Franz Kafka

„Kafka se pricepe să dezvăluie pretutindeni lumina tăinuită. Ai impresia că descoperi o mare însorită, cu valuri ce sunt țâșniri de lumină și în fața căreia trebuie să închizi, orbit, ochii, pentru a te adăposti la umbră.” (Max Brod)„Kafka este cel mai mare scriitor de limbă germană al timpului nostru. Poeți precum Rilke, romancieri precum Mann par fiesă pălească în comparație cu el, fie să radieze o lumină puternică, dar artificială.” (Vladimir Nabokov)„Poate cel mai interesant scriitor al generației sale... Un geniu straniu și deconcertant.” (Edwin Muir)„Cu cât opera e mai desăvârșită, cu atât mai puțin ne trimite ea spre autorul ei. [...] Franz Kafka este scriitorul care și-a consumat experiența de viață în asemenea măsură, încât referirea la biografie devine superfluă.” (Martin Walser)..

Într-o noapte de iarnă, protagonistul, numit K., sosește în sat cu însărcinări oficiale a căror natură și întindere urmează să i se comunice. Din acest punct, pentru K. începe o luptă de uzură ca să capete acces la autoritățile de la Castel, care l-au chemat, dar care acum sunt inaccesibile. Alianțele pe care K. și le face se transformă în atitudini de ostilitate după un mecanism care îi scapă.Relația cu Frieda este mai întâi avantajoasă, dar, în cele din urmă, este aproape să-l distrugă. Ordinea socială, normele morale, sistemul relațiilor din sat se desfășoară după reguli neînțelese de K., dar care se raportează toate la același ocult, misterios, inaccesibil Castel. În timp ce K. face eforturi zadarnice să pătrundă tiparul de gândire și funcționare al micii societăți, iar cititorul simte frustrare și se revoltă în fața evoluției absurde a situației, sătenii sunt netulburați, convinși că totul merge exact așa cum trebuie să meargă...

Anii 1913-1914 marcheaza cea mai bine documentata perioada din viata lui Franz Kafka. Accentul cade, in acest al doilea volum, pe corespondenta autorului cu Felice Bauer. Insa din octombrie 1913 apare pe scena un nou personaj: Grete Bloch, prietena a lui Felice Bauer si intermediara in relatia acesteia cu Kafka. In linistea unei astfel de lumi monotone, putem surprinde, precum un barometru, variatiile linistii, ale nelinistii si ale furtunilor; linistea primilor ani, nelinistea primelor povesti de prietenie si de dragoste si, in cele din urma, furtuna care izbucneste odata cu scrisorile catre domnisoara Felice Bauer. Rareori a existat o asemenea descatusare intr-o opera. - Hanns Zischler..

Conflictele din viata lui Kafka se accentueaza dramatic din anul 1914. Incepe Primul Razboi Mondial, un eveniment care il va surprinde pe scriitor la Praga, unde lucra ca functionar, dandu-i peste cap toate planurile unei existente libere. El trece, cu toate acestea, printr-o intensa faza de creatie, se nasc Procesul si Colonia penitenciara. Presiunea exterioara exercitata de familie, viata ingrata si monotona de functionar cezaro-craiesc si "lupta pentru casatoria cu Felice Bauer" il debusoleaza pe scriitor. Paradoxal odata cu declansarea tuberculozei, in 1917, Kafka incepe sa vada lucrurile mai clar, marturisind el insusi ca viata sa a capatat dimensiuni mai simple...

„Jurnalul lui Kafka mă cutremură și mă urmărește și-n somn." Mircea Cărtărescu „Urăsc tot ceea ce nu se referă la literatură; mă plictisește faptul de a purta discuții (chiar dacă ele au subiect literar); mă plictisește să fac vizite, iar bucuriile și suferințele rudelor mele mă plictisesc până-n adâncul sufletului. Când fac conversație, tot ceea ce gândesc își pierde din importanță, din seriozitate și din autenticitate. Spaima de a avea o relație, teama că mă voi revărsa în partea cealaltă. Atunci nu voi mai fi niciodată singur." Jurnalul lui Franz Kafka reprezintă lumea interioara a unui om care s-a simțit toata viața un proscris: tot ceea ce Kafka a încercat să ascundă în literatura lui este aici asumat. „Jurnalul este capodopera literară a lui Kafka." The New Yorker „În cazul meu se poate recunoaște foarte bine o concentrare asupra scrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a ființei mele, totul s-a precipitat în această direcție, lăsând fără preocupare toate aptitudinile ce vizau plăcerile sexului, plăcerea de a mânca și de a bea, bucuria meditației filosofice și a muzicii. Mi-am pierdut vlaga în toate aceste direcții. A fost un lucru necesar, pentru că energiile mele, în ansamblul lor, erau atât de reduse, încât numai concentrate la un loc puteau sluji, într-o oarecare măsură, scopului de a scrie." Franz Kafka..

„Kafka este mai mult decât un autor pe care-l iubesc, este Autorul, Scriitorul însuși, tocmai pentru că nu a fost niciodată scriitor, ci mult mai mult. Kafka e deasupra scriitorilor modernităţii tocmai pentru că nu a fost un scriitor. Pentru că a călcat toate regulile meseriei şi artei scriitoriceşti. Pentru că a trăit întreaga sa viaţă ca o santinelă la limitele limbajului, care, după spusele lui Wittgenstein, sunt şi limitele lumii. Acolo unde se sfârşeşte domeniul ştiinţelor, al artelor, al filozofiei, al cunoaşterii umane, acolo unde poezia şi credinţa încep să gâfâie din lipsă de aer. Spre sfârşitul vieţii, Kafka devenise el însuşi o carcasă locuită de un zeu. Vocea sa nu mai putea fi înţeleasă.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU„Pentru a arăta ce înseamnă cu adevărat Kafka, ar trebui să scriu volume întregi. E de negândit viața, și în special viața mea, fără Kafka, și nu numai din rațiuni de valoare literară [...]. Kafka spune: «În ebraică mă numesc Amschel», dar asta nu pentru că e un nume evreiesc, ci pentru că reprezintă ceea ce ar fi vrut să fie el: omul complet, în stare să iubească, în stare să trăiască împreună cu ceilalți. Literatura l-a împiedicat să devină acel om, dar literatura sa ne-a făcut pe noi toți să înțelegem – și eu asta o simt din plin – ce înseamnă să fii ceea ce el spunea: «Amschel», ce înseamnă să fii în plenitudinea vieții. Poate vreun tragic grec, Sofocle cu Antigona, îl va fi precedat, dar Kafka e scriitorul care e cel mai aproape de modul meu de a vedea, de a trăi. Nu știu dacă e un noroc sau o nenorocire. Poate că, înaintea lui, Dostoievski a fost cel care ne-a constrâns să ne confruntăm cu binele și răul, dar după Kafka n-a mai existat altcineva; deci, paradoxal, nu știu dacă el a scris o Evanghelie, o Biblie ori un Talmud, sau a scris despre imposibilitatea de a scrie o Evanghelie, o Biblie ori un Talmud, dar cu siguranță nici un altul nu a făcut să fie înțeleasă relația dintre scris și rațiunile ultime, iar dacă scrisul este apt să spună ori nu acest lucru, asta e o altă problemă.“ — CLAUDIO MAGRIS..

In aceasta noua traducere in limba romana, „Metamorfoza“ nu este doar un text esential pentru cunoasterea si intelegerea operei si a biografiei unui mare scriitor modern, ci este, mai degraba, un manifest al poetului care cerea literaturii mai mult decat i se va cere vreodata.„Ca sa fii poet trebuie sa ai metafore puternice. Marii poeti au fost intotdeauna metaforici. Sunt cei care recunosc legaturile invizibile, chiar stabilesc legaturi intre identitatile lucrurilor pe care nimeni nu ar fi capabil sa le asocieze. Distanta si tinta unei metafore te fac mare poet.“ (Franz Kafka)..

Chiar în ziua în care împlinea treizeci de ani, Josef K., prim-procurist bancar şi celibatar, este arestat, fără să i se aducă la cuno ștință motivul arestării, de doi agenți ai unei agenții nespecificate.Din acel moment, viaţa lui se schimbă ireversibil. Judecat de un tribunal aflat într-o clădire cu aspect deplorabil, lui K. nu i se aduce nici o învinuire, de și toată lumea îl consideră vinovat. Totul este halucinant și ireal, iar K. va încerca în mod disperat să afle adevărul despre ceea ce i se întâmplă, pentru ca, în cele din urmă, să fie ucis „ca un câine“.Cel mai cunoscut roman al lui Franz Kafka, Procesul a devenit faimos la scurt timp după publicarea postumă, influenţând scriitori precum Jean-Paul Sartre, Albert Camus sau Gabriel García Márquez şi intrând în canonul literar major al modernităţii.„Kafka este cel mai mare scriitor de limbă germană al timpului nostru. Poeți precum Rilke, romancieri precum Mann par fie să pălească în comparație cu el, fie să radieze o lumină puternică, dar artificială.” (Vladimir Nabokov)„Cu cât opera e mai desăvârșită, cu atât mai puțin ne trimite spre autorul ei. [...] Franz Kafka este scriitorul care și-a consumat experiența de viață în asemenea măsură, încât referirea la biografie devine superfluă.” (Martin Walser)..

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)„Era oare un martir sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E conştient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adoră, dar se înfăşoară în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu găseşte decât umilinţe. Apreciază viaţa, se poate spune că e un hedonist şi totuşi duce o existenţă de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se însoare. Face gimnastică, grădinărie, ca să-şi întreţină sănătatea, doarme iarna cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, înoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoţionant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul şi mă întreb dacă nu cumva aici se află adevărata lui moştenire.“ (Imre KERTESZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatură)„Kafka ne scrutează viaţa cotidiană cu o minuţiozitate pe care această viaţă n-o suportă. Starea de luciditate extremă pe care o trezeşte în noi viziunea lui seamănă până la confuzie cu un coşmar.“ (Denis de ROUGEMONT)..

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tata”, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul lupta fără să vrea împotriva lui însuși, doar că să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.„Literatură universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întâmplă adesea cu corespondență, ea nu conține nici cea „Era oare un martir sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E conștient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adoră, dar se înfășoară în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu găsește decât umilințe. Apreciază viață, se poate spune că e un hedonist și totuși duce o existența de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se însoare. Face gimnastică, grădinarie, că să-și întrețină sănătatea, doarme iarnă cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, înoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoționant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul și mă întreb dacă nu cumva aici se află adevărată lui moștenire.” (Imre Kertesz, laureat al Premiului Nobel pentru literatură)„Kafka ne scrutează viață cotidiană cu o minuțiozitate pe care această viață n-o suportă. Starea de luciditate extremă pe care o trezește în noi viziunea lui seamănă până la confuzie cu un coșmar.” (Denis de Rougemont )Fragment din carte:”De pildă, alegerea profesiei mele. Sigur, aici mi-ai lăsat deplină libertate, și ai făcut-o în felul tău mărinimos și chiar indulgent, fără să-ți pierzi răbdarea. Firește, în această privința te conformai modului general de educare a copiilor acceptat de paturile mijlocii evreiești, sau cel puțin judecăților de valoare ale acestor paturi. În sfârșit, aici a jucat un rol și una din înțelegerile acelea greșite ale tale în ce privește persoană mea. Anume, din mândrie de tată, din necunoașterea adevăratei mele vieți, din concluziile pe care le-ai tras din slăbiciunea mea, m-ai considerat dintotdeauna că fiind deosebit de sârguincios. După părerea ta, eu încă de copil studiam, învățăm mereu și, mai târziu, scriam mereu. Dar așa ceva nu corespunde în realitate nici pe departe faptelor. Mai degrabă s-ar putea spune cu mult mai puțină exagerare că am studiat puțin și nu am învățat nimic; firește, și nu e nimic deosebit în faptul că din acești mulți ani mi-a rămas ceva, căci am o memorie potrivită și capacitatea mea de înțelegere nu e prea rea, dar, oricum, rezultatele totale în ce privește cunoștințele și mai ales fundamentarea acestor cunoștințe sunt cu totul jalnice în raport cu cheltuiala de timp și de bani într-o viață care, văzută din afară, a fost lipsită de griji materiale și liniștită, și mai ales în comparație cu aproape toți cei pe care-i cunosc. E jalnic într-adevăr, dar din punctul meu de vedere, de înțeles. De când mă cunosc am avut anxietăți atât de adânci în privința afirmării propriei mele existente spirituale, încât tot restul mi-a rămas indiferent. Liceenii evrei de aici de la noi sunt adesea ciudați, găsești printre ei exemplare cu totul neașteptate, însă indiferență asta a mea, rece, ascunsă, invincibilă, copilăresc de neajutorată, împinsă până la ridicol, animalic de mulțumită de sine, că a unui copil care-și ajunge sieși, și care în același timp e de o nervozitate fantastică, rece, n-am mai întâlnit-o nicăieri; oricum, în cazul meu era singură apărare împotriva epuizării nervoase că urmare a spaimei și a simțământului de vinovăție. Mă preocupă doar grijă pentru mine însumi, dar asta în cele mai diferite forme.”..

„Dragoste la prima vedere, Kafka-style." John Banville„Pentru mine, cel mai bun mod de viață ar fi să stau încuiat, cu lucrurile necesare scrisului și cu o lampă, în ultima încăpere a unei hrube vaste. Mâncarea ce mi s-ar aduce ar fi depusă de fiecare dată la mare distanță de odaia mea, dincolo de ușa cea mai îndepărtată a hrubei. Drumul într-acolo ar fi singura mea plimbare și l-aș parcurge în halat, trecând pe sub toate bolțile hrubei. Apoi m-aș întoarce la masa mea, aș mânca încet și cu băgare de seamă și aș reîncepe numaidecât să scriu. Ce aș scrie atunci! Din ce profunzimi aș smulge rândurile mele! Fără efort! Căci maxima concentrare nu cunoaște efortul. Numai că poate n-aș face asta mult timp, iar la primul eșec, pesemne inevitabil tocmai într-o asemenea situație, aș izbucni într-un grandios acces de demență.Ce zici, iubito? Să nu te ții departe de locuitorul hrubei! "„Tribulațiile relației dintre el și Felice au căpătat, în cele din urmă, forma romanului Procesul." Elias Canetti„Dra Felice Bauer. Pe 13 august, când am ajuns la Brod, ea ședea la masă, dar mie mi s-a părut c-ar fi o servitoare. Nici nu eram curios să aflu cine era și m-am obișnuit numaidecât cu ea. Fața osoasă, searbădă, își afișa inexpresivitatea cu franchețe. (...) Nasul aproape spart. Părul blond, cam rigid și lipsit de farmec. Bărbia puternică. În timp ce mă așezam, am privit-o pentru prima oară mai atent; după ce m-am așezat, aveam deja o opinie fermă." Franz Kafka, în Jurnal„Un om complet asocial din cauza condițiilor de viață și a firii lui, cu o sănătate instabilă, momentan greu de apreciat, izolat de sprijinul oricărei comunități mai mari, din pricina iudaismului său ateu și nesionist (admir sionismul și mi-e greață de el), și zdruncinat necontenit de munca silnică de la birou, într-un mod cât se poate de chinuitor și în ce are el mai bun – un asemenea om se decide, e-adevărat, sub cea mai puternică presiune lăuntrică, să se însoare, așadar, să acționeze în cel mai social mod cu putință. Asta nu mi se pare puțin pentru un astfel de om." Franz Kafka (despre sine)..

„Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie. Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități, dar este intraductibil. În schimb, Kafka scria într-o germană foarte simplă și transparentă. Neîndoios, pe el îl interesa opera, și nu faima. Oricum, Kafka, acest visător care n-a dorit ca visurile să-i fie cunoscute, face acum parte din visul universal care este memoria. Știm când s-a născut și când a murit, ce viață a avut, că este de origine evreiască și așa mai departe; toate acestea vor fi uitate, însă povestirile sale vor continua să existe.” (Jorge Luis Borges)„Tot ce a scris Kafka, indiferent dacă s-a publicat sau nu în timpul vieții sale, este la același nivel de teroare și iluminare, dincolo de posibilitățile minții omenești. Ca să-l poți înțelege, trebuie ca tu însuți să fii dispus să pără­sești o lume a confortului intelectual și moral pentru un sistem carstic de o infinită măreție. Nici un autor nu răsplătește sacrificiile cititorului ca Franz Kafka. El îți cere să părăsești tot ce este omenesc ca să te-ntorci din nou spre uman, la capătul unei aventuri totale, înveșmântat în veșmintele celui înviat din morți.” (Mircea Cărtărescu) „Povestirile lui Kafka nu sunt tratate religioase, metafizice sau morale, ci texte poetice. [...] Aceste poeme adesea atât de liniștitoare, adesea atât de exaltante, vor rămâne nu numai ca documente ale unei spiritualități rare, ca expresie a celor mai profunde între­bări și îndoieli ale epocii noastre, ci și în calitate de creații poetice, ca roade ale unei imaginații simbolice și ale unei expresivități lingvistice nu doar foarte cultivate, ci şi originale şi autentice. Chiar și acele teme ale operei sale care ar putea fi percepute ca bizare și deconcertante sau pur și simplu patologice, toate acele drumuri complet problematice și, în sens mai profund, îndoielnice ale imaginației sale singuratice dobândesc, prin forța expresivă și poe­tică a lui Kafka, magia frumosului, harul formei.Opera uimitoare a poetului din Praga va trăi mai departe în martorii timpurilor noastre tulburi și suferinde, în frații mai tineri ai lui Kierkegaard și Nietzsche. El a avut un talent al căutării reflexive și al suferinței, a fost deschis tuturor problemelor timpului său, adesea în mod problematic deschis; în acelaşi timp, iubit al zeilor, a posedat în arta sa o cheie magică cu care ne-a descoperit nu doar rătăciri și tragice viziuni, ci şi frumusețe și alinare.” (Hermann Hesse)..