Eminovicienii erau țărani români cu vechime în satul Călinești din jud. Suceava. Îi întâlnim acolo din întâiele decenii ale veacului XVIII. Căpătând slobozenie, intrară în tagma răzășească, ceea ce e un fel de noblețe. Tatăl (lui Mihai Eminescu n.r.), Gheorghe Eminovici, băiat de cântăreț în strană, învăța ceva carte în Suceava. Vorbea și scria nemțește. Boierul veliț Băls îl aduse scriitor la moșia sa din Dumbrăveni... În 1840 se însură cu Ralu, fata stolnicului Jurăscu din Joldești, primind zestre în pământ și în bani. În 1871 Băls îi căpătă de la Mihai-voievod Sturza decretul de cămărar. Era acum boier. Prin 1849-1850, după nașterea celui de-al șaselea copil, cumpără jumătate din moșia Ipotești, unde își făcu casă și acareturi. Aci sau în Botoșanii apropiați se născu, la 15 ianuarie 1850, Mihai Eminescu.
Judecat ca poem în proză romantică, Geniu pustiu aduce nota lui personală (a lui Mihai Eminescu n.r.). Toma Nour, fiul unui pietrar ardelean, face cunoștință la Cluj cu Ioan, tânăr neliniștit care-l duce să vadă pe iubita sa pe moarte, Sofia, fata unui violoncelist sărac. Toma se îndrăgostește de Poesis, sora Sofiei, actriță de mâna a doua. Ioan dispare, Toma Nour părăsește și el Clujul fiindcă a descoperit că Angelica Poesis are legături cu doi dandy corupți ai orașului... Cezara cuprinde filozofia practică a poetului. Contesa Cezara se îndrăgostește de tânărul călugăr Ieronim, model al pictorului Francesco. Ea însăși îi căzuse (după obiceiul eminescian) în genunchi, implorându-i afecțiunea. Deocamdată tânărul se dovedește frigid, fiindcă, după mărturisirea lui, îi trebuie timp pentru dezvoltarea sentimentelor.
- Editura ANDREAS
- ISBN: 9786067652116
- Număr pagini: 208
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2026
Etichete: Proză, Mihai Eminescu, Editura Andreas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

















