Roman experimental metafizic, Adam și Eva iese în evidență prin universul ficțional întru totul coerent și simetric, în care metempsihoză funcționează că principiu esențial.
Dihotomii precum bine/rău sau sacru/profan fuseseră consumate narativ în perioada în care Liviu Rebreanu își scria romanul, dar mitul complementarității androginice continuă să producă ficțiune și astăzi, absorbit în cultură de masă și constant reinventat, figurând adesea că unică abatere de la cinism și cartezianism a protagoniștilor.
Romanul acesta este un bun studiu de caz pentru a înțelege felul în care se raporta România interbelică la unele geografii și epoci prea puțin familiare, dar și pentru a observă care erau strategiile reconstructive ale lui Rebreanu.
