Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cioran și utopia tinerei generații

Cioran și utopia tinerei generații

Mara Magda Maftei
  • 3470 lei
În stoc

Wishlist

„Problema fiinţei româneşti nu s-a rezolvat. Deşi ea a reprezentat o mistică a întregii generaţii, motivaţia principală a existenţei acesteia, datorită conflictului dintre Occident şi Orient, dintre cele două doctrine sociale fundamentale, datorită Cortinei de Fier care a căzut la finele celui de-al doilea război mondial, care a separat lumea în două lagăre etanşe, problema a rămas nerezolvată. Ce a însemnat de fapt problema fiinţei româneşti? Conturarea unei identităţi naţionale, obsesie a naţionalismului românesc interbelic şi a „tinerei generaţii” care s-a confundat mai mult sau mai puţin cu această epocă. Utopia generaţiei a fost aceea de a scoate România din anonimat. Totul a rămas la nivelul iluziei şi al scepticismului. Din întreaga generaţie care a supravieţuit exilului intern sau extern, doi reprezentanţi fideli ai acesteia au conturat prin preocupările lor foarte bine ideea fiinţei româneşti sau mai bine zis modalitatea ei de manifestare în lume. Aceştia sunt Cioran și Noica. Această carte – dreaptă, radicală, exactă, întunecată – tratează rătăcirile şi împlinirile acestora în contextul în care întregul continent, în perioada interbelică, părea că a luat-o razna.” (Mara Magda Maftei)


Etichete: Alexandria Librării, Cioran și utopia tinerei generații, Mara Magda Maftei, Editura Contemporanul

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Teoria universală

Teoria universală

Stephen Hawking


2600 lei

Orientalism

Orientalism

Edward W. Said


4800 lei

-20%
Libertatea anticilor şi libertatea modernilor

Libertatea anticilor şi libertatea modernilor

Benjamin Constant

3490 lei (-698 lei)
2792 lei

Așa grăit-a Zarathustra

Așa grăit-a Zarathustra

Friedrich Nietzsche


4500 lei

Prea inteligent ca să fii fericit? Adultul supradotat

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.