Posibilitatea inculpatului de a fi prezent in persoana la judecarea cauzei sale constituie unul dintre cele mai importante elemente ale dreptului la un proces echitabil, pentru ca numai fiind prezent, propunand efectiv probe și combatand susținerile acuzarii, acesta poate sa exercite o aparare corespunzatoare.
Revine statului obligația de a crea mecanismele necesare pentru ca aceasta posibilitate sa fie concreta, efectiva, și nu doar iluzorie. Totodata, statul trebuie sa asigure un echilibru intre respectarea dreptului la aparare al inculpatului și buna administrare a justiției, deoarece posibilitatea rejudecarii procesului trebuie garantata doar persoanelor care au fost judecate fara sa fi avut cunoștința de faptul ca sunt acuzați de comiterea unei infracțiuni. Acesta a fost, de altfel, și obiectivul legiuitorului la momentul adoptarii noului Cod de procedura penala, aspect ce rezulta și din expunerea de motive. Cu toate acestea, la peste doi ani de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, se constata ca jurisprudența instanțelor romane este departe de a fi unitara in ceea ce privește aplicarea instituției redeschiderii procesului penal. Acest aspect se datoreaza, este adevarat, și formularilor neclare utilizate de legiuitor, formulari apte a da naștere la confuzii.
In cuprinsul prezentei lucrari, ne propunem sa examinam, in concordanța cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cum trebuie interpretate dispozițiile Codului de procedura penala referitoare la situațiile in care se poate cere redeschiderea procesului, precum și care este procedura ce trebuie urmata.
