Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Război între aliaţi. Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle

Război între aliaţi. Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle

Simon Berthon
  • 3800 lei
Stoc epuizat

Wishlist

În iunie 1940, politicienii şi generalii francezi, capitulând în faţa Germaniei, s-au dovedit incompetenţi şi laşi. Mai puţin un general, aproape necunoscut, Charles de Gaulle, care a înţeles că integritatea şi onoarea Franţei trebuie recâştigate luptând atât cu ocupanţii, cât şi cu... aliaţii anglo-americani. Cu primii, pentru a-i alunga pe cotropitori şi pentru a înlătura regimul colaboraţionist de la Vichy, cu ceilalţi, pentru a le obţine sprijinul şi respectul cuvenit Franţei. De aceea, de Gaulle, care nu a acceptat niciodată statutul unui simplu refugiat, ci doar pe acela de conducător al adevăratei Franţe, s-a arătat exasperant de intratabil de-a lungul războiului, reuşind adesea să-l scoată din minţi până şi pe binevoitorul Churchill şi să-l irite întruna pe mefientul Roosevelt.Adevărata natură a relaţiilor dintre cei trei ar fi rămas cunoscută doar specialiştilor, dar Simon Berthon, autor de documentare de televiziune, a scos la iveală documente şi scrisori care arată că istoria celui de al Doilea Război Mondial a fost modelată de antipatiile, neîncrederea, cârcotelile şi ambiţiile uneori prea omeneşti ale celor trei mari aliaţi occidentali. Faptele, personajele şi documentele din această carte sunt cele ale unui tom de istorie, dar construcţia, intriga şi ritmul naraţiunii categoric sunt cele ale unui uluitor roman de război.


Etichete: Simon Berthon, Război între aliaţi Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.