Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Madame Bovary

Madame Bovary

Gustave Flaubert
  • 3400 lei
Stoc epuizat

Wishlist

„Ştiam ce fel de scriitor mi-ar fi plăcut să fiu şi mai ştiam că aveam să fiu îndrăgostit până la moarte de Emma Bovary.” (Mario Vargas Llosa)

În această nouă traducere a unuia dintre cele mai importante romane din istoria literaturii, în versiune integrală, redescoperim povestea tragică a Emmei Bovary, o femeie cu o căsnicie nefericită, un soţ mediocru, amanţi egoişti şi prea multe iluzii romantice. De dincolo de povestea Emmei răzbate însă cea a provincialismului îngust, bigot şi burghez înfierat la tot pasul de Gustave Flaubert, care pare a fi strecurat în fiecare frază o doză din arsenicul luat de eroina sa deziluzionată. Madame Bovary este o carte provocatoare, caustică, de o ironie fără drept de apel, pentru care autorul a fost de altfel acuzat de ultraj adus moralei publice, ajungând în faţa tribunalului corecţional. 

„Stilistic, e proză care face ce-ar trebui să facă poezia. Femeia Emma Bovary n-a existat niciodată: romanul Madame Bovary n-are moarte. Cartea are viaţă mai lungă decât femeia.” (Vladimir Nabokov)


Etichete: Alexandria Librării, Madame Bovary, Gustave Flaubert, Editura ART

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.