Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Două lecții despre Infernul lui Dante

Două lecții despre Infernul lui Dante

Galileo Galilei
  • 35,00 lei
În stoc

Wishlist

„Epoca în care aceste prelegeri au fost rostite, spre deosebire de a noastră, a fost una în care literele și matematica, teologia și științele, cultura umanistă și cultura științifică trăiau împreună, firesc, fără eforturile inter- sau transdisciplinare de care avem noi nevoie azi pentru a le readuce laolaltă. Matematicienii nu erau văzuți ca specialiști, ci ca umaniști, iar între umaniști cunoștințele matematice cel mai adesea nu lipseau. Savanții și umaniștii acestei epoci inaugurează tipul intelectual al «teologului secular», pe care l-au ilustrat oameni precum Galileo, Descartes, Hobbes, Leibniz, Newton, oamenii care au dominat tot secolul al XVII-lea, cei care au creat, pe ruinele aristotelismului, știința modernă a naturii – un tip de știință cum nu se mai întâlnise până atunci în istorie.“ — H.-R. PATAPIEVICI


Etichete: Doua lectii despre Infernul lui Dante, Galileo Galilei, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.