Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
India. Nopti la Serampore. Secretul Dr. Honigberger

India. Nopti la Serampore. Secretul Dr. Honigberger

Mircea Eliade
  • 1990 lei
În stoc

Wishlist

Cred că nici unul din cititorii buni ai lui Eliade nu e hipnotizat de fastidioase numerologii. Dar triada indiană din volumul de faţă invită imperios la o nouă strategie de lectură, oferită de câteva observaţii oa­re­cum numerologice, în care biografia autorului – o biografie mereu des­chisă spre cititor – se precizează în imediatul lui profit.

Socotiţi că anii în care a scris despre yoga, bunăoară, sunt tot­dea­una un număr par şi calendaristic, câţiva dintre ei – cei mai importanţi – chiar bisecţi. Aşa, în 1936, când publică Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (Paris, Librairie Orientaliste Paul Geuthner), aşa, în 1948, când publică Techniques du Yoga, dar mai ales aşa, în 1940, când foloseşte diferiţi orientalişti şi călători în India în roluri de fic­ţiune care explică până la urmă, în direcţia cealaltă, chiar biografia rea­lă şi secretă a naratorului.

Amănunte nu fără importanţă pentru un autor care îşi propune să în­cheie şi încheie într-adevăr un mănunchi de scrieri tocmai în preziua datei de naştere, cum în 1928 Gaudeamus, cum în 1933 Maitreyi, cum în 1940 bio­grafia fantastică a triplului Honigberger. Or, ziua de naştere – pe care o socotea 9 martie, 25 februarie pe stilul vechi, dar în fapt ul­tima zi a unui februarie nebisect, aşa cum a demonstrat-o descoperirea tar­divă a actului de naştere – a fost ani în şir stimulentul exterior de a-şi organiza literatura şi biografia. Ceea ce e mai dramatic e că în ultimul februarie în care a aplicat acest mic secret biografic (în Jurnalul de mai târziu mereu revine cu însemnări importante la 9 martie) e faptul că a regăsit pentru ultima dată India neconsumată din afara tuturor cărţilor. Simbolic – exact aşa cum se disting toate datele din Noaptea de Sânziene – ultima zi din februarie, înainte de începerea unui nou ciclu, e sintetică şi anihilează bisectoarea dură aşezată peste timpul trăit şi timpul aşteptat, între Calcutta şi Bucureşti, între reportaj şi nuvelă fan­tastică. Dacă n-ar fi această stratagemă a unui supliment temporal, a unui istm care îi oferea lui Eliade posibilitatea de a reface unitatea a două lumi înainte de a se fi scindat – nu ar fi avut posibilitatea de a scrie literatura din acest triplu volum.

în fine, să nu uităm totuşi că aceste pagini care demarează tonic din realitate nu aparţin indefinit şi exclusiv culturii, oricât de adecvată ar fi. Ar fi o confuzie la fel de mare, precum a crede că alpinismul e acel sport care se practică numai în Alpi. Realismul acestei literaturi, cel direct, ca şi cel ocultat, transplantat în ficţiune, e una din introducerile cele mai sistematice în metabolismul celui mai incandescent şi pro­di­gios deceniu cultural românesc. - Eugen Ciurtin


Etichete: India, Nopti la Serampore, Secretul Dr. Honigberger, Mircea Eliade, Editura Cartex, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Nostalgia originilor

Nostalgia originilor

Mircea Eliade


2800 lei

Domnișoara Christina. Șarpele

Domnișoara Christina. Șarpele

Mircea Eliade


3200 lei

Huliganii

Huliganii

Mircea Eliade


3500 lei

Noaptea de Sânziene volumele 1+2
Maitreyi

Maitreyi

Mircea Eliade


2200 lei

Contribuții la filosofia renașterii
Noaptea de Sânziene, vol. 1 si 2. Mircea Eliade

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.