Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dicționar Ortodox - Român-Chinez
În stoc

Dicționar Ortodox - Român-Chinez

Margareta Prichindel
  • 7000 lei
Wishlist

Dicționarul ortodox român-chinez este consacrat termenilor religioși ortodocși, fiind rodul unei munci personale, desfășurată cu perseverență, răbdare și pasiune de-a lungul unei perioade de aproape 15 ani.

Pe parcursul elaborării dicționarului au existat unele obstacole, dar acestea au fost depășite prin numeroase restudieri, comparări și reelaborări, care au permis stabilirea unor echivalente cât mai potrivite în limba chineză pentru termenii religioși ortodocși din limba română.

Pe scurt, dicționarul cuprinde denumirile Sfintelor Taine, ale cărţilor din Vechiul şi Noul Testament, ale principalelor cărți liturgice ortodoxe, numele principalilor sfinți, denumiri de cântări bisericești, obiecte de cult, veșminte liturgice, slujbe și rânduieli bisericești, ierarhia ortodoxă, sărbători religioase, termeni biblici folosiți des în ortodoxie etc.

Sper ca încercarea mea modestă de a oferi cititorilor români și chinezi posibilitatea de a cunoaște o parte din bogatul tezaur lexical religios ortodox și aspecte ale ortodoxiei cu specificul ei românesc să găsească ecou și în rândul teologilor și traducătorilor interesați de

ortodoxie, pentru a dezvolta și îmbunătăți conținutul dicționarului și a contribui la standardizarea termenilor religioși ortodocși în limba chineză.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Dictionar Ortodox - Roman-Chinez, Margareta Prichindel, Editura Eikon, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute