Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Norul Necunoașterii - O carte despre contemplație sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu

Norul Necunoașterii - O carte despre contemplație sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu

Editura HERALD
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului
crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

  • Editura HERALD
  • Cod Produs: 9789731117225
  • Număr pagini: 256
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2019

Etichete: Norul Necunoasterii, O carte despre contemplatie sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu, gheorghe fedorovici, Editura Herald, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.