Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Domnița Ralu Caragea, ispititoarea de la Cișmeaua Roșie

Domnița Ralu Caragea, ispititoarea de la Cișmeaua Roșie

Dan-Silviu Boerescu
  • 2990 lei
În stoc

Wishlist

Mezina lui Caragea a sosit în Ţara Românească după ce tatăl său a fost investit Domn la București, în septembrie 1812, la vârsta de 13 ani. Primind o educaţie aleasă, Domniţa Ralu vorbea limbile franceză, greacă, germană şi turcă, având cunoştinţe solide despre literatura şi muzica europeană. Iubind nespus arta dramatică, Domniţei i-a aparţinut iniţiativa creării unui teatru permanent. În acest sens, Domniţa Ralu l-a convins pe Caragea să amenajeze, în iarna anului 1817, un local ce a rămas în istorie sub numele de „Teatrul de la Cişmeaua Roşie”.

Domniţa Ralu Caragea a fost, însă, și protagonistă a unui mare scandal diplomatic provocat de idila ei cu trimisul Franței la București. Inițial, Ledoulx a consiliat-o pe Ralu în ceea ce privește tendințele modei de la Paris, învățând-o să apară la recepții în sandale elegante dar fără ciorapi și arborând coafuri inspirate de cele ale divinităților sculptate pe frizele Partenonului. Încetul cu încetul, relația lui Ledoulx cu Ralu s-a transformat din schimb de informații culturale în experiment erotic. Boierii începuseră deja să bârfească, iar Vodă Caragea a prins și el de veste, făcând o criză de isterie când l-a surprins pe Ledoulx în iatacul Domniței, dezmierdând-o pătimaș pe aceasta. Atrași de scandal, în iatac au năvălit arnăuții, conduși de banul Arghiropol, care l-a atacat cu hangerul pe bietul seducător. Conflictul diplomatic astfel iscat s-a soldat cu revocarea din post lui Ledoulx dictată de către temutul Talleyrand, ministrul de externe al lui Ludovic al XVIII-lea.

Ca să repare onoarea pătată a fiicei sale, Caragea i-a dat-o imperativ de nevastă pe Ralu lui Arghiropol, însoțind solicitarea cu o zestre consistentă, ceea ce l-a făcut pe acesta să accepte ideea cu mare bucurie. Chiar dacă Ralu nu l-a iubit niciodată, s-au înțeles relativ bine și au avut doi copii…


Etichete: Domnita Ralu Caragea, ispititoarea de la Cismeaua Rosie, Dan-Silviu Boerescu, Editura Neverland, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Figuri ciudate și extravagante din Bucureștii de demult
Pierdut în Bordeaux

Pierdut în Bordeaux

Dan-Silviu Boerescu


2990 lei

Familia Regală. Istorii pătimașe

Familia Regală. Istorii pătimașe

Dan-Silviu Boerescu


4900 lei

Cella Delavrancea și poveștile ei incredibile de amor și artă
Elena Lupescu, ''Duduia'' cu părul de foc

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.