Aşa cum spune şi titlul, cititorul are în faţă o carte alcătuită din scrisori. Nu e prima de acest gen şi, desigur, nici ultima. Ceva o singularizează totuşi: prilejul care i-a dat naştere, grăuntele în jurul căruia s-au aşternut atâtea gânduri şi atâtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însă întotdeauna salvate de frumuseţea expresiei. Acest „grăunte" este o altă carte: Jurnalul de la Păltiniş. Despre el vorbesc în scrisorile lor, cu patimă şi însufleţire, cu omenească încrâncenare şi neomenească detaşare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: RADU BOGDAN, E.M. CIORAN, PETRU CREŢIA, ŞTEFAN AUG. DOINAŞ, ION IANOŞI, THOMAS KLEINIGER, GABRIEL LIICEANU, CONSTANTIN NOICA, ALEXANDRU PALEOLOGU, ANDREI PIPPIDI, ANDREI PLEŞU, MARIANA ŞORA, MARIN TARANGUL şi SORIN VIERU.
Personajul central al acestei cărţi neobişnuite nu este însă nici Jurnalul care i-a dat naştere, nici autorul lui şi nici acela care a prilejuit jurnalul însuşi. Personajul central al Epistolarului este poştaşul. Fireşte nu cel din Arles, pictat de Van Gogh, care priveşte către cititor de pe copertă. Poştaşul de aici e unul nevăzut, mesager din stirpea lui Hermes, purtător nu al misivelor schimbate vreme de doi ani între personajele înzestrate cu stare civilă, ci al spiritului din care se împărtăşesc cu toţii. Lui i se datorează şi minunata potrivire a gândurilor, şi prezenţa momentului istoric în filigran, şi transfigurarea, în final, a tuturor resentimentelor. Lui i se cuvine, aşadar, să-i mulţumim.
