Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ordinea de zi

Ordinea de zi

Eric Veille
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist

20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză. În salonul luxos al reşedinţei preşedintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci şi patru de mari industriaşi germani şi oficiali nazişti de rang înalt veniţi să ceară sprijin financiar pentru Partidul Naţional-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuţi de perspectivele care li se oferă, magnaţii îşi deschid larg pungile, gest care va avea consecinţe cumplite pentru întreaga lume.

12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de ştiri înfăţişează o armată motorizată în mişcare, o forţă teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei ţesute cu talent de Goebbels se desfăşoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobşte. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinaţie între intimidare şi cacealma.

Prin această relatare intensă şi captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite şi aminteşte că, în ultimă instanţă, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.

„În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici laşităţi au deschis calea nazismului triumfător.” (Paris Match)

„Ordinea de zi este o carte de o forţă uluitoare în simplitatea ei.” (Le Monde)

„Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă şi inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în acelaşi timp. Pe scurt, Vuillard a inventat un gen. Ar trebui să i se dea un nume.” (L’Opinion)

  • Autor: Eric Veille
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786063327209
  • Număr pagini: 160
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 12,7x19,7
  • Anul: 2018

Etichete: Alexandria Librării, Ordinea de zi, Eric Vuillard, Editura Litera, Clasici contemporani

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.