Ion Luca Caragiale

„Cum ar arăta sfârşitul secolului al XIX-lea românesc fără Mitică, geniu al impacienţei şi al improvizaţiei, mare politician de cafenea, erou al gastronomiei, gentilom de mahala balcanică, cuprins mereu de delir verba? Ar arăta foarte trist…“ (Eugen Simion)..

Comedia este genul predominant in opera lui Caragiale. Umorul imbraca cele mai variate forme: de la comicul de limbaj la comicul de situatie; de la ironia comentariilor si a naratiunii la constructia personajelor desuete sau grotesti. Ceea ce este specific lui Caragiale este pozitia fals neutra, fals echidistanta pe care o adopta fata de personajele sale. In Momentele si schitele lui, nu se pot identifica personaje negative si pozitive. Pozitia neutra pe care o adopta ca narator, redarea faptelor fara asumarea directa a unei atitudini, da aparenta de ingaduinta, de justificare prin argumentele proprii ale personajelor. Pe de alta parte, nu exista personaj pozitiv pentru ca nici unul nu este mai presus de vreo vina. In surprinderea complexitatii caracterelor, Caragiale nu pare sa aiba ochi decat pentru superficialitatea si meschinaria lor.Orizontul social al schitelor reuneste in limitele sale cvasiunanimitatea paturilor urbane, de la reprezentantii societatii inalte pana la cei mai umili locuitori ai periferiei. In centrul tabloului si bucurandu-se de o larga atentie figureaza exponentii stratului mijlociu, ai micii burghezii alcatuite indeosebi din functionari publici. Aici conditia de viata, nivelatoare prin excelenta, estompeaza pana la anulare trasaturile individuale, accentuandu-le in schimb pe ale grupului social. Stefan Cazimir..

Aparute sub acest generic, mai intai in revistele sale “Claponul”, “Moftul roman”, apoi in volumul “Momente, schite, amintiri” aparut in 1908, creatiile lui Caragiale sunt “nu momente, ci monumente”, cum s-a observat prin talentul inimitabil al autorului de-a condensa realitatea, de-a renunta la detaliul inutil si obositor prin economia de limbaj si de mijloace artistice.Ca si in teatru, autorul impresioneaza in schitele sale prin marele talent portretistic, dand la iveala zeci de personaje din cele mai diverse medii sociale. de la politicieni si ziaristi cu pretentii, pana la copii naivi si rasfatati. EI a reusit sa creeze adevarate tipologii prin capacitatea de a sintetiza din mai multi indivizi trasaturile tipice ale genului: parveniti, ridicoli, tipul flecarului, al functionarului prafuit si anonim, ziaristii inventatori de stiri false si de senzatie etc...

„Caragiale este cel mai mare istoric al epocii dintre 1870–1900. Un istoric complet, care arată, critică şi explică. Sintetizând în câteva personaje şi în câteva evenimente sociale, stările sufleteşti şi întâmplările produse de introducerea civilizaţiei apusene la noi, el a istorisit, a criticat şi a explicat întreaga viaţă a epocii de care s-a ocupat.” (Garabet Ibrăileanu)..

„Caragiale este cel mai mare istoric al epocii dintre 1870–1900. Un istoric complet, care arată, critică şi explică. Sintetizând în câteva personaje şi în câteva evenimente sociale, stările sufleteşti şi întâmplările produse de introducerea civilizaţiei apusene la noi, el a istorisit, a criticat şi a explicat întreaga viaţă a epocii de care s-a ocupat.” (Garabet Ibrăileanu)..

Plasata în colectia Clasici Români cartea de fata se alatura celorlalte prin care se valorifica potentialul creativ al poporului român prin reprezentati de seama. Prin cuvântul clasic se poate întelege clasicismul ca si curent literar dar si o valoare perena ce strabate timpul si care prin repetitie constanta se pastreaza în constiinta unei comunitati. Desfasurarea existentei în cercul strâmt între viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor,a unei natiuni în concertul culturii universale.Colectia Clasici Români nu face altceva decât sa reînvie câteva din cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale în context universal si sa refaca astfel geneza si moartea pentru a se pastra vie viata spirituala.Volumul Momente si schite semnate de I.L. Caragiale prin structura lui cuprinde schitele cunoscute ale scriitorului grupate în doua parti dupa cum urmeaza: Din Volume unde sunt restrânse 15 texte epice de notorietate din care se pot enumera D-l Goe, Vizita, Caldura mare, Un pedagog de scoala noua, Triumful talentului si cel de al doilea grupaj numit Din periodice unde se regasesc 12 texte epice publicate asa cum este titulatura grupajului în diverse periodice care au avut privilegiul de a edita adevarate capodopere precum Bacalaureat, Diplomatie sau Jertfe patriotice.Asadar cartea de fata publicata la editura Andreas reuneste 27 de texte epice valoroase ale literaturii nationale. De asemenea cartea cuprinde note biobibliografice, unde sunt evidentiate câteva din cele mai importante momente ale vietii si creatiei lui Ion Luca Caragiale ilustrate cu imagini sugestive si chiar cu pagini de manuscris.Grafica este în acord cu întreg continutul cartii descoperindu-se cu fiecare pagina migala si talentul de artizan, care strabat timpul si reusesc sa-l învinga...

Am selectat din multitudinea de momente și schițe pe acelea care fac trebuiță școlarului: Două loturi, D-l Goe, Vizita, Petițiune, Lanțul slăbiciunilor, Bubico, Un pedagog de școală noua, avand convingerea ca am alcătuit acel volum care nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui elevcare încearcă să pătrundă înțelesul afirmatiei lui Delavrancea, care spunea: Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut condeiul în mână.....

Momentele si schitele lui Caragiale, care au incantat si au educat nenumarate generatii - de copii, dar si de adulti -, se bucura acum de noi si inspirate ilustratii. Umorul, ironia fina in fata moravurilor societatii, comicul si naratiunea savuroase ale lui Caragiale se imbina cu ilustratiile fermecatoare ale Dianei Tivu, aducand in fata cititorilor un univers familiar si indragit, care reuseste, in mod remarcabil, sa surprinda si sa captiveze din nou publicul. Cat am fost copil, pentru mine "teatru" a insemnat Caragiale. Am fost, pe rand, doamna Ftiriadi, mamitica lui Bubico, Zoe Trahanache si Mam’mare a lui Goe in scenetele pe care le jucam la scoala si la clubul de teatru - pretioase amintiri, care nu contenesc sa-mi aduca zambetul pe buze. Personajele lui le-am folosit ca sablon sa masor lumea in care am crescut, iar critica voioasa asupra societatii a devenit parte din propria-mi voce interioara...

„Cât am fost copil, pentru mine «teatru» a însemnat Caragiale. Am fost, pe rând, doamna Ftiriadi, mamițica lui Bùbico, Zoe Trahanache și Mam’mare a lui Goe în scenetele pe care le jucam la școală și la clubul de teatru – prețioase amintiri, care nu contenesc să-mi aducă zâmbetul pe buze. Personajele lui le-am folosit ca șablon să măsor lumea în care am crescut, iar critica voioasă asupra societății a devenit parte din propria-mi voce interioară.Ani mai târziu, am dat viață scrierilor lui în culori. Am căutat să imaginez o reprezentare scenografică, cu decoruri de teatru, am ales actorii potriviți, recuzita și costumele de epocă, apoi am aprins luminile scenei. Spectacolul este gata să înceapă ori de câte ori este deschis acest volum.Citindu-l și ilustrându-l pe Caragiale acum, la început de secol XXI, nu pot să nu aplaud lentila prin care alege să vadă lumea și năravurile ei, dar și cât de actual a rămas.”..

Caragiale este un scriitor obiectiv, dar nu este un scriitor indiferent — pare ingaduitor fata de personajele sale, dar nu arata trasaturile care-i fac pe oameni ridicoli, tratandu-i cu ironie, punandu-i in situatii absurde, grotesti, demontand mecanismele sufletesti si reducandu-i uneori la conditia simplificata a marionetei. [...] Caragiale este, dupa Anton Pann si N. Filimon, un mare promotor al balcanismului in sens larg, al unui spirit la punctul longitudinal real ocupat pe continent. Balcanismul lui incepe cu un eticism provincial bizuit pe specificul muntean si, inca mai exact, bucurestean. Eroul reprezentativ este Mitica. [...] Eroul caragialian e la antipodul romantismului. De obicei solitarii, apasati de mutenie melancolica, ai prozatorilor de mai tarziu, traiesc la munte si in provincie. [...] Este la Caragiale un umor inefabil ca si lirismul eminescian, independent de orice observatie ori critica, constand in «caragialism», adica maniera proprie de a vorbi. - G. CALINESCU..

Din cuprins:- Despre cometa- Mitica- Lache si Mache- La Pasti- D-l Goe- Vizita- Dascal prost- Bacalaureat- Premiul intai- Lantul slabiciunilor- Caldura mare- Istroia se repeta- Inspectiune- O lacuna- Petitiune- Arendasul roman- In vreme de razboi..

Apărute sub acest generic, mai întâi în revistele sale “Claponul”, “Moftul român”, apoi în volumul “Momente, schițe, amintiri” apărut în 1908, creațiile lui Caragiale sunt “nu momente, ci monumente”, cum s-a observat prin talentul inimitabil al autorului de-a condensa realitatea, de-a renunta la detaliul inutil și obositor prin economia de limbaj și de mijloace artistice.Că și în teatru, autorul impresionează în schițele sale prin marele talent portretistic, dând la iveală zeci de personaje din cele mai diverse medii sociale. de la politicieni și ziariști cu pretenții, până la copii naivi și răsfățați. EI a reușit să creeze adevărate tipologii prin capacitatea de a sintetiza din mai mulți indivizi trăsăturile tipice ale genului: parveniți, ridicoli, tipul flecarului, al funcționarului prăfuit și anonim, ziariștii inventatori de știri false și de senzație etc...

„I. L. Caragiale este "un mare creator, opera lui e vie, limbajul lui este încă actual și modelele lui de existență continuă să funcționeze într-o oarecare măsură. Mai ales în viața politică. Acest fapt se explică nu prin aceea că romanul este, prin natură lui, încurcă lume, demagog, cartitor, ci dintr-un motiv mai direct: geniul comic al lui I. L. Caragiale a fixat câteva situații de existența și un număr de caractere care, indiferent de sistemul politic și de evoluția societății, se repetă.” (Acad. Eugen Simion)..

Colectia Marii Clasici subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta... Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.In Momente lipsa de educatie familiala a unei burghezii semimahalagiste este infatisata de Caragiale in D-l Goe, Vizita si Bubico; lipsa de respect pentru institutia publica si confuzia intre autoritate si familiaritatea vulgara se gaseste in Petitiune; turpitudinea, meschinaria si debandada familiei insasi o divulga in Tren de placere; fatarnicia si lipsa de civilizatie in raporturile sociale este tema din Five o'clock; favoritismul introdus in viata scolara e persiflat in Lantul slabiciunilor, iar in ciclul Un pedagog de scoala noua este ridiculizata prin personajul Marius Chicos Rostogan, prostia didactica, slugarnicia fata de fetele simandicoase, badarania fata de cei umili si lipsa flagranta de decenta in expresie si bunacuviinta in aprecieri a profesorului nechemat. Observatia psihologica si sociala a lui Caragiale nu se opreste doar la cateva aspecte ale vietii bucurestene. Sunt foarte multe schite care marturisesc un pitoresc colectiv umoristic de o savoare neintrecuta. Caragiale este creatorul unui tip complex de bucurestean, al micului burghez, de obicei functionar, al neuitatului Mitica, intalnit in exercitiul functiunii, prin autoritatile publice, la cafenea si berarie, unde scapara de "opinii" diverse, naive, stupide sau amuzante. Flecar pana la manie, iubitor de farse pana la puerilitate, tembel pana la satietate, abil in lucrurile marunte, dusman al serviabilitatii, dar amator al favoritismului, cu profit personal, Mitica e un mic egoist care vrea sa traiasca in turma si cat mai comod.Initial, prozele cuprinse in Momente au avut o relatie privilegiata cu realitatea imediata, cu lumea romaneasca traitoare intre 1870 si 1900. Treptat, aceasta functie de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul in sine fiind estompat. Caragialesca este insa senzatia ca azi vedem aceste texte drept analize de adancime pentru lumea noastra de dupa 2000. Efectul literaturii asupra societatii poate fi masurat, in consecinta, si in gradul de influenta pe care aceasta l-a avut asupra "caracterelor", asupra romanismului. Noi am ales sa semanam personajelor lui Caragiale, beneficiind de prezumtia de literaturalitate a spatiului carpato-danubiano-pontic...

Colectia „Marii Clasici“ subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta… Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.Initial, prozele cuprinse in Momente au avut o relatie privilegiata cu realitatea imediata, cu lumea romaneasca traitoare intre 1870 si 1900. Treptat, aceasta functie de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul in sine fiind estompat. Caragialesca este insa senzatia ca azi vedem aceste texte drept analize de adancime pentru lumea noastra de dupa 2000. Efectul literaturii asupra societatii poate fi masurat, in consecinta, si in gradul de influenta pe care aceasta l-a avut asupra „caracterelor“, asupra romanismului. Noi am ales sa semanam personajelor lui Caragiale, beneficiind de prezumtia de literaturalitate a spatiului carpato-danubiano-pontic...

„Mai este Caragiale contemporanul nostru? Dar oare este chiar ață de important pentru un scriitor să fie contemporanul cuiva? Al nostru? Suntem chiar atât de importanți, noi? Și, odată cu această întrebare retorică se naște paradoxul : de ce un geniu absolut și etern-precum Shakespeare sau Goethe, Eminescu sau Caragiale- are nevoie de un contemporan relativ, anonim și efemer, pe care îl și înlocuiește periodic, la fiecare sfert sau jumătate de veac? Aici rezidă misterul pactului "democratic" dintre creator și cititor sau spectator; "clauză" confidențială. S-ar părea că eternitatea are nevoie de provizoriu și efemer, de ridicol și nesemnificativ că să se justifice în față unei posteritati utopice, numit neant. Pentru Caragiale, care - mărturisea  el, "simt enorm și văz monstruos" (Grand Hotel "Victoria Roamna")-, orice text, fie el dramatic sau liric, "ogliondeste" nunumai realitatea socială, ci și realitatea textuală : textele anterioare sau colaterale, dar, la fel de bine, se poate reflectă pe sine, în jocuri de oglinzi lexicale, sintactice, semantice sau smbolice.”..