Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Paradisul de după colţ

Paradisul de după colţ

Mario Vargas Llosa
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist

Unde ar fi de găsit Paradisul? Într-o societate egalitară care trebuie edificată sau într-un efort de întoarcere la valorile lumii primitive?Două vieţi: Flora Tristán, care se dă de ceasul morţii în lupta ei pentru drepturile femeii şi muncitorilor, şi Paul Gauguin, cel care îşi descoperă pasiunea pentru pictură şi lasă baltă existenţa burgheză ca să trăiască în Tahiti, unde caută o lume încă necontaminată de convenţiile occidentale.Două concepţii despre sex: cea a Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculină şi alunecă ocazional într-o experienţă lesbiană, şi cea a lui Gauguin, care îl simte ca pe o forţă vitală esenţială, o dată chiar la nivel homosexual, de vreme ce ajută la expansiunea creativităţii sale.Ce au în comun aceste două vieţi opuse, dincolo de relaţia de familie – Flora fiind bunica pe linie maternă a lui Gauguin? În Paradisul de după colţ, Mario Vargas Llosa ilustrează prin două cronici paralele lumea utopiilor din secolul XIX, relatând amănunţit aspiraţia paradiziacă a celor doi eroi şi decăderea lor, inevitabilă când o idee ajunge să fie aplicată mecanic.


Etichete: Mario Vargas Llosa, Paradisul de după colţ, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Mătuşa Julia şi condeierul

Mătuşa Julia şi condeierul

Mario Vargas Llosa


3900 lei

Rătăcirile fetei nesăbuite

Rătăcirile fetei nesăbuite

Mario Vargas Llosa


3900 lei

Conversaţie la Catedrala

Conversaţie la Catedrala

Mario Vargas Llosa


5300 lei

Paradisul de după colț

Paradisul de după colț

Mario Vargas Llosa


4200 lei

Vremuri grele

Vremuri grele

Mario Vargas Llosa


4500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.