În toate societăţile – începând cu cele mai mediocru dezvoltate şi care se află abia la începuturile civilizaţiei, până la cele mai cultivate şi mai puternice – există două clase de oameni: cea a conducătorilor şi cealaltă, a celor conduşi. Prima, care este întotdeauna cea mai puţin numeroasă, îndeplineşte toate funcţiile politice, monopolizează puterea şi se bucură de avantajele care îi sunt atribuite, în timp ce a doua, mai numeroasă, este condusă şi reglementată de cea dintâi, într-un mod mai mult sau mai puţin legal, adică mai mult sau mai puţin arbitrar şi violent, şi îi oferă, cel puţin aparent, mijloacele materiale de subzistenţă şi cele necesare vitalităţii organismului politic. În viaţa de zi cu zi, toţi recunoaştem existenţa acestei clase conducătoare sau a clasei politice. Ştim, de fapt, că în ţara noastră, la conducerea instituţiilor publice există o minoritate de persoane influente, a cărei direcţie, vrând – nevrând, o impune majorităţii şi că acelaşi lucru se întâmplă şi în ţările învecinate, şi nu ne putem închipui – nici măcar în imaginaţia noastră – o lume organizată în alt mod, în care toţi, în mod egal şi fără nicio ierarhie, să fim supuşi unuia singur sau în care toţi, în mod egal, să conducem problemele politice. Dacă în teorie gândim altfel, acest lucru se datorează parţial obiceiurilor inveterate din gândirea noastră şi, parţial, datorită importanţei copleşitoare pe care o acordăm unor fapte politice, două la număr, a căror aparenţă este cu mult superioară esenţei lor. Gaetano Mosca
Creştinismul a fost considerat cu precădere religia vremurilor grele, nu a celor prospere; se poate trăi cu uşurinţă fără El atunci când viaţa este uşoară şi confortabilă, atunci când viitorul se prezintă luminos, atunci când bucuriile materiale nu lipsesc; dar, la polul opus, nevoia de speranţă şi de mângâiere se simt imediat atunci când cineva este lovit de dezamăgiri şi catastrofe amare, când lipsurile şi durerile fac tristă ziua de azi şi mai amară perspectiva zilei de mâine. Gaetano Mosca
