Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Eleganța ariciului

Eleganța ariciului

Muriel Barbery
  • 3690 lei
Stoc epuizat

Wishlist

„În „Elegantă Ariciului”, sunt două eroine: o fetița precoce și o portăreasă care-și ascunde bine jocul,  încearcând să lase impresia că e doar o portăreasă, ea fiind de fapt foarte citită, foarte erudită și foarte fină.

Sunt două singurătăți care, pe măsură ce în clădirea în care locuiesc se petrec anumite evenimente, ies încetul cu încetul din singurătate, se schimbă, se transformă, renasc. Vor trăi o grămadă de transformări interioare. De îndată ce am spus asta, mi se pare un pic superficial. De fapt, când scriu, nu o fac că să spun o poveste, chiar dacă, la capăt, ea însăși se povestește. Scriu pentru plăcerea cuvintelor și a stilului; îmi place mult să simt asta scriind texte și, în plus, să încerc de fiecare dată plăcerea unică de a scrie, într-un mod cât mai potrivit și cât mai pur posibil, sper eu, ceea ce resimt.

Pe de altă parte, povestea și scriitura sunt pentru mine mijloace de a evocă lucruri care mă interesează  și lucruri pe care le iubesc. L-am auzit pe cineastul Jeunet, referitor la Fabulosul destin al lui Amelie Poulain explicând că, ani de zile, notase într-un carnețel tot ceea ce îl interesa și tot ceea ce îi plăcea în ideea că într-o zi să le transpună într-un film. Și astfel a apărut Amelie Poulain.

Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere că, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru artă, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Va doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (Muriel Barbery)



Etichete: Alexandria Librării, Eleganța ariciului, Muriel Barbery, Editura Nemira, Babel

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Belgravia

Belgravia

Julian Fellowes


4500 lei

Café au lait

Café au lait

Julian Barnes


2690 lei

Cartea secretă a Fridei Kahlo

Cartea secretă a Fridei Kahlo

F. G. Haghenbeck


3990 lei

Din toate bogățiile

Din toate bogățiile

Stefano Benni


2690 lei

Fața verde

Fața verde

Gustav Meyrink


1000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.