„Aforismul și
fragmentul filosofic predomină în manuscris, dar există și un studiu mai amplu,
intitulat „Ironism și victimizare. Eseu despre limitele culturale ale libertății
de exprimare”, unde intriga este asigurată «de anumite dubii și experiențe
personale, dar și de unele răspunsuri la întrebările de natură stoică – precum
„există vreo diferență între a răni și a ofensa?” sau „când putem
spune că durerea se distinge de suferință?” – analizate pe larg
de consilierul filosofic Lou Marinoff în textul intitulat retoric „Jignirea
înseamnă vătămare?”. În era corectitudinii politice, considerată de acesta un
fel de maladie culturală, lumea tinde să se împartă în două categorii
distincte: una nu suportă niciun fel de ofensă, iar cealaltă nu pare a avea
vreo problemă în acest sens».
Încercările filosofice
ale lui Liviu Cocei ne poartă dincolo de multe cărți fundamentale ale omenirii,
nu de toate, dar ceea ce este mai important mi se pare că ne și întoarce la
unele, repetiția putând fi și o cheie ironică, dar și una din mamele denaturate
ale învățăturii... rostului filosofiei, o zeiță și ea, printre altele...”
