„Intreg amarul fiinţării se evaporă la ideea că oricând e în putinţa noastră să-l curmăm, că ascundem în noi înşine imensa libertate a absenţei noastre şi că ne putem răscumpăra căderea în dureri sterpe sau în banalitate prin genialitatea negativă a sinuciderii. De n-am fi în stare să ne închipuim – şi să ne consolăm astfel – prilejul prin care ne-am face seama, actul infinit al liberării de sine, vieţuirea n-ar avea nici o scăpare din ea însăşi, iar ocna respiraţiei nici o bănuială de văzduh. Dar această idee face din fiecare dintre noi un stăpân, fără a fi totuşi slugi fiindcă n-o trecem în fapt. Să fie oare că adevăratele sinucideri sunt acelea ce nu se consumă? Având reţeta sigură a răului şi a-l purta totuşi mai departe...“ (CIORAN)
„Cioran a căutat pentru această carte un titlu frapant, promovând adverbul la demnitatea de substantiv. Nu a inventat nimic, s-ar spune la prima vedere. A dat însă nume unor încercări incompatibile cu orice idee pozitivă despre literatură şi filozofie. Este ca şi cum autorul ar fi vrut semnaleze o dată în plus că s-a despărţit de acestea, deoarece a da formă literară ori filozofică ororii nu are nici un sens: nu se poate face cultură pe seama suferinţei trăite zi de zi şi noapte de noapte." (Constantin ZAHARIA)
