Regina Maria a României

Selecția textelor și introducere de Tatiana NiculescuTraducere de Anca Bărbulescu „Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI „Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca..

„Acum, in 1930, la trei ani de la moartea Regelui intregitor, Regenta era o realitate. Peisajul politic se completa cu opozitia dintre liberalii condusi de familia Bratianu si taranisti, ardeleni in majoritate, veniti la putere dupa Marea Unire. Inca din 1914, cand urcase pe Tron impreuna cu regalul ei sot, Maria se manifestase plenar in luarea deciziilor esentiale privind conducerea tarii. Circula chiar butada ca singurul barbat politic adevarat din Romania era Regina Maria…” GEORGETA FILITTI, academician. „Insemnarile zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mina de aur pentru cunoscatori si pentru publicul larg. Regina ni se infatiseaza aici in ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duiosie sau de inversunare si chiar de suparare, precum calatoria in Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, intoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici romani, grija pentru soarta tarii, linistea amagitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” IOAN-AUREL POP, Presedintele Academiei Romane..

Intoarcerea Principelui Carol si proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a insemnat retragerea, in mare masura, a Reginei Maria din viata publica. E o "imburghezire dureroasa", cum singur avea sa se caracterizeze. Cultivarea florilor, calatoriile in Italia, Franta, Iugoslavia, Germania - riguros controlate de "Marele Talhar", adica de regalul ei fiu, si organizarea nuntii Ilenei, iata preocuparile celei care se implicase plenar in conducerea din umbra a destinului Romaniei intre 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a Romaniei Insemnari zilnice 1931 -, de cuceritoare expresivitate raman o cronica plina de savoare a Romaniei interbelice. - Georgeta FilitiiTraducere din limba engleza de Georgeta Filitii...

Regina Maria este „torturată” de avalanșa îndatoririlor regale, apoi de grija pentru toți membrii familiei, de obsoseala deselor vizite în țară și în străinătate. Dar stăpânirea de sine rămâne virtutea sa de căpătâi: știe întotdeauna ce trebuie reținut și ce nu, până și în aceste note intime, conștientă fiind că la un moment dat vor ajunge sub ochii marelui public.„Meseria” de regină presupune contacte cu organizații de binefacere, școli, fundații, unele patronate de ea însăși. Ia apărarea Societății „Ocrotirea orfanilor de război”, condusă de Olga Sturdza, unde detractorii acuzau, fără temei, fraude bănești. Pentru Fundația „Regele Ferdinand I” de la Iași croiește „planuri sobre și demne”. Asistă la conferințe organizate la Universitatea Liberă de Sabina Cantacuzino, vizitează spitalul Colentina condus de dr. N. Lupu. Se ocupă de Societatea Invalizilor (unde ține un discurs în limba română, aplaudat de public), de Societatea „Mircea” (creată în amintirea copilului mort de febră tifoidă în 1916). Se simte epuizată, gata să leșine, o sufocă nesfârșitele prezentări de „babe”, lipsa de aer din unele încăperi, dar fiind în public „zâmbește ca împărăteasa moartă”.Mesele cu familia, cu „Casa” – personalul afectat Curții sale –, cu musafiri, sunt totdeauna animate. Regina are darul excepțional al povestirii; autoironia, șarjele la adresa câte unui om politic, înțelegerea binevoitoare a hachițelor cutărei guvernante fac deliciul acestor dejunuri.Puțini străini s-au identificat cu spiritul românesc așa cum a făcut-o Regina Maria, care s-a simțit româncă, s-a purtat ca atare și ezitările în public le-a tratat șăgalnic. Mereu ocupată cu audiențele, Regina simte că are „un adevărat serviciu”, apoi obligațiile oficiale, grijile cu familia, mondenitățile nevinovate, nevoia de a perfecționa continuu Cotrocenii, Branul sau Balcicul, lungile plimbări cu Zalamort, „calul ideal” – toate acestea îi consumă timpul. Printre ele strecoară, totuși, pauze pentru o îndeletnicire dragă, cea de scriitoare.Regina Maria face față admirabil unui program cotidian încărcat. Discuții politice, controlarea, pe cât posibil, a familiei, apariții publice, preocupări gospodărești se înșiră în ritm alert, iar sentimentul dominant este reușita. Însă, 1929 este ultimul an când firea ei independentă se manifestă plenar. Anul următor, cu revenirea prințului Carol în țară și urcarea acestuia pe tron, marchează începutul restrângerii posibilităților de exprimare ale Reginei Maria...

„Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război.Război!Soarele străluceşte şi va fi război! Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara.“„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei, care, evident, nu puteau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda...

„Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Război! Soarele străluceşte şi va fi război!Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara.“„14/27 august 1916: ziua intrării României în Primul Război Mondial. Este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment de maximă semnificaţie, atât pentru ţară, cât şi pentru propriul său destin. Titlul Jurnal de război ne aparţine şi necesită, poate, o precizare. Uniforma albă de infirmieră în care a apărut în toţi aceşti ani ar putea lăsa impresia unui efort, desigur demn de elogii, dar de ordin aproape exclusiv «sanitar» şi umanitar. În fapt, regina intervine în toate resorturile războiului. Chiar dacă nu avea nici o calitate oficială în dirijarea treburilor publice (nu era regină domnitoare, ci doar soţie de rege), a jucat un rol deloc neglijabil în orientarea generală a României în preajma şi în timpul războiului. Într-un anume sens, a fost războiul ei.Volumul prim al Jurnalului de război se încheie în preajma marilor bătălii din vara anului 1917. Vor urma încă două volume. Pe regină o aşteaptă momente de triumf, dar şi noi şi teribile încercări.“ (Lucian BOIA)„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei, care, evident, nu pu-teau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei poli-tice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“ (Lucian BOIA) Jurnal de război (II) Jurnal de război (III)..

S-a scris mult și bine despre strălucitoarea îmbinare genetică din ființa Reginei Maria. Atunci când gustul rusesc pentru fast, ceremonial și spații infinite se unește cu infailibilul fler imperial britanic, cultul victoriei și al onoarei, e limpede că rezultatul va fi unul invincibil și spectaculos. Regina Maria știe să fie stăpână, e conștientă de grațiile feminității hiperdotate, adoră echitația, suplețea ofițerească și ordinea militară la fel de convingător precum patronează grădinăritul la Cotroceni, Peleș, Bran și Balcic, pentru ca în același timp să găsească o nouă voluptate pe care o slujește cu exemplară asiduitate: voluptatea filantropiei. Mulțumită exemplelor ei, toată lumea bună se familiarizează cu voluntariatul, începe să frecventeze balurile filantropice, să trimită bani, cazarmament și provizii pentru front ori să-și transforme vilele în spitale de campanie.Însemnările zilnice ne-o dezvăluie dăruind și dăruindu-se din zori și până-n seară celor mai diferite segmente sociale, cu aceeași jubilație a generozității. Ea dezminte încă o dată prejudecata că numai egoismul și mizantropia sunt eficiente, arătând că tocmai altruismul, voința de a face binele și a câștiga din dărnicie compun blazonul omului adevărat...

„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice-ar fi!Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali, care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria...

„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei care, evident, nu puteau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“  — LUCIAN BOIA„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă. Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van. O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice ar fi! Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria." – LUCIAN BOIAJurnal de război (I)  Jurnal de război (III)..

„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate.Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“. La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară... A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari” (Lucian Booia)„Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie... Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte şi a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima şi cu tot sufletul.Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, îşi va da seama că fiecare cuvânt pe care-l scriu izvorăşte din adevăr.”..

A fost odată o regină care iubea scrisul. Atât de mult era pasionată de arte și de literatură, încât a simțit nevoia să scrie ea însăși povești pentru copii. Firește,  fiind o regină, cel mai bine îi cunoștea pe copiii capetelor încoronate, care însă, ca  fire și purtări, uneori nu se deosebeau mult de copiii oamenilor de rând. Așadar, regina, care era însăși o mamă devotată, a nascocit o poveste despre o mică principesă, Kildine, draguță, chiar adorabilă, dar nespus de răsfățată și de egoistă. Când Kildine a ajuns din cale-afară de răutacioasă, chinuindu-i pe toți cei din jurul său, parinții ei au închis-o într-un turn, sub paza unor vulturi înfricoșători. Însă, datorită majestuoaselor păsări, fetița cea răzgâiată s-a transformat într-o  ființă modestă, cuminte și înțelegătoare, așa cum se cade să  fie orice principesă și orice copil. Kildine e o principesă din povești, dar regina care a scris despre ea a existat aievea și s-a numit Regina Maria a României.Dragi cititori,Regina Maria a României, străbunica mea, a fost numită la timpul ei Mama Regină. Ea a mers pe front pentru a-i încuraja pe soldații noștri în Primul Război Mondial. În acei ani și-a pierdut mezinul, pe principele Mircea, care a fost răpus de o boală contagioasă, la numai patru ani. Regina Maria a luptat pentru reîntregirea țării, mergând în Europa și susținând cauza ei. Ea a adus pe lume șase copii, pe care i-a crescut pentru a fi în slujba României. Străbunica mea a scris multe cărți, unele autobiografice, altele de literatură. Dintre atâtea pagini, câteva se adresează copiilor. Una din cărțile de povești, Kildine, se află astăzi în mâinile voastre. Principele Radu și cu mine v-o dăruim cu mult drag, pentru ceasurile de seară și pentru ca să vă aduceți aminte de ceea ce este bun și frumos la români.Majestatea Sa Margareta,Custodele Coroanei..

Selecția textelor și introducere de Tatiana NiculescuTraducere de Anca Bărbulescu„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCUPe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca..

"The Queen of a small Country!Those who are accustomed to see rulers of greater lands can little understand what it means.It means work and anxiety and hope, and great toiling for small results. But the field is large, and, if the heart be willing, great is the work.When young I thought it all work, uphill work; but the passing years brought another knowledge, a blessed knowledge, and now I know.This is a small country, a new country, but it is a country I love. I want others to love it also; therefore listen to a few words about it. Let me paint a few pictures, draw a few sketches as I have seen them, first with my eyes, then with my heart."..

O poveste de iarna - scrisa de Regina Maria este un gram de emotie pentru cititorii cei mici, dar si pentru cei mari. O plasmuire pe care daca o vei citi, nu doar ca vei ramane cuprins de magia iernii si a sarbatorilor, ci vei imbratisa si o serie de trairi unice - credinta, magie, invataturi - toate surprinse intr-o poveste gandita de unica Regina Maria.Regina cunostea foarte bine satul romanesc, ii iubea pe tarani si in plus, stia sa depene povesti cu un farmec inconfundabil. Asta se vede si din povestea de fata, ce nu poate decat sa ne inaripeze sufletele, pregatindu-le pentru intalnirea cu pruncul Iisus...

Personalitate complexa si puternica, Regina Maria a fost o mare iubitoare si o colectionara de arta, sustinand o serie de personalitati artistice si literare cu burse si bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum si a unor romane, povesti si versuri pentru copii. Cartea aceasta, alcatuita din doua parti, cuprinde in prima parte doua povestiri: Cele patru anotimpuri din viata unui om si Crinul vietii, prin care pune in atentia cititorului un subiect de mare sensibilitate si intalnit adesea in scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem in numele iubirii, iar in partea a doua o tulburatoare prezentare a familiei regale si a tinuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut in diverse publicatii ale vremii sau in Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au in primul rand o valoare documentara, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct. Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a stiut sa cucereasca sufletul poporului romanesc si dreptul la intreaga lui recunostinta. Acum, cand mai traieste doar in amintirea celor ramasi, scrierile Ei vor spune generatiilor viitoare maretia sufletului Reginei...

Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiind publicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Unire), dar şi o perioadă în care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebită implicare în direcţia promovării României...