James Joyce

„Cei morţi“ sunt oare morţii din cimitirele Irlandei acoperite de zăpada care nu mai conteneşte să cadă? Şi, printre ei, Michael Furrey, cel despre care Gabriel Conroy află pe neaşteptate de la soţia lui că a murit la 17 ani „din dragoste pentru ea“? Sau „cei morţi“ sunt oaspeţii invitaţi de Crăciun, într-o veche casă din Dublin, la petrecerea dată de domnişoarele Morkan, mătuşile lui Gabriel, şi care pleacă de acolo convinşi că în seara aceea „au trăit din plin“? Câţi dintre noi, în fond, simţind vidul unei petreceri, sunt împinşi să ajungă la ei înşişi şi la petrecerea lor pe acest pământ? Cel puţin asta i se întâmplă, la sfârşitul petrecerii, lui Gabriel Conroy în nuvela Cei morţi a lui James Joyce. (Gabriel LIICEANU)..

Un volum care pătrunde în intimitatea lui James Joyce, „cel mai închis dintre oameni” (după cum spune Henri Michaux), derulând o confesiune când candidă şi plină de afecţiune, când reticentă şi sinuoasă sau rece şi ceremonioasă.Scrisori emoţionante despre cum s-a chinuit Joyce să-şi scrie cărţile pentru „acel cititor ideal, suferind de o insomnie ideală".„Aşa că mă întreb: cine dracu' mai e şi Joyce ăsta care-mi cere atât de multe ore de veghe din cele câteva mii pe care le mai am de trăit, ca să-i apreciez cum se cuvine glumele şi închipuirile şi expresiile fulgurante?”„Am început Ulise în 1914 şi cred că îl voi termina în 1921. Această locuinţă este, cred, a douăsprezecea în care l-am scris - şi cea mai friguroasă. Toate notele umplu o mică valiză...”„Am făcut un calcul şi probabil că am cheltuit aproape 20 000 de ore cu Ulise.”„Ieri am scris două pagini - primele de la Da-ul final al lui Ulise.”„Fratele meu spune că, după ce am creat cea mai lungă zi a literaturii, acum trezesc la viaţă cea mai întunecată noapte.”..

Hanul lui Finn a fost conceput initial ca o serie de fabule, bucati in proza: scurte, concise si concentrate («epiclete», pentru a folosi neologismul creat de Joyce), staruind asupra unor momente formatoare din istoria si mitologia irlandeza, care cuprind un mileniu si jumatate de la sosirea Sfantului Patrick in Irlanda. (...) Episoadele din Hanul lui Finn sunt scrise intr-o diversitate de stiluri unica si in cea mai mare parte intr-o engleza inteligibila. Privite in ansamblu, ele alcatuiesc adevaratul (si pana acum necunoscutul) precursor al vocilor cu multiple modulatii din Priveghiul lui Finn. Joyce a compus aceste episoade rand pe rand, pe unele revizuindu-le, pe altele lasandu-le in ciorna inainte de a le pune deoparte. Si asa au ramas, aproape complet uitate, unele timp de saisprezece ani (pana cand a scotocit prin dulap in cautarea materialului pentru ultimele episoade scrise din Priveghiul), iar altele pentru totdeauna, adica pana in prezent. - Danis Rose..

Seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction o dedică scriitorului irlandez James Joyce (1882–1941) se deschide cu celebrul volum de povestiri din 1914 Oameni din Dublin.„Literatura de azi este de neconceput fără Joyce, aşa cum nu ne-am putea imagina fizica fără Einstein“ (Hugh KENNER)Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.Rodica Grigore, „Voci din Dublin“ (Cultura, aprilie 2012)..

„Revoluția pe care a săvârșit-o Joyce în domeniul cuvântului nu poate fi comparată, în întreaga istorie a secolului XX, decât cu aceea a lui Einstein în știință, a lui Brâncuși în sculptură, Schonberg și Stravinsky în muzică, Kandinsky în pictură. De la el încoace, construcția literară a căpătat alte dimensiuni și, odată cu ea, eroul prozei narative — care e omul acestei epoci și de totdeauna, dornic de adevăr și cunoașterea integrală a lumii.” (Herbert Read)..

Seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction o dedică scriitorului irlandez James Joyce (1882–1941) se deschide cu celebrul volum de povestiri din 1914 Oameni din Dublin.„Literatura de azi este de neconceput fără Joyce, aşa cum nu ne-am putea imagina fizica fără Einstein“ — HUGH KENNERDin Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“...

Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe fundalul Dublinului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei şi naţionalismului irlandez, cât şi parcursul său către individualizarea artistică.Capodopera autobiografică Portret al artistului la tinereţe, publicată în volum în 1916, este o naraţiune în cinci părţi a vicisitudinilor şi avatarurilor copilăriei şi adolescenţei lui Joyce la Dublin. Într-o Irlandă frământată de eterne tulburări şi conflicte politice, într-o familie cu mulţi copii, sărăcită, redusă la mizerie de un tată uşuratic şi petrecăreţ şi de o mamă habotnică, orbită de religiozitate. O copilărie marcată de rigorile drastice ale unor şcoli iezuite şi o adolescenţă petrecută într-o societate sufocată de bigotism, de un tradiţionalism deviat într-un misticism menit să înnegureze cu spaime transformările fiziologice şi efuziunile sentimentale şi senzoriale ale pubertăţii.Joyce transferă toate aceste trăiri personajului pe care-l numeşte Stephen Dedalus. Simbolica numelui e transparentă: Stephen îl evocă pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinismului, ca o emblemă a jertfei de sine pe care o presupune creaţia artistică; iar Dedalus trimite la eroul din mitologia greacă Dedal, care reuşeşte să zboare din labirint cu ajutorul unor aripi din ceară. Stephen Dedalus, alias Joyce, după o educaţie iezuită traumatizantă, evadează în lume şi se dedică literaturii.Spaimele inoculate elevilor de către preoţii iezuiţi cu privire la osândele care-i aşteaptă pe cei căzuţi în păcat (mai cu seamă în păcatul trupesc) ating în roman dimensiuni danteşti. Roman inovator prin tehnicile sale moderniste, dezvoltate ulterior în Ulise, Portret al artistului... a influenţat mari scriitori precum Virginia Woolf, Samuel Beckett sau William Faulkner...

Romanul contureaza portretul lui Stephen Daedalus, un tanar de optsprezece sau nouasprezece ani care ne este infatisat ca student in primul si cel de-al doilea an de studii la colegiul iezuit University College din Dublin, in preajma anului 1900... Numindu-si personajul principal „Daedalus“, un nume pe de o parte mostenit de la tatal irlandez al lui Stephen si pe de alta parte atribuit de autorul irlandez al naratiunii, Joyce evoca un creator mitologic antic, si astfel protagonistul cartii intruchipeaza un mesaj cu adanci reverberatii in cultura. Daedalus este descendent al legendarului artist si, totodata, un nume pe care Stephen il poate onora numai daca va putea sa influenteze viitorul prin creatia sa. Ca erou, Stephen este doar un adolescent; ca artist, el este deja adult... desi nu este decat o prima versiune incompleta, lipsita de concentrarea si analiza minutioasa din Portret al artistului la tinerete, in ciuda unor inerente stangacii, aceasta creatie de inceput a marelui scriitor irlandez se inscrie, gratie prospetimii si exactitatii observatiei, precum si economiei si preciziei stilului, ca una dintre cele mai seducatoare dezvaluiri ale devenirii psiho-intelectuale a tanarului erou...

EDIȚIE CENTENARĂ 1922‒2022„În Ulise găsești terenul perfect pentru testarea oricăror teorii. Istoricilor le oferă imaginea fascinantă a Dublinului într-o vreme de relativă pace, doar cu semne vagi ale schimbărilor viitoare. Pentru criticii literari e mană cerească, datorită configurațiilor, jocurilor lexicale, parodiilor și referințelor ascunse. Pentru cititorul obișnuit, el funcționează exact ca maratonul pentru atleți. E o provocare, iar apoi, pentru cei care au citit cartea, un motiv de mândrie. [...] Ulise debordează de ironie, hilaritate nepretențioasă și înaltă seriozitate. Publicat la aniversarea vârstei de 40 de ani a lui Joyce, celebrează ceea ce se întâmplă când un scriitor irlandez re-creează romanul englez.“ — COLM TÓIBÍN, Financial Times, ianuarie 2022„Dacă aș fi întrebat care este cel mai realizat personaj din literatura de după Shakespeare și Cervantes, n-aș ezita: Poldy [Leopold Bloom] este cel mai complex și ar primi votul meu.“ — HAROLD BLOOM, Genius: A Mosaic of One Hundred Exemplary Creative Minds, 2002„Joyce a radicalizat literatura, astfel încât aceasta nu-și va mai reveni. A reconstruit narațiunea, și pe cea externă, si pe cea internă; ne-a schimbat concepția asupra conștiinței diurne și a inconștientului nocturn. Ne-a făcut să reconsiderăm limbajul ca produs și promotor al închipuirilor inconștiente. Acestea nu i se impuneau ca experimente sau inovații; Joyce nu se vedea ca un experimentator. Mai degrabă erau soluții pentru problemele literare și intelectuale pe care și le punea el însuși.“ — RICHARD ELLMANN, „Joyce In and Out of Art“, din Four Dubliners, 1987..