Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sistemul Nervos-Sistemul Endocrin DVD

Sistemul Nervos-Sistemul Endocrin DVD

Editura DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
  • 900 lei
În stoc

Wishlist

Conținuturile se caracterizează prin claritate și accesibilitate și respectă finalitățile prevăzute în programa scola. Temele abordate determina transferul cunoștințelor din și spre viață cotidiană. Materialul solicită, din partea elevilor, interpretarea unor efecte ale variației condițiilor de mediu asupra funcțiilor organismului și îi încurajează să-și asume responsabilități privind protejarea mediului și a sănătății personale și colective. Importantă softului de Biologie este dată de posibilitatea pe care o oferă elevilor în înțelegerea conceptelor fundamentale ale acestei discipline: unitatea structura-funcție, relația organism-mediu, unitate-diversitate, posibilitate sprijinită de o bună corelare a conținutului științific, imaginilor și comentariilor. Soft educațional pentru Biologie, cu adresabilitate, în special, elevilor de gimnaziu. Cu ajutorul animatiilor sunt prezentate cele mai relevante subiecte de anatomie umană, într-o manieră simplă, clasa, accesibilă. Astfel, materialul poate fi utilizat atât de profesori, la școală, cât și de elevi, acasă.

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.