Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Muzicofilia. Povestiri despre muzică şi creier

Muzicofilia. Povestiri despre muzică şi creier

Oliver Sacks
  • 3900 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Pentru Oliver Sacks, omul este o fiinţă muzicală prin excelenţă. Nu în cine ştie ce sens metaforic, ci într-unul cât se poate de concret: în creierul uman, zona implicată în tot ce ţine de muzică – de la compoziţie şi interpretare până la audiţie şi mişcare ritmică – e mai întinsă decât zona răspunzătoare de limbaj. Concluziile autorului se bazează pe cercetarea simptomatologiei unui mare număr de pacienţi afectaţi de probleme neurologice având manifestări muzicale, în corelaţie cu hărţi corticale dinamice, trasate cu ajutorul celor mai noi mijloace de investigaţie. Cercetările sale explică, de pildă, originea obsesiilor muzicale ale anumitor bolnavi, eficacitatea muzicoterapiei în câteva afecţiuni sau sorgintea înclinaţiilor muzicale proprii unor persoane afectate de diverse handicapuri. Dar Oliver Sacks nu se opreşte aici; medicul aplecat asupra suferinţei pacientului şi preocupat de uşurarea ei lasă mereu loc savantului pasionat de neuroştiinţă, care foloseşte prilejul cercetării pur medicale pentru a deschide o perspectivă mult mai largă, aflată în avangarda preocupărilor ştiinţifice actuale: înţelegerea mai adâncă a modului general în care funcţionează creierul nostru.

  • Autor: Oliver Sacks
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9789735056469
  • Număr pagini: 384
  • Ediție: III
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2017

Etichete: Muzicofilia, Povestiri despre muzică şi creier, Oliver Sacks, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Fluviul conștiinței

Fluviul conștiinței

Oliver Sacks


2900 lei

Omul care își confundă soția cu o pălărie
Revenirea la viață

Revenirea la viață

Oliver Sacks


4900 lei

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie
În mișcare O viață

În mișcare O viață

Oliver Sacks


4300 lei

Halucinaţii

Halucinaţii

Oliver Sacks


3500 lei

Unchiul Tungsten. Amintiri dintr-o copilărie chimică
Recunoștință

Recunoștință

Oliver Sacks


2400 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.