Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii

Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii

Konrad Lorenz
  • 29,00 lei
În stoc

Wishlist

Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosință în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale prost scrise și pline de minciuni“. Dacă viclenia vulpii, blândețea porumbelului și alte idei de acest fel se dovedesc doar clișee fără vreun temei faptic, cititorului i se oferă în schimb o perspectivă asupra unui univers uimitor. În paginile lui Konrad Lorenz trăiește o lume populată cu personaje memorabile, precum gâsca Martina, vorbăreața cioară Hansl ori stăncuța Tșoc. Deosebirile și asemănările dintre lumea necuvântătoarelor și lumea oamenilor se vădesc deopotrivă de tulburătoare.

Cartea aceasta i-a adus autorului recunoașterea internațională dincolo de granițele comunității academice.

„Eu sunt om de ştiinţă, nu artist. Aşadar nu îmi voi permite nici un fel de libertăţi şi «stilizări». De altfel cred că nici nu este nevoie. Cred că pentru a-i arăta citito¬rului cât de frumos este animalul e de ajuns să redai faptele, aşa cum se-ntâmplă în cazul unei riguroase lucrări ştiinţifice. Căci adevărurile naturii organice sunt de o frumuseţe îmbietoare şi copleşitoare, şi devin cu atât mai frumoase cu cât îi pătrunzi mai adânc detaliile şi particularităţile specifice.” (Konrad Lorenz)

  • Autor: Konrad Lorenz
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 978-973-50-6435-8
  • Număr pagini: 220
  • Ediție: I
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune: 13x20
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii, Konrad Lorenz, Editura Humanitas, Reducere, Carte, Autor, Online, Ştiinţă, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Ființă și timp

Ființă și timp

Martin Heidegger


89,90 lei

Fiinţă şi timp

Fiinţă şi timp

Martin Heidegger


99,00 lei

Povestea numărului Π

Povestea numărului Π

Pietro Greco


27,00 lei

Terapia schemelor. Ghid practic

Terapia schemelor. Ghid practic

Gitta Jacob
Arnoud Arntz


49,00 lei

Cum lucrez cu pacienții borderline

Cum lucrez cu pacienții borderline

Harold F. Searles


59,00 lei

Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.