Persia are un folclor bogat. Vreme de sute de ani, poveştile din această carte – şi multe altele ca ele – au fost ascultate cu mirare de băieţii şi fetele din acea regiune, care, auzindu-le, îşi închipuiau pământul natal ca unul plin de trandafiri şi lalele, unde zâne frumoase îşi construiesc palatele în zorii roşiatici şi pitici negri zboară de colo-colo prin întunericul miezului nopţii.
Un tărâm în care soarele sclipeşte ca un foc deasupra munţilor albaştri, iar nuferii se oglindesc în lacurile adânci. Un tărâm în care ochii tigrilor sclipesc printre trestii, pe malul râului, şi oameni arşi de soare, cu ochi căprui, se îndrăgostesc cu iuţeală şi se mânie cu aceeaşi repeziciune.
Credinţa în Ghool, sau Bătrânul din deşert, este încă bine înrădăcinată în Persia, ceea ce explică probabil popularitatea poveştii „Fiul vânzătorului de săpun”. Celelalte poveşti adunate în acest volum sunt printre marile favorite, dar „Şoarecele şi pisica” este, probabil, cea mai cunoscută dintre toate.
