Este posibila o autoanaliza? Daca da, cand, in ce masura si cu ce limite? Putem utiliza tehnicile psihanalitice pe cont propriu, pentru a ne rezolva problemele? Este introspectia constructiva sau mai degraba inutila? Acestea sunt intrebarile pe care le abordeaza, in cartea sa, Karen Horney, alaturi de prezentarea a numeroase studii de caz. Argumente sunt destule, atat pro, cat si contra: noi ne cunoastem cel mai bine pe noi insine, introspectia este constructiva in momentul in care o utilizam in slujba dorintei de a deveni o fiinta mai buna, mai inzestrata si mai puternica, iar insighturile obtinute prin autoanaliza sunt mai bine primite; pe de alta parte, factorii emotionali si rezistentele constituie o dificultate importanta in acest demers. Astfel, autoanaliza este, in viziunea autoarei, o incercare de a fi pacient si analist in acelasi timp, metoda de baza ramanand aceeasi ca la orice psihanaliza: asocierile libere. Dincolo de tehnici si metode, mesajul este simplu si percutant: pentru ca viata ta este cel mai bun psihoterapeut, crede in tine insuti! Fiecare autoanaliza reusita sporeste increderea in sine, dar exista si un alt castig, datorat faptului ca ai cucerit in intregime un teritoriu prin initiativa proprie, perseverenta si curaj. Acest efect se manifesta in analiza, ca si in alte aspecte ale vietii. Sa gasesti de unul singur o carare pe munte iti da un sentiment mai deplin de putere, decat sa mergi pe poteca indicata, desi efortul si rezultatul sunt aceleasi. O astfel de realizare nu-ti insufla numai o mandrie justificata, ci si un sentiment de incredere in propria capacitate de a te confrunta cu situatii grele si de a nu te simti pierdut in lipsa indrumarii. Autoanaliza este o incercare de a fi pacient si psihanalist in acelasi timp. Sa nu uitam ca acest proces este nu numai suma dintre travaliul analistului si cel al pacientului, dar si o relatie umana. Faptul ca sunt implicate doua persoane are o influenta considerabila asupra contributiei fiecareia. Pacientul are trei sarcini principale. Prima este sa se exprime cat mai complet si sincer cu putinta. A doua este sa devina constient de fortele pulsionale inconstiente si influenta lor asupra vietii sale. Iar a treia e sa-si dezvolte capacitatea de a schimba acele atitudini care ii perturba relatiile cu sine insusi si cu lumea din jurul lui. [...] Daca pacientul are capacitatea de a lucra singur pentru a gasi solutia la o problema, poate fi oare folosita aceasta capacitate de o maniera deliberata?..

In volumul de fata Karen Horney realizeaza in portret al persoanei nevrotice, cu conflictele care o influenteaza realmente, cu anxietatile, suferintele si numeroasele dificultati pe care le intampina in relatiile cu ceilalti si cu sine insasi. Ea descrie structura de caracter care se repeta, intr-o forma sau alta, la aproape toate persoanele nevrotice, ilustrand prin studii de caz  atat nevoia nevrotica de afectiune, cat si sentimentele de vinovatie nevrotica, evitarea competitiei sau ambitia si cautarea de putere si prestigiu, subliniind si factorii culturali care contribuie la nevroza si  relatia complexa dintre societate si dezvoltarea individuala. Multe dintre ideile sale, bazate pe o vasta experienta clinica, au fost transpuse intr-o noua abordare a terapiei psihanalitice. Karen Horney a cautat sa ajute pacientii sa identifice cauza specifica a anxietatilor prezente, considerand ca psihanaliza trebuie sa se ocupe si de problemele lor reale, actuale. Dragostea poate fi un alt motiv pentru refularea ostilitatii. Cand afectiunea autentica lipseste, parintii pun adesea un accent verbal excesiv pe cat de mult isi iubesc copilul si pe faptul ca s-ar sacrifica pentru el pana la ultima picatura de sange. Copilul, mai ales daca este deja intimidat in alte moduri, se poate agata de acest substitut de iubire si se poate teme sa fie rebel ca sa nu piarda recompensa pentru supunere. In astfel de situatii, mottoul este: Trebuie sa imi refulez ostilitatea de teama sa nu pierd iubirea. - Karen Horney In general, nevroticul va considera ca este mai sigur sa nu faca lucrurile pe care si-ar dori sa le faca. Deviza lui este: Stai intr-un colt, fii modest si, mai ales, nu atrage atentia. Vizibilitatea - petrecerea timpului liber in mod ostentativ, consumul ostentativ -joaca un rol important in competitie. Prin urmare, retragerea din competitie trebuie sa puna accentul pe opusul acesteia, pe evitarea vizibilitatii. Acest lucru implica respectarea standardelor conventionale, evitarea luminii reflectoarelor, a nu fi diferit de ceilalti. - Karen Horney..

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Homey. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminității, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina și maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum. Ilustrându-și ideile cu numeroase exemple, autoarea abordează teme importante cum sunt: conflictele inconștiente ale femeii legate de dorința de a avea un copil, predispoziția poligamă a bărbaților, neînțelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferențele dintre persoana sănătoasă și cea nevrotică. Scrisă într-un limbaj accesibil, dintr-o perspectivă feminină dar nu feministă, cartea se adresează tuturor celor interesați de înțelegerea femeilor...