Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Carnetul unui afurisit

Carnetul unui afurisit

Emil Cioran
  • 4900 lei
În stoc

Wishlist

Stabilirea textului, prefata, note si variante de Constantin Zaharia

 

Un om care crede absolut in ceva se poate socoti superior oricui, chiar lui Dumnezeu. Convingerea lui nestramutata ii pune in mana cheia cu care sa descuie toate portile vremii si ale vesniciei. E drept ca acel om – deodata ce n-a suferit ispita indoielilor – s-a nascut blagoslovit de o atat de atotputernica nestiinta inca din maruntaiele naive ale maicii sale, incat nici o intorsatura a lucrurilor n-ar avea ce sa-l invete. - Emil Cioran

 

Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisa de Cioran in limba romana. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decat ineditele aparute la Humanitas – Despre Franta, Indreptar patimas II si Razne. Un manuscris fara titlu, asadar, numit astfel in virtutea unui pasaj pe care Cioran il scoate, daca se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul il va descoperi singur), in ciuda orientarii metafizice pe care textul o capata mai apoi, in deplin contrast cu inceputul amoros. Demn de retinut, prin urmare, si de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut sa-l dea, din motive nu tocmai limpezi. - Constantin Zaharia


Etichete: Carnetul unui afurisit, Emil Cioran, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Mărturisiri şi anateme

Mărturisiri şi anateme

Emil Cioran


2700 lei

Pe culmile disperării

Pe culmile disperării

Emil Cioran


2500 lei

Despre Franţa. Inedit

Despre Franţa. Inedit

Emil Cioran


2300 lei

Razne

Razne

Emil Cioran


3400 lei

Exerciții de admirație

Exerciții de admirație

Emil Cioran


3900 lei

Căderea în timp

Căderea în timp

Emil Cioran


3700 lei

Antologia portretului

Antologia portretului

Emil Cioran


3200 lei

Exerciții de admirație

Exerciții de admirație

Emil Cioran


2700 lei

Pe culmile disperarii

Pe culmile disperarii

Emil Cioran


3500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.