Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Mica enciclopedie a Marelui Razboi (1914–1918)

Mica enciclopedie a Marelui Razboi (1914–1918)

Mihai Manea Mirela Popescu
  • 2490 lei
Stoc epuizat

Wishlist

În acest an, când comemorăm un secol de la începerea Primului Război Mondial, prof. dr.Doru Dumitrescu, prof. Mihai Manea şi prof. Mirela Popescu, apreciate cadre didactice din Bucureşti, s-au încumetat să vină în faţa cititorilor cu o premieră editorială, o lucrare documentată, care cuprinde în paginile sale elementele fundamentale ale uneimici enciclopedii de istorie.

Autorii şi-au propus să ofere profesorilor şi elevilor, dar şi publicului iubitor de istorie o lucrare în care se regăsesc momentele esenţiale ale Primului Război Mondial, principalele personalităţi politice, militare şi diplomatice, marile bătălii, armele utilizate, viaţa din spatele frontului, tratatele şi convenţiile încheiate.

Lucrarea cuprinde o bibliografie selectivă şi imagini sugestive, care contribuie fără îndoială la o mai bună înţelegere a istoriei primei mari conflagraţii mondiale.

„Primul Război Mondial a fost consecinţa unor calcule greşite. Liderii europeni au acţionat ca o «generaţie de somnambuli», care, în acea vară liniştită din 1914, s-a izbit dintr-odată de stâncile unui destin tragic.” — EDMOND TAYLOR, The Fall of the Dynasties: The Collapse of the Old Order, 1905–1922


Etichete: Mica enciclopedie a Marelui Razboi, Mihai Mane, Mirela Popescu, Doru Dumitrescu, Editura Corint, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Teorii ale conspirației în istorie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.