dar se spune ca nu esti american cu adevarat daca nu ajungi macar o data la New York. Fiindca acesta - chiar daca nu este capitala tarii-continent - este orasul oraselor americane, marul enorm - The big Apple - din care trebuie sa musti cu pofta pentru a intelege corect identitatea acestei natiuni relativ tinere (cel putin daca este comparata cu natiunile europene, dar nu numai). ...In cantecul sau , "Human Nature" din 1982, Michael Jackson se refera la New York City spunand: "Daca acest oras este doar un mar, atunci lasati-ma sa musc din el”. The Big Apple este o porecla sau, mai degraba, un nume de alint pentru New York City. Se pare ca expresia a fost folosita pentru prima data dupa 1920 de catre John J. Fitz Gerald, un jurnalist sportiv care scria despre cursele de cai pentru The New York Morning Telegraph. Popularitatea sa din anii ”70 ai secolului trecut se datoreaza partial si unei campanii promotionale a autoritatilor turistice din New York.  "Big Apple" a mai fost, de asemenea, titlul unui cantec si denumirea unui dans popular din anii '30 ai secolului trecut. Muzicienii de jazz din acea perioada au contribuit, de asemenea, la utilizarea expresiei pentru a se referi la New York City, in special la Harlem, ca fiind capitala jazzului din lume.  Sa nu uitam, insa, ca termenul "Big Apple" a fost folosit si de Frank Sinatra in conversatia sa cu cantareata de opera Dorothy Kirsten intr-un episod al programului de radio NBC Light Up Time din 28 Martie 1950. Iar - in Orasul care nu doarme niciodata - Frank Sinatra chiar a muscat cu pofta din acest Big Apple!..

Pierdut in Provence si pe Coasta de Azur. De la Nisa la Cannes si de la Saint Tropez la Monte Carlo si MentonCampurile de lavanda, mistralul, cazinourile si ce faceau boierii romani de altadata in miezul iernii pe Riviera ...Astazi, Riviera Franceza si-a diversificat enorm profilul socio-cultural. Mistralul aduce spre coasta parfumul campurilor de lavanda din jurul orasului Grasse, unde o sumedenie de alchimisti moderni folosesc athanor-ul pentru a zamisli miresmele seductiei universale. Dinspre Marsilia, se raspandeste, insa, pana dincolo de Menton aroma sosului de usturoi (aioli) care unifica popoare si civilizatii eterogene in jurul unui platou cu fructe de mare. Bolizii din Formula 1 isi tureaza motoarele pe traseul stradal din Monte Carlo (unicul de acest fel din lume), concurand zgomotos clinchetul fatidic al ruletelor din cazinou. Pe Croisette, la Cannes, se aud rafalele ca de mitraliera jucausa ale tocurilor actritelor venite la Festivalul de Film, iar la Nisa, pe Promenade des Anglais, se produce, deloc intamplator, un raccourci istoric, care ne reaminteste istoria moderna a zonei, chiar daca, dupa oribilul atentat terorist din 2016, armata inca mai patruleaza cu gurile de foc ostentativ la vedere. Conglomerat turistic complex si impecabil amenajat, Riviera Franceza beneficiaza de 310 pana la 330 de zile de soare pe an, 115 kilometri de golfulete mirifice (calanques) si plaje cu nisip sau - la Nisa - pietricele, zeci de terenuri de golf, nu putine statiuni de schi in apropiere (zona este marginita de Alpii Maritimi) si, deloc in ultimul rand, peste 3.000 de restaurante, la care, cu meniurile scrise in franceza, engleza si rusa, se poate manca orice iti trece prin cap, de la candva umila socca (un fel de lipie de malai a marinarilor si docherilor saraci de altadata) la stridii si caviar. ...Cum ar zice crupierul, les jeux sont faits pentru toata lumea pe Coasta de Azur si in Provence! - Dan-Silviu Boerescu..

Pierdut in Toscana. Paradisul Renasterii continue. Marmura de Carrara si un pahar de Chianti Dupa ce am cutreierat Batranul Continent in lung si in lat, din Gibraltar pana la Cercul Polar si de la Moscova la Gallaway, in insula de smarald a Irlandei, pot spune, fara nici cea mai mica urma de indoiala, ca Toscana este unul dintre cele mai frumoase taramuri din Europa. Cu nenumarate vile cochete, vechi de secole, insa renovate cu grija, risipite pe coline printre vii si livezi de maslini( locuri reinventate sau nu de navala snoaba a turistilor americani de acum cateva decenii), cu orasele sale istorice bantuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artisti ai Renasterii la Galeriile Uffizi si nu numai, cu gandul ca, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla ca nu-i chiar atat de inspaimantator sa bati la poarta Infernului(...greu de rezistat tentatiei de a-ti face o poza la intrarea casei lui Dante Alighieri - Lasciate ogni speranza, voi  ch'entrate!), cu tavernele in care am redescoperit "ciorba" de burta in alte variante seducatoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) si m-am delectat cu o portie enorma de bistecca di Chianina, alaturi de o sticla de vin minunat(greu de ales intre Morellino di Scansano si Brunello di Montalcino, de pilda), facand un mic ocol impreuna cu Napoleon prin insula Elba sau abatandu-ma un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii atintiti pe caii care se intrec in acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorinta de a ma rataci mereu prin gradinile nestiute ale familiei Medici in cautarea unor aluzii pierdute ale stilului de viata al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin paduri dupa trufe albe si negre iar apoi racorindu-ma cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, inclinandu-ma dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referinta enciclopedica pusa cu dezinvoltura intre paranteze de faptele simple de viata.  ...Toscana va sti intotdeauna sa-mi spuna extraordinar de convingator, nu doar prin intermediul lui Roberto Benigni, La Vita e Bella!..

Amoru-i un copil pribeagCe-n veci cu legi nu poti sa-l stapanesti.De nu-ti sunt draga, tu mi-esti dragSi de-mi esti drag, sa te feresti! ...Suna a romanta dar, in fapt, nu-i deloc asa, chiar daca in vechile carciumi bucurestene cu staif melodia (aria!) intrase in repertoriul multor interprete ("dizeuze”, unele dintre ele avand destule in comun cu personajul fictiv originar). Refrenul pentru Habanera din opera Carmen (1875) de Georges Bizet ("L'amour est un oiseau rebelle") debuta in forta cu ditirambicul  "L'amour est enfant de Boheme" al protagonistei dar in prima si, apoi, consacrata versiune romaneasca (inclusiv pe scenele oficiale) a devenit "Amoru-i un copil pribeag" - ceea nu e deloc acelasi lucru, insa surprinde fidel caracterul volatil, ratacitor, nestatornic al iubirii in cheie nu neaparat autohtona. In Vechii Bucuresti, atat de pitoresti la modul arhaic dar si, in acelasi timp, extrem de receptivi la noutate (fie ca aceasta venea pe filiera greco-fanariota, balcanic-osmanlaie, kiseleffian-muscaleasca, bonjurist-frantuzita, teuton-germanica sau cine mai stie de care, dupa cum bateau bezmetic vanturile Istoriei), iubirea/amorul/liubovul isi facea de cap discretionar, de la vladica la opinca, inflacarand imaginatia poetilor (unii dintre ei numarandu-se printre victimele sale predilecte), risipind avutii nemasurate, contrariind, vai,  opinia publica si, nu o data, generand consecinte politice teribile. Intre aceste coperti am vrut sa alatur o parte dintre legendele sentimentale mai mult sau mai putin cunoscute care jaloneaza harta istorico-afectiva a peisajului din aceasta urbe contradictorie si controversata si care, recompuse livresc, inca reusesc sa produca nu putine satisfactii de substituire unui cititor contemporan deloc inhibat de stereotipurile perpetuate de manuale si de discursul propagandistic "oficial". - Dan-Silviu Boerescu..