Pascal Bruckner

„În dramaturgia mea am vrut să surprind singurătatea oamenilor, tratată la modul unei farse.” (Pascal Bruckner)Ce doreşte domnul? este o comedie absurdă, care parodiază până la grotesc frecventele contexte ale societății de consum: ofertele excesive, denumirile pretențioase, erorile, mediocritatea şi comunicarea superfluă.Crăciun la palat este o comedie politică de situație care face aluzie la Franța contemporană, dar ale cărei implicații sunt valabile în orice context, inclusiv în cel haotic şi tulbure al României de azi.„Aşadar, nu am dreptul să nu aleg. Pot alege totul cu excepția faptului de a alege să nu aleg. Groaznic de violentă afirmație! Totuşi, sper că vă dați seama, acesta este viol, este fascism, exact, domnule, îmi cântăresc bine cuvintele, fascism. Pur şi simplu atentați la libertatea mea!” (Pascal Bruckner)Cele două piese au fost puse pentru prima dată în scenă în România la ediția a X-a a Festivalului internațional de teatru independent Undercloud 2017, în cadrul proiectului G53 – Primul teatru construit împreună..

Credeți oare că, dacă ar şti ce îi aşteaptă, oamenii ar mai accepta să se nască?Purtând în pântec gemeni, tânăra Madeleine decide să‑i instruiască încă din primele săptămâni de sarcină, folo­sind mijloacele tehnicii moderne. La şase luni, cei doi fetuşi, Louis şi Céline, au atins deja nivelul de cunoaş­tere al unui student model. Stăpânesc matematica, filosofia şi ştiințele naturii. Dar, în acelaşi timp, au aflat și despre existența suferinței, a bolilor şi războaielor. Motiv pentru care, în momentul venirii pe lume, când apropiații se pregătesc să le sărbătorească naşterea, Louis şi Céline se întreabă nehotărâți: merită oare să ieşim în lume sau să rămânem unde suntem?„În Copilul divin, Pascal Bruckner ne conduce într‑o călătorie în lumea neonatologiei.” (Los Angeles Times)„Un roman care aminteşte de Rabelais.” (Kirkus Reviews)..

Din prietenia unui munte. Mic tratat de elevare De ce muntele exercita o asemenea fascinatie? Temuti in trecut, muntii au fost considerati inca de la Rousseau drept locul luminii si al linistii, spre deosebire de orasele in care te poti pierde. Atractia pe care o trezesc nu a mai scazut de atunci. Copil al zapezii si al brazilor, crescut in Austria si Elvetia, autorul are o relatie cu totul speciala cu subiectul sau: cu cat urca mai mult, cu atat reface legatura cu tineretea. Acest eseu despre munte incepe ca o forma de autobiografie sensibila, in care toate simturile contribuie la amintirea trecutului: a urca inseamna a intineri in spirit, a reconecta intr-o singura bucla cele doua parti ale vietii. Dincolo de amintirile personale, drumetia este un exercitiu de prietenie, care leaga membrii aceleiasi franghii sau aceleiasi curse. Dar de ce sa urcam in varf daca urmeaza sa coboram din nou, de ce suferinta urcusului se transforma in placere, de ce absurdul acestei practici face absurdul existentei banal, ce metafizica a Absolutului este in joc aici, ce provocare? Una a timpului, a imbatranirii, a panicii sau a fricii? Mai este loc pentru o ontologie a eroismului in vremurile noastre post-eroice?Intr-un stil stralucitor, Bruckner topeste in aceeasi zapada lucruri vazute si citite, literatura si filosofie, ritualurile unei pasiuni si intrebari despre sensul vietii - despre distrugerea ecosistemului nostru -, amurgul unei forme de aventura, amenintata ca o capodopera in pericol. Oare graba spre varfuri anunta, in felul ei, sfarsitul unei lumi?Din prietenia unui munte evoca intr-un mod sensibil si reflexiv dragostea nemarginita a autorului pentru zapada, munte, dar poate si mai mult, pasiunea pentru urcusul spre piscuri, pe care l-a practicat toata viata, sfidand anii. - Le Monde Romancierul si filosoful ne ofera, din experienta sa personala, o evadare spre inaltimi. Un eseu in care exalta muntii si se ingrijoreaza de frumusetea lor perisabila. - Sud Ouest Aceasta carte este o adevarata declaratie de dragoste pentru munte si, intre uimire si groaza, pentru experienta sublimului pe care o ofera. - Philosophie Magazine..

O doză excesivă de pupici poate dăuna grav sănătății!Lara este, cu adevărat, bună de ronțăit!În fiecare moment din zi, Lara primește o mulțime de pupici. Pupici dragi, drăguți și foarte dulci... Dar și pupici lipicioși, înțepători și stânjenitori!Spuneți și voi, cum să reziști atât de multor drăgălășenii?O idee originală a filozofului Pascal Bruckner pe care Jean-Pierre Kerloc'h o adaptează cu sensibilitate și umor în forma poveștii unei fetițe inconjurată de iubire și atenție... poate chiar prea mult. Ilustrațiile de Mayana Itoïz reflectă corect tema iubirii excesive și trăirile personajelor...

Uneori, totuşi, întrezăream şi la ea amprenta timpului. (...) Din păcate însă, renăştea cât ai clipi din spasmul care o desfigurase şi mă strivea din nou cu simetria ei, cu strălucirea ei, cu neînduplecata ei tinereţe. -- Pascal BrucknerUndeva, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseţii. Să fie la mijloc doar izbucnirea halucinatorie a unei perversiuni sadice? Nici vorbă. Avem de-a face cu o doctrină şi aplicarea ei obstinantă: complotiştii văd în frumuseţea inegal distribuită o inechitate ce trebuie eliminată.O viziune de apocalips? Mai degrabă un basm filosofic şi în acelaşi timp un thriller provocator ce dozează perfect suspansul, erotismul, teroarea. Pascal Bruckner ştie să insereze violenţa anomaliei şi cruzimea detaliului pervers într-un discurs impecabil, înzestrat cu farmec şi rigoare logică.Roman cu temă etică, Hoţii de frumuseţe analizează tentaţiile tinereţii eterne şi urmăreşte felul în care ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. În aceste pagini, Frumuseţea îşi trăieşte lunile de fiere. -- Le Nouvel Observateur„Exigenţele privind tinereţea, sănătatea şi esteticul n-au fost nicicând atât de ridicate. E una dintre moştenirile faimosului slogan din ’68: Să n-ai niciodată încredere în cineva care are peste 30 de ani." -- Pascal Bruckner..

O filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.Ce s-a schimbat din 1950 până azi? Speranța de viață a crescut cu 30 de ani, echivalentul în timp al unei vieți din secolul al XVII-lea. După 50 de ani, omul experimentează un fel de suspendare: nu mai este tânăr, dar nu e nici bătrân cu adevărat. Un progres extraordinar, care schimbă totul: legăturile dintre generații, viața emoțională și cea familială, însuși destinul nostru.„Admirabilul eseu al lui Pascal Bruckner nu se mulțumește să exploreze problemele existențiale pe care le ridică prelungirea duratei vieții umane. El insistă asupra ambiguităților și a contradicțiilor acestei situații." - Le Monde„Un excelent eseu, care ne propune să tindem mai degrabă către o viață împlinită, decât spre succes. Asta pentru că însuși conceptul de succes, de reușită pare să limiteze căutarea, odată ce ținta mult dorită a fost atinsă. Avem acum incredibila șansă de a putea fi activi un timp mai îndelungat, de a lucra pentru împlinirea noastră. Atâta vreme cât iubim și creăm, trăim o scurtă eternitate, singura care ne este permisă. Nimic altceva nu ne este impus. Poți trăi viața deplin, până la momentul final, inevitabil." - Le Devoir„Fulgerul pasiunilor rămâne viu, sufletul și inima sunt gata să se înflăcăreze: vârsta spirituală, sentimentală nu coincide cu aceea biologică. Nu există decât un singur mijloc de a încetini îmbătrânirea: să ne păstrăm în dinamica dorinței. Reconciliere a incompatibilităților: romantism și predare de ștafetă, dezmățși riduri, păr alb și furtună a dorințelor. Nu am descoperit soluția pentru nenorocirile condiției umane, doar am întredeschis o lucarnă minusculă în cavernă." - Pascal Bruckner..

E la fel de greu să fii complet fidel pe cât e să fii complet infidel. Rămâne ca fiecare să-şi elaboreze singur aranjamentele, ştiind că nu poţi ridica la rang de soluţie ceea ce ţine de un arbitraj între dorinţa de siguranţă şi dorinţa de aventură.Pascal BrucknerSă poţi alege persoana pe care o iubeşti!Să poţi iubi pe cine vrei!Cum se poate împăca iubirea – a cărei menire este să ţină oamenii împreună – cu libertatea, care tinde să îi separe? E o mare dilemă, pe care o trăim astăzi, întreţinută de dorinţa de a ne bucura în iubire atât de pasiune, cât şi de independenţă. Cartea lui Pascal Bruckner descrie variaţiile paradoxale la care este supusă iubirea în călătoria sa între erotism şi căsătorie. Putem vorbi, se pare, de progres în ceea ce priveşte condiţia femeii, condiţiile de muncă sau condiţiile de sănătate ale oamenilor. Dar nu şi atunci când vorbim despre sentimente şi pasiuni.Istoria nu a găsit încă vreo soluţie la suferinţa din dragoste.Pascal Bruckner scrie cu claritate şi eleganţă, fraza lui e sclipitoare. Se vede că iubeşte cuvintele. Se vede că iubeşte să iubească.Bernard PivotPascal Bruckner este un eseist paradoxal: în timp ce se îmbată cu atmosfera epocii, nu are egal în a emite critici usturătoare.Magazine Litteraire..

Tati si Cutia cu pupici este o adevarata comoara, mai ales pentru taticii neindemanatici… Un pupic-fulger, un pupic-fluture acolo, un pupic-surpriza pe nasuc, doi…pe obrajori… Ii imparte dupa cum doreste! Dar, atentie! Poate aceasta cutie magica sa inlocuiasca pupicii adevarati?..

Birourile de obiecte pierdute din Franța păstrează un an şi o zi lucrurile care le sunt încredințate. Dar dacă ce ai pierdut e un an din viața ta, îl mai poți recupera vreodată?Jézabel Thevenaz vrea să îndeplinească ultima dorință a tatălui său, rostită pe patul de moarte: să ducă un ceas conceput de el unui bun prieten din Montréal. Este vorba de un mecanism unic, a cărui menire e cu totul alta decât să indice ora.În timp ce survolează Groenlanda, avionul lui Jézabel e prins într-o furtună cumplită şi aterizează forţat pe un aeroport anonim din nordul Statelor Unite. Jézabel se adăposteşte la Plazza, un hotel dărăpănat și labirintic, unde închiriază o cameră pentru o noapte.Dar, când se trezeşte, începe coşmarul: află de la recepţie că nu este cazată acolo de o zi, ci de… un an! Să fie oare o farsă sinistră?Un an şi o zi îşi proiectează cititorii într-un univers bizar şi neliniştitor, făcându-i să se simtă la fel de dezorientaţi precum eroina romanului...

Există îndeajuns de multe rasisme adevărate ca să mai inventăm şi unele imaginare. De treizeci şi cinci de ani, termenul de „islamofobie“ a anihilat orice discurs critic despre islam. Scopul lui dublu este de a-i reduce la tăcere pe occidentali şi de a-i descalifica pe musulmanii reformatori. O mare religie precum islamul nu e reductibilă la un singur popor, dat fiind că are o vocaţie universală. Iar să nu o supunem examinării, proces prin care au trecut, timp de secole, creştinismul şi iudaismul, înseamnă să o menţinem în dificultăţile cu care se confruntă astăzi. Şi să-i condamnăm pentru totdeauna pe adepţii ei la rolul de victime, absolviţi de orice responsabilitate pentru violenţele comise în numele său. Denunţarea acestei imposturi, reevaluarea a ceea ce numim „întoarcerea spiritului religios” şi care înseamnă mai degrabă întoarcerea fanatismului, celebrarea libertăţii extraordinare pe care Franţa o oferă cetăţenilor ei, dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu: acestea sunt obiectivele eseului de faţă.„Mondializarea traduce momentul istoric în care Pământul devine conștient de limitele lui, iar oamenii de interdependența lor. Universul încetează să mai fie spațiul comun al schimburilor umane, pentru a deveni locul în care oamenii se chinuie reciproc. Întrucât nimic nu mai separă popoarele unele de altele mai mult de câteva ceasuri petrecute în avion sau în tren, oamenii se găsesc lipsiți de distanța necesară oricărei relații. Deschiderea promise de modernitate, minunata posibilitate de a ieși din local, din natal, din tribal, a dus la o nouă închidere la scară globală.”..

..