Gabriela Jitaru nu e la primul roman de acest gen. Cuibul de vrajitoare exploreaza cu succes zona ezotericului, practicile magice si un soi de fantastic de tip popular. Daca in primul roman descopeream un amestec de superstitii, de forme specifice de accesare a nevazutului, toate intrand sub semnul maleficului cu tot arsenalul de producere a vrajilor, a ghicitului in cafea, in carti de tarot precum si procesul exorcizarii cu scopul de a elibera sufletul de puterea diavolului, in al doilea roman Noaptea Sfantului Andrei reflectarea artistica se limiteaza la o superstitie care actioneaza in aceasta noapte.
Firul epic este foarte simplu: Actiunea se petrece in jurul anului 1725 cand Karl Gilselbert se intoarce de la Viena in satul lui natal Rudarie, fiind trimis de imparateasa Maria Tereza, pentru a clarifica un zvon despre existenta strigoilor in acest satuc de munte. El afla ca acestia tulbura linistea si echilibrul comunitatii rurale si ca se pregateste o procesiune de destrigoire pentru a-i rapune. Desi Karl nu crede nici o clipa in aceasta superstitie din noaptea Sfantului Andrei, el are misiunea sa faca un raport sub forma unui jurnal prin care sa elucideze daca este adevarata existenta strigoilor care dau viata oamenilor peste cap si daca ritualul de destrigoire este adevarat, fiind singura solutie de a-i invinge printr-un alt ritual sacru, oficiat de preotul satului, Grigore.
Dincolo de povestea care captiveaza cititorul si il tine intr-o stare de tensiune a lecturii, romanul Gabrielei Jitaru dezvaluie, la nivelul semnificatiilor, idei si concepte ce scot la iveala dominante ale spiritului uman, valori ancestrale pe care noi, oamenii, nu avem voie sa le ignoram, dar mai mult, autoarea face o pledoarie pentru a trai intru mister si revelare, sensul profund al vietii. Incalcarea acestor legi nescrise desacralizeaza omul prin neputinta de a stapani raul, ridicandu-se la un alt nivel de spiritualitate.
Semnificatia profunda a romanului o dezvaluim in subsidiar, omul este dator sa creada, sa devina mai puternic prin puterea mintii, prin acceptarea si intelegerea legilor nescrise care ii dau maretie si-l inalta intr-o spirala de lumina, construindu-si o coloana a infinitului.
Credem cu prisosinta ca romanul Gabrielei Jitaru isi va gasi interesul printre cititori, fiind scris intr-un ritm alert, dinamic, cu o anumita tensiune epica, asa incat acest roman singular se va inscrie intr-un orizont de asteptare pe masura valorii.— Elena Netcu
