Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Teorii ale conspirației în istorie

Teorii ale conspirației în istorie

Mihai Manea
  • 39,00 lei
Stoc epuizat

Wishlist

De-a lungul istoriei, s-au născut și afirmat numeroase teorii ale conspirației și în care indivizi, organizații de tot felul – fundații, grupări, guverne, corporații multinaționale, oameni politici au inițiat și organizat numeroase acțiuni în marginea legii, ca să nu spunem deschis comploturi și conspirații.

Teoriile au apărut și s-au manifestat în special în perioadele de criză ale istoriei și, ceea ce este foarte important, au marcat încrederea oamenilor, deoarece acestea pot fi utilizate în momente de restriște sau criză drept instrumente fiabile de control asupra grupurilor sociale.

Așadar, în momentele de cumpănă din viața oamenilor, în locul unui adevăr documentat științific, care nu poate consola omul în atari împrejurări, unii preferă să accepte teorii absconse, să identifice dușmani, în majoritatea lor absolut iluzorii. Și aceasta pentru că este mai simplu să se explice oamenilor că istoria constituie o poveste foarte lineară și în care cu cât înaintăm mai repede în timp se pot prezice și se pot controla evenimentele.

În mod practic, teoriile conspirației, care au foarte puțin de-a face cu investigațiile și gândirea de tip critic, încearcă să ofere omului de rând o imagine simplistă asupra unei perioade marcate de evenimente tragice, de exemplu – crize de tot felul, războaie, revoluții, boli, dezastre naturale, consecințele sociale și politice ale populismului și în care ființa umană simte deseori că pierde controlul propriei vieți.

Cu cât parcurgem epocile istoriei, teoriile privind existența unor forțe oculte – de exemplu: francmasonii și sataniștii, Illuminati, repetă la nesfârșit faptul că cei din urmă doresc să cucerească și să controleze resursele planetei și viețile oamenilor.

În comparație cu epocile anterioare, în secolul al XXI-lea teoriile conspirației devin mult mai elaborate, cu subiecte mult mai interesante, unele chiar atrăgătoare pentru marele public, prin care, în final, se dorește convingerea unei audiențe cât mai largi.


Etichete: Teorii ale conspiratiei in istorie, Mihai Manea, Editura Cetatea de Scaun, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Bacalaureat 2019 - Istorie

Bacalaureat 2019 - Istorie

Marilena Bercea
Mirela Chioveanu
Mihai Manea
Mirela Popescu


29,90 lei

Istoria Monarhiei din România

Istoria Monarhiei din România

Nicolae Diță
Doru Dumitrescu
Mihai Manea


70,00 lei

Atlas școlar de istorie universală

Atlas școlar de istorie universală

Mihai Manea
Adrian Pascu


29,90 lei

Mica enciclopedie a Marelui Razboi (1914–1918)

Mica enciclopedie a Marelui Razboi (1914–1918)

Mihai Manea
Mirela Popescu


24,90 lei

Atentate și crime politice în istorie

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.