Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Hronicul şi cântecul vârstelor

Hronicul şi cântecul vârstelor

Lucian Blaga
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire.

N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.”


Etichete: Alexandria Librării, Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga, Editura Humanitas, Seria de autor Lucian Blaga

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Mărturisiri şi anateme

Mărturisiri şi anateme

Emil Cioran


2700 lei

Cartea amăgirilor

Cartea amăgirilor

Emil Cioran


2700 lei

Filosofia. O istorie ilustrată a gândirii
50 de clasici. Filosofie

50 de clasici. Filosofie

Tom Butler-Bowdon


4990 lei

SimpliCitate. Meditații sentențioase
Origini, Cum a modelat Pământul istoria omenirii
Izvoade

Izvoade

Lucian Blaga


2500 lei

Luntrea lui Caron

Luntrea lui Caron

Lucian Blaga


4400 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.