Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum conduc cei mai buni lideri

Cum conduc cei mai buni lideri

Brian Tracy
  • 4000 lei
În stoc

Wishlist

Brian Tracy  este unul dintre cei mai renumiţi autori de coaching și dezvoltare personală din SUA. Deține funcțiile de chairman și CEO la Brian Tracy International, o companie specializată în instruirea și dezvoltarea persoanelor și organizațiilor. Născut în Canada, într-o familie săracă, a renunţat la studiile liceale şi a început să muncească de timpuriu. La 20 de ani a părăsit Canada şi a început să călătorească prin lume. Astfel a ajuns să lucreze în Anglia, Franţa, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India, Thailanda.

Și-a început ascensiunea în lumea afacerilor ca agent comercial. Înainte să își fondeze propria companie, a fost director al unei întreprinderi cu un capital de 265 de milioane de dolari. După vârsta de 30 de ani, s-a înscris la Universitatea din Alberta, unde a obținut o diplomă în comerţ; ulterior și-a luat masteratul în administraţie şi management la Universitatea Columbia Pacific. De-a lungul activităţii profesionale a lucrat în 22 de firme, în marketing și vânzări, investiții, proprietăți imobiliare, consultanță în management și alte câteva domenii conexe. Din 1981, a început să-şi expună principiile de management personal şi organizaţional în conferinţe şi seminare ţinute în întreaga lume, iar serviciile sale de consultanţă şi pregătire în afaceri sunt apreciate de peste 1000 de companii. În cei peste 30 de ani de carieră a studiat, a desfășurat cercetări, a scris și a ținut conferințe în domenii precum economia, istoria, afacerile, psihologia și filosofia. A călătorit și a lucrat în 107 țări de pe toate continentele și vorbește patru limbi. Este căsătorit și are patru copii.

A publicat 70 de cărţi devenite bestselleruri şi traduse în zeci de limbi. A elaborat mai mult de 300 de conferinţe video şi audio. În fiecare an, vorbește în fața a peste 250 000 de persoane pe teme de leadership, vânzări, stimă de sine, creativitate, strategie și psihologia succesului.

A fi lider este o artă. Bazându-se pe experiența sa în domeniul afacerilor, dar și pe abordările de succes a numeroși manageri și antreprenori, Brian Tracy oferă un ghid practic și intuitiv pentru a-ți perfec­ționa abilitățile de leadership. Vei învăța tehnici de afaceri bazate pe strategii militare, dar mai ales cum să-ți selecționezi și să-ți motivezi angajații, astfel încât să-și dorească să ia parte la aventura voastră comună, aceea de la aspirație la succes.

Brian Tracy este descris adesea ca fiind liderul prin excelență. 

A avut un succes remarcabil atât în demersurile sale în materie de business, cât și în motivarea a milioane de oameni de a-și valorifica potențialul și de a-și transforma astfel viața.


Etichete: Alexandria Librării, Cum conduc cei mai buni lideri, Brian Tracy, Editura Curtea Veche, Cărţi Cheie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Rețeta succesului

Rețeta succesului

John C. Maxwell


3990 lei

17 pași spre succes pentru oameni ocupați
100 de citate despre Leadership

100 de citate despre Leadership

Charles Pillips


5990 lei

Principiile succesului

Principiile succesului

Dale Carnegie


3990 lei

Spiritul leadershipului

Spiritul leadershipului

Deepak Chopra


3000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.