Acest volum aduce în prim-plan politica externă americană de destindere diferențiată față de regimurile socialiste din Europa de Est, așa cum a fost ea implementată de diversele administrații, în ceea ce privește România lui Ceaușescu din 1969 până în 1980.
Luând informații din arhivele aflate atât în SUA, cât și în România, aceasta este prima analiză extinsă asupra destinderii diferențiate și ne arată că politica din estul Europei a Washingtonului în anii 1970 era mult mai nuanțată decât sugerează simplul narativ Est versus Vest. Examinând factorii sistemici ai Războiului Rece, precum apariția destinderii între cele două superputeri, studiul se ocupă de dinamica ce a conturat evoluția relațiilor americano-române după deschiderea către Vest a Bucureștiului și acceptarea subsecventă a acestei inițiative de către Washington ca instrument de subminare a unității blocului sovietic. Mai mult, revizuiește interpretări despre mult lăudata politică a drepturilor omului a lui Carter bazându-se pe cazul României, arătând spre continuitatea remarcabilă dintre cele trei administrații care sunt abordate în acest volum (Nixon, Ford și Carter). Astfel, autorul contribuie la acest domeniu de studiu subliniind un aspect în general neglijat al politicii externe a SUA și descoperă subtilitățile relațiilor Washingtonului cu unul dintre cei mai viguroși actori ai blocului est-european.
