Un erou al timpului nostru este primul roman psihologic din literatura rusă care prezintă același personaj în variate ipostaze de viață, dar și în momente extreme, diferite.
Compus din cinci povestiri aparent independente, romanul lui Lermontov descrie, decopertează, cercetează și demitizează. Sfâșie vălul idealizant de deasupra unui Orient exotic, caută explicații pentru comportări și atitudini. [...] Cu ”apăsările” lui capabile să șocheze, cu un personaj cu purtări extravagante și centrifuge (Peciorin, un om ”de prisos”, ”o victimă”, ”un dezamăgit” și ”inadaptat” deopotrivă într-o lume în care comunicarea era obturată), dar lipsit de concurență (celelalte personaje sunt șterse sau nu vin cu propuneri demne de luat în seamă pentru memoria cititorului), Un erou al timpului nostru este fără îndoială un roman psihologic, cu zvâcniri romantice și cu imersiuni realiste, un roman psihologic ce caută pricinile denivelărilor și contorsiunilor și în social, și în omenesc. - Dan Horia Mazilu
Poet, dramaturg, romancier, M. I. Lermontov (1814-1841) este unul dintre cei mai influenți scriitori romantici ruși. În 1838 începe Un erou al timpului nostru. Astfel, după o primă încercare de a îmbina abordarea romantică cu descrierea morală, Lermontov creează un text inovator, situat la apusul tradiției romantice (pe care o ironizează într-o oarecare măsură): un roman psihologic și social, care reunește elemente de eseu, nuvelă, povestire, însemnări de călătorie și jurnal intim.
Romanul a fost publicat în foileton, în revista Otecestvennîe zapiski, în intervalul 1839-1840, și a atras atenția în primul rând prin compoziția originală. Este alcătuit din cinci părți inegale din punct de vedere cantitativ și narrativ, care nu se condiționează cronologic. Autonomia relativă a părților i-a făcut pe cititori să perceapă textul ca pe niște povestiri separate despre protagonist, și nu întâmplător: fiecare narațiune își trăiește propria viață, are propria structură și propriul punct culminant.
Lermontov îl creează pe Peciorin ca un antierou, ale cărui acțiuni și motivații par egoiste și distructive. Un astfel de portret poate fi interpretat ca o critică la adresa idealurilor romantice, care glorificau eroii tragici și revoltați. În plus, abordarea psihologică adaugă o dimensiune nouă portretului eroului romantic, depășind consacrata idealizare a acestuia.
