Mihail Sebastian

Editura Corint adaugă o nouă capodoperă colecției sale Clasici ai literaturii române: Accidentul de Mihail Sebastian.Creată special pentru pasionații de ficțiune cu tradiție, colecția Corint Clasici ai literaturii române cuprinde volume într-o reeditare de excepție, îmbogățite cu prefețe care oferă noi unghiuri de interpretare. „Dacă Ionel Teodoreanu rămâne, în literatura română, romancierul prin excelență al vacanțelor de vară, Mihail Sebastian devine – prin Accidentul – un romancier al vacanțelor montane, hibernale, și poet unic al schiatului.[...] Coincidență biografică: Jurnalul intim se încheie, pe 31 decembrie 1944, cu consemnarea unei ultime vacanțe la Predeal și Diham [...]. Semn de rău augur: fără zăpadă pentru schi...[...] Mai matur și mai substanțial decât Orașul cu salcâmi, mai omogen decât De două mii de ani (roman identitar unde autenticitatea experienței consemnate în primele zeci de pagini se diluează pe parcurs), Accidentul este cel mai bun și cel mai bine compus roman al lui Mihail Sebastian. Un roman al vacanței și schiului, dar și unul care creează, cu un farmec nealterat de timp, o mitologie a intimității ca aventură.” Paul Cernat..

O frumoasă poveste de dragoste desfăşurată încet, în stilul lui Sebastian. Mai încet decât sentimentele lui Paul, unul din eroii romanului. Căci sentimentele, trăirile şi situaţiile complicate, de altfel marea experienţă a autorului, sunt desfăşurate minuţios pe parcursul romanului, situaţii confuze sau clare dar de neexplicat, sau explicate încet si cu tâlc, fac din această poveste de dragoste matură o altă capodoperă a romanului românesc de dragoste. O altă poveste cu final imprevizibil, începută de această dată în înzăpezitul Bucureşti şi finalizată pe pârtiile de schi de la Braşov.Braşovul era, în ultima zi de vacanţă, la fel de vioi şi de populat ca în primele zile. Străzile pline de schiori păreau nişte imense peroane, pe care o mulţime grăbită, agitată şi volubilă aştepta sosirea şi plecarea trenurilor.Birourile de voiaj din centru erau luate cu asalt de oameni grăbiţi să-şi vizeze biletele, să cumpere tichete sau să ceară informaţii. Lumea care coborâse de la cabanele din împrejurimi sau venise de mai departe, din Făgăraş, din Bihor, după o vacanţă de schi, se aduna încă o dată la Braşov, unde se întâlneau atâtea drumuri. Erau figuri arse de soare, care îşi surâdeau pe stradă ca şi cum s-ar fi recunoscut.— E posibil, Nora, ca toţi oamenii ăştia să se întoarcă la viaţa lor dinainte? E posibil oare, după ce au fost în munţi, să mai creadă în lucruri pe care le-au lăsat jos? De care s-au despărţit? Pe care au vrut să le uite?— Cine a fost în munţi e un om liber, răspunse Nora.„Un om liber. Un om liber”. Paul repeta cuvintele ei. I se părea că e foarte tânăr, că vine dintr-o lungă vacanţă cu soare, că toate drumurile sunt deschise în mintea lui...

Nerăbdătoare să coboare din tramvaiul încă în mers, Nora, personajul central al romanului, are un accident ușor. Când își vine în fire, femeia îl roagă pe unul dintre călătorii strânși împrejurul ei să o ajute să se ridice și să o conducă până acasă. Bărbatul, un individ apatic, da curs rugăminții ei, deși nici măcar nu încearcă să-și arate lipsa de entuziasm. Aflând că tânărul tocmai împlinise 30 de ani în acea zi, Nora i se dăruiește cu dezinvoltură în chip de cadou și mulțumire pentru ajutor. Deși nu o refuză, Paul rămâne la fel de indiferent, însă treptat, în spatele acestei apatii descoperim o dureroasă decepție în dragoste, a cărei amintire n-o poate stergecare nici măcar prezența Norei. Și totuși, treptat, în gândurile lui Paul trecutul va fi înlocuit de clipele prezente, pe care femeia i le oferă cu răbdare și generozitate...

Daca Sebastian era pana la Accidentul un analist al framantarilor identitare si al alienarii urbane (in registrul neapartenentei), aici propune o recuperare a eului, intr-o tonalitate aproape heideggeriana – a fiului ce iese din inautenticitate prin apropierea de ceea-ce-este: zapada, frigul, linistea muntelui, celalalt.Nora si Paul nu sunt eroi in sens clasic, ci constiinte fragile care se cauta prin gesturi marunte. Accidentul devine eveniment-limita (Grenzsituation, in sensul lui Karl Jaspers), o ruptura care scoate existenta din inertia cotidianului si o deschide catre un orizont nou. Relatia lor nu e romantica in sens traditional, ci aproape fenomenologica: iubirea este un spatiu de adapost pentru fiinta ranita, un mod de a fi impreuna. Romanul, cu toata simplitatea lui aparenta, ascunde o arhitectura simbolica subtila, unde natura functioneaza ca element purificator, amintind de pastoralul modernizat al lui Thomas Mann sau de echilibrul meditativ din proza lui Hermann Hesse. Accidentul este, in fond, o pledoarie discreta pentru posibilitatea reconcilierii cu sinele si cu lumea.Referinte critice din Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Vladimir Tismaneanu, Marius Stan...

Dupa ce, intr-un moment de neatentie, Nora aluneca de la scara tramvaiului si se prabuseste in zapada, din multimea stransa in jurul ei o trezeste la realitate vocea unui barbat necunoscut. Astfel il intalneste pe Paul, pe care - dupa o prima noapte impreuna - il invita sa-si petreaca vacanta de iarna alaturi de ea la o cabana din munti. Numai ca Paul aduce cu el si fantomele trecutului sau. Accidentul, roman care poarta incidental in titlu funestul deznodamant al vietii lui Mihail Sebastian - ucis la numai 37 de ani intr-un accident rutier -, spune povestea de dragoste dintre doi oameni mai degraba diferiti, aparent fara nimic in comun, dar pe care ajunge sa-i uneasca dorinta - initial inconstienta - de a face o schimbare si a lua viata de la capat...

Accidentul: In Accidentul, Nora sare stangaci din tramvai si este ajutata sa se ridice de Paul, avocat de succes, insa nefericit sentimental, care o conduce pana acasa. Tanara profesoara i se daruieste spontan, desi devotamentul si rabdarea ei il lasa multa vreme indiferent pe mizantropul Paul. In cele din urma, Nora ii propune o excursie la schi, in mijlocul naturii somptuoase de pe Valea Prahovei, cu intentia vadita de a-l vindeca de depresia suferita ca urmare a iubirii pentru pictorita Ann. Accidentul, cel mai popular roman al lui Mihail Sebastian, infatiseaza iubirea cu toate meandrele ei si alegerile hotaratoare in fata carora sunt puse personajele feminine.Orasul cu salcami: Adriana Dunea, eroina Orasului cu salcami, fiica unor burghezi de provincie si adolescenta candida si cultivata, pleaca la Bucuresti, lasand in urma viata plictisitoare a oraselului si prima iubire pentru Gelu, care continua sa o iubeasca statornic. In capitala, fata trece granita maturitatii fizice si comportamentale si descopera mirajul senzualitatii, regasindu‑si in cele din urma fostul iubit ca pe un amant pasional, dar alegand sa-l paraseasca pentru a se consacra, capricios, unei casnicii burgheze conventionale. In Orasul cu salcami Mihail Sebastian infatiseaza iubirea cu toate meandrele ei si alegerile hotaratoare in fata carora este pus personajul feminin...

Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameniIn Cum am devenit huligan, Sebastian si-a marturisit (totdeauna cu talent, uneori cu sinceritate, dar nu totdeauna si cu adevar!) dezamagirea pentru ceea ce el sugereaza a fi schimbarea oportunista a lui Nae (iar noi stim ca nu era numai o simpla schimbare, ci ultimul segment al unei evolutii politice ultranationaliste); a spus, lapidar, ca in privinta traseului politic al "directorului sau de constiinta": Trebuie sa recunosc astazi: m-am inselat. - Marta Petreu Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente. Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice. Altfel spus: raspunde la o problema de ideologie printr-un act ideologic, chiar daca isi ia cateva masuri de precautie, spunandu-ne inca din primele pagini ca nu se simte "autor neinteles"; pentru ca autorul nu are drept la apel in critica literara. Ce poate face autorul? Poate oferi cateva lucruri pentru a lamuri, "lucruri exterioare literaturii si care au fost cu de-a sila implicate in cazul De doua mii de an". Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experientele de conditionare intre sociologie si literatura, "exterior literaturii" este o asociere revoluta. Pentru Sebastian, pentru autonomistii esteticului, literatura este autosuficienta, iar orice tangenta la cercul inchis al operei este perceputa ca agresiune. Din ratiuni didactice, dar fara a invoca referinte clasicizate, tinem sa ne precizam pozitia: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impene­trabil si autoimun. Atat dinspre societate/politic spre literatura cat vice-versa exista o circulatie permanenta de mesaje, organizate ca stimuli reciproci. - Lucian Pricop..

Mihail Sebastian face in Cum am devenit huligan o apologie a neinregimentarii, a libertatii de gandire, precizand compromisurile spiritelor ce cautau ordine. Este aici si o reglare cu propriile cedari, dar mai ales o impacare cu istoria, si nu numai aceea trecuta, ci si aceea care va sa vina.Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima a oricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spiritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, debuteaza prin suprimarea lui... Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine fara gres. Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. [...]Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-a avut niciodata uniforma. E un civil. (Mihail Sebastian)..

Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima aoricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, prin suprimarea lui…Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine faragres.Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. […] Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-aavut niciodata uniforma. E un civil...

Prefata lui Nae Ionescu nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica.Eroii lui Sebastian stiu si ne spun ca sunt parte intr-o paiaterie exceptionalista prin insasi faptul ca-si verbalizeaza trairea. Romanul ca agregat literar este un act politic, manuit abil de un estet. Este o estetica a razboiului in toata afacerea „De doua mii de ani…“ Desi pare o strategie de distantare fata de interpretarile mai mult sau mai putin aderente la ideea de scriitor nedreptatit de contemporani si de istorie, nu cautam decat o demantelare a iluziei tragice, in favoarea unei lecturi intertextuale. Pe lista preferintelor de lectura ale lui Sebastian figureaza si Apollinaire, poetul care se entuziasma estetic in fata razboiului: «Ah Dieu! Que la guerre est jolie…» (in poemul „L’adieu du cavalier“). Pe versoul aceleiasi liste figureaza avangardisti, cititi dar neindragiti, precum Marinetti din „Manifestul futurismului“, promotorul unei „estetici a razboiului“...

Spune <<ma doare>> in idis – si cand ai spus, te-a si durut. E sange acolo, e cald, e viu".In idis…, nu doar pentru ca astfel vei putea vorbi cu cei asemenea tie, din prezent, trecut… ci pentru ca astfel vom putea asista la act sacramental universal valabil, iar durerea, ca si moartea sunt momentele de maxima luciditate.Apocalipsa este inrudita cu starea de constiinta treaza, asa incat toti suntem datori cu un sacrificiu in interesul gratuitatii: "Stefan Parlea vorbeste mereu de un mare incendiu istoric ce se apropie. Cu atat mai bine. Voi avea ce sa ofer acestui incendiu."Nu e vorba aici numai despre casa pe care o construieste cu uneltele artifexului, ci despre trecerea inspre artist. Inlocuiti intr-un experiment ludic numele lui Stefan Parlea cu un reflexiv impersonal (se) si recititi aceste propozitii amintindu-va ca suntem in anii pregatitori ai Holocaustului.Prefata lui Nae Ionescu nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica...

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet gasit (1932) nu iese din linia tematica a congenerilor sai, glosand aforistic pe marginea aventurii cu­noas­terii, a tragicului, a ratarii, a luciditatii in amor, a revoltelor spiritului si, in registru gidian, a degajarii plenare etc. Frag­mentele…, de fapt o autofictiune camuflata diaristic dupa metoda de autenticizare larg utilizata de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini – hartie comerciala – scrise marunt, regulat, fara stersaturi“.Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte noteaza, totusi, intam­plarile deloc eroice, face observatii psihosociologice des­pre iubiri pasagere, cauta cu astutie sa prinda din zborul inertial natura pasiunilor, in fine, judeca faptele proprii sau ale celor­lalti cu o detasare jucata ca plictiseala deziluzionata. Avem de‑a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor ori­pilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata“. Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum.“Este aici o decrizare a sufletelor cautand satisfactii erotice sau morale. Acceptarea coexistentei contrariilor nu inseamna vreo constanta, ci un plus de sens pentru provi­zorat, care se impaca oarecum cu dispretul pentru Descartes: „Pastrez totusi din vechile mele pasiuni o mare aver­siune: Descartes.Am mai spus-o, cred (caci e unul din cele mai sigure adevaruri ale mele), eu nu sunt un om moral si imi bat joc de asemenea distinctii. Dar cred in nebuni si in eroi si in sfinti. “Nu sunt de gasit in aceste fraze pretentii apodictice, sunt insa influente stendhaliene si gidiene. Ar putea parea, pe alo­curi, ca absenta moralitatii este o poltronerie ieftina, ca regasim alianta intre indiferenta si insuficienta cerebrala. Suntem asi­gurati ca egotismul deriva dintr-o desertaciune afir­mata de psal­mist: „Vanitas vanitatum omnia vanitas!“Contradictia ambivalentei lumii este a cautatorului de pricini pentru toate ideile mari; Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste...

Aflat in vilegiatura, undeva in munti, Stefan Valeriu, pro­tagonistul din Jocul de-a vacanta, intrerupe functionarea aparatului de radio si a telefonului, impiedica sosirea ziarelor, intr-un cuvant suprima tot ce leaga pensiunea de istorie si chiar de geografie. Locatarii vilei ,(...) revoltati la inceput, se obisnuiesc pana la urma atat de bine cu situatia, incat nu mai vor sa o curme. Jocul de-a vacanta (...) fiind, prin definitie, un joc de-a uitarea, devine implicit jocul de-a fericirea. - D.G.L.R. - Academia Romana..

Dacă Jocul de­a vacanţa reprezenta o influenţă tardivă din Marcel Achard în special prin Voulez­vous jouer avec moi...: „nazdravănie simpatică, gălagie a unui poet drăgălaş, dar şi tragedie în miniatură”, aşa cum o defineşte un istoric al teatrului francez, şi Steaua fără nume şi Ultima oră reprezintă o reluare în mediu românesc a unuia din tipurile frecvente şi caracteristice ale dramaturgiei aceluiaşi timp: naivul. Impus prin Jean de la lune de Marcel Achard şi – în special în conjuncţie cu viaţa socială – de Topaze a lui Marcel Pagnol. Acest tip apare în dramaturgia română deopotrivă la Tudor Muşatescu (Spirache din Titanic Vals) şi la George Mihail­Zamfirescu (Ion din Idolul si Ion Anapoda). Şi Miroiu, şi Alexandru Andronic reprezintă figuri caracteristice pentru acest tip al naivului care crede într­o himeră, urmăreste cu tenacitate împlinirea ei, dar nu o poate realiza decât printr­o ironie a soartei, printr­o neînţelegere. Nici unul dintre ei – şi aici aflăm nota diferentială dintre modelul francez şi întruchiparea lui românească – nu ajunge la cinismul lui Topaze. Ei se iluzionează de la început până la sfârşit. Conturul personajelor, valoarea lor ca simboluri de viaţă, situaţiile dramatice, gradaţia conflictului se împlinesc de la o piesa la alta. - VALERIU RÂPEANU..

Evitat de criticii canonici, pentru esteti casa adolescentina, Orasul cu salcami (publicat pentru intaia data in 1935) si-a castigat cititori, multi fanatici, si a stors lacrimi de emotie multor generatii. Ce i-a cucerit pe acesti pasionati de Sebastian?Tocmai spatiul evaziunii imaginat de prozator, pana la urma doar o ni sa ascunsa in datelecotidianului, ireperabila celor din exterior. Eroii din Orasul cu salcami se izoleaza voluntar intr-o oazace cuprin de suma tuturor virtualitatilor posibile si necesare. Proscrisi sau inadaptati, ei isi configureaza instinctual o lume auto suficienta...

Orașul cu salcâmi nu se impune prin monumentalitate, ci prin revelația unei noi sensibilități. În spatele narațiunii se întrezărește un alt mod de a privi existența: adolescența ca teritoriu al incertitudinii, interioritatea ca spațiu privilegiat al devenirii. Astfel de scrieri, deși imperfecte prin construcția lor, sunt fertile prin respirația pe care o insuflă literaturii: deschid un orizont de meditație asupra locului ființei în țesătura realului.Asemenea lui Eliade, în încercările sale de început, Sebastian mută centrul de greutate al romanului dinspre narațiunea evenimențială spre explorarea conștiinței, aducând în literatura română teme și trăiri până atunci ocolite. Valoarea textului nu stă doar în imaginea mai complexă a provinciei, ci în faptul că introduce în proză o nouă atitudine existențială, în care introspecția se transformă în instrument al cunoașterii. - Lucian PricopPentru cititorul nefanatizat de literatura memorialistică a lui Sebastian, experiența lecturii Orașului cu salcâmi poate fi una revelatorie. Umbrele ideologice vor dispărea lăsând locul unei scriituri curate și angajate într-o altfel de observație a dinamicii, desigur a dinamicii individuale. Nu mai e vorba despre mine și ceilalți, ca în Jurnal, ci despre eu și mine. Un fel de opoziție între „la memete” și „l'ipseite” din Paul Ricoeur. - Lucian Pricop..