„Si-abia atunci, cind voi cu totii va veti fi lepadat de mine, am sa ma-ntorc din nou la voi.
Da, cu alti ochi ii voi cauta atunci, o, frati ai mei, pe cei pe care-odata i-am pierdut; si cu-alta dragoste atunci va voi iubi. Si inca-o data-o sa-mi deveniti prieteni si fii ai unei singure sperante: caci pentru-a treia oara am sa fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiaza. Si-aceasta Mare-Amiaza este atunci cind omul la mijlocul cararii sale va sta-ntre animal si Supraom, sarbatorindu-si drumul spre amurg drept cea mai nobila speranta-a sa: caci este drumul inspre-o noua dimineata. Si-n clipa aceea chiar cel ce-apune se va binecuvinta, pentru ca trece-o vama mai inalta; iar soarele cunoasterii sale-i va fi atunci in crucea zarii nemiscat. Morti sint toti zeii: acum noi vrem ca Supraomul sa traiasca – aceasta ne va fi cindva, in crucea-Amiezii celei Mari, vointa ultima!” (Friedrich Nietzsche)
