Lucian Blaga

„Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea mea fericita!” (Avram Iancu)IANCU:Cateodata ma uit de sus de tot peste maguri si visez cu ochii deschisi. Mai ales in dimineti de toamna. Se vad atunci muntii de la miazanoapte cu poienile fara prihana, in vale Muresul si Tarnavele, iar in fata Negoiul, cu intaia zapada. Vorbesc muntii si vorbesc apele. Isi trimit povesti si viseaza marire. Toti mocanii si toti rumanii sunt patrunsi de-un singur duh! Rasfirati cum sunt, i-as vrea stransi intr-o singura tara, cu chingile tari, in slujba luminei si spre slava imparatiei! Mume puternice sa nasca viitorul! (LUCIAN BLAGA)Avram Iancu nu este o drama „istorica” in sensul obisnuit al acestui cuvant. „Istoric” e oarecum numai cadrul acestei drame. Evenimentele din care se tese drama se petrec in anul de rascruce 1848, dar si mai tarziu. In drama mea am incercat, pe cat cu putinta, sa ridic subiectul dincolo de contingentele istorice si sa adancesc perspectivele, pentru ca sa dau, intr-un cadru aproape de legenda sau de mit, tragedia umana a unui conducator si, daca nu se pare prea pretentios, a unui neam. Drama mea e deci istorie inaltata la potenta mitica, realitate crescuta dincolo de sine insasi. (LUCIAN BLAGA)Piesa lui Blaga a fost socotita un eveniment de maxima importanta in dramaturgia noastra. Alegandu-l drept personaj pe cel mai iubit si mai venerat erou al poporului roman din Transilvania, Blaga a reusit sa surprinda sensul istoric al luptei pentru libertate si neatarnare, facand din citadela Muntilor Apuseni un adevarat stat romanesc, condus de un lider providential care intruchipa asteptarea de secole a poporului impilat. Tocmai de aceea i s-a acordat si sensul mitologic al trimisului de dincolo de timp. Acest rol justitiar eroul nostru l-a inteles mai bine ca altii, intuind sosirea sorocului mult asteptat. Luand in propriile maini destinul istoric al neamului sau, Avram Iancu a facut istorie si a inscris momentul acesta in rabojul eternitatii. In vecia Muntilor Apuseni, numele sau a ramas scrijelit cu litere majuscule. (MIRCEA POPA)..

Colecția include opere reprezentative ale scriitorilor români, recomandate pentru lectură elevilor din clasele primare și gimnaziale, conform programei școlare. Inițial ea va cuprinde 25 de titluri și va apărea pe parcursul anului 2014 într-un ritm de o carte pe săptămână. La elaborarea acestei colecții participă specialiști de marcă în domeniu, inclusiv graficienii din ambele state românești, prin acest efort comun realizându-se o bibliotecă de o mare valoare literară și artistică...

„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire.N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.”..

„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire.N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.“..

„Din datoria de a trăi şi a muri pentru adevărul nostru nu văd cum am putea deduce dreptul de a constrânge şi pe semenii noştri de a trăi şi de a muri pentru adevărul nostru. Şi din datoria de a ferici pe semenii noştri nu se vede cum am putea deduce dreptul de a-i ferici, impotriva voinţei lor, cu adevărul nostru." (Lucian BLAGA)..

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu. Autorul şi-a dedicat ultimii ani din viaţă rescrierii şi completării a ceea ce avea să fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele două poveşti de dragoste, dincolo de proza deopotrivă memorialistică şi lirică, transpare mărturia scindării şi a descompunerii de care începuse să sufere lumea intelectuală românească imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea că nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul în reflecţie nu mai pot asigura salvarea din faţa valului de întuneric ce se anunţa. Salvează, provizoriu, doar sporadicele evadări în poezie, în contemplare şi în senzualitate...

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu. Autorul şi-a dedicat ultimii ani din viaţă rescrierii şi completării a ceea ce avea să fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele două poveşti de dragoste, dincolo de proza deopotrivă memorialistică şi lirică, transpare mărturia scindării şi a descompunerii de care începuse să sufere lumea intelectuală românească imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea că nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul în reflecţie nu mai pot asigura salvarea din faţa valului de întuneric ce se anunţa. Salvează, provizoriu, doar sporadicele evadări în poezie, în contemplare şi în senzualitate...

„Prin existența sa creatoare, prin istoria sa, omul se realizează pe o linie unică în univers. Prin nivelul său existențial de o demnitate singulară în comparație cu al tuturor creaturilor, omul poate avea mândria și satisfacția singularității. Permanența destinului creator al omului este însă tragic condiționată. Condițiile care garantează omului existența creatoare sunt exact condițiile prin care omului i se risipesc șansele de acces în absolut. Istoria umană ne apare deci ca o rezultantă a două componente care în existența universală acționează oarecum în sens opus. Istoria umană apare ca un «compromis», ca un compromis între aspirația secretă a omului de a se substitui Marelui Anonim și între măsurile de apărare luate de Marele Anonim în vederea salvării centralismului existențial.” (Lucian Blaga)..

„O concepţie metafizică e destinată să dea o transparenţă mai întâi figurii şi articulaţiilor grave ale existenţei, să pună în lumină coordonatele fundamentale ale tainei cosmice, să reveleze osatura şi arhitectura secretă ce le bănuim în fiinţa Marelui Tot din care facem parte. Ca atare, orice gând metafizic aspiră să-şi aducă lumina sa în noaptea mare în mijlocul căreia suntem puşi. Metafizica e o lansare de făclii aprinse în ultime abisuri şi se repercutează în noi ca o «trezire». Noaptea din afară nu e însă totul. Mai este şi o noapte lăuntrică a propriei noastre fiinţe. Când ochiul filozofic s-a îndrumat spre lăuntrul omului, s-a ajuns de asemenea la înţelegeri care, indiferent de priza lor sub raport absolut, au devenit şi ele tot atâtea «treziri» pentru spiritul omenesc.” (Lucian Blaga)..

„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturaţii finaliste, cu structuri şi accesorii precise care îl reliefează ca atare. Toate aceste consideraţii nu fac, evident, decât să aducă o nouă contribuţie la definiţia plastică a omului ca fiinţă cu totul singulară în univers. Omul, aşa cum e, e o fiinţă unică în lume. Şi sunt unele stele care îi luminează numai lui – stele interzise fiarelor din peşteri şi îngerilor din cer deopotrivă.” (Lucian Blaga)..

„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturaţii finaliste, cu structuri şi accesorii precise care îl reliefează ca atare. Toate aceste consideraţii nu fac, evident, decât să aducă o nouă contribuţie la definiţia plastică a omului ca fiinţă cu totul singulară în univers. Omul, aşa cum e, e o fiinţă unică în lume. Şi sunt unele stele care îi luminează numai lui – stele interzise fiarelor din peşteri şi îngerilor din cer deopotrivă.“ (Lucian Blaga)..